Harun Mazlam
Recunosc, așa-n bărbie ca pentru mine, că n-am îmbrăcat pe nimeni pân’ acum în vreun personaj imaginat de neuronul meu liber, dar mult prea relaxat.
Mă tot uit în stânga și-n dreapta la oamenii pe lângă care trec, la vitrine, aud discuții în jurul meu, povești peste povești și mă minunez din câte universuri pot face parte în fiecare secundă. Câteodată stau așa ca tâmpu’-n geam și mă gândesc dacă toate văzuturile și auziturile mele vor prinde vreun contur undeva, cândva… Pe cineva?
Și apoi îmi trece pragul o făptură care ar vrea ceva care să fie îmbrăcat cam așa și așa, da’ nu prea, nici foarte, foarte și să nu te ducă cu gându’ la, dar dacă ar insinua așa că după vișin ar fi numa’ bine și n-ar strica să fie atrăgător, da’ să nu dea jos veșmântul de călugăriță și să poată purta și cu tocuri și cu pantofi sport și tot așa. În acele momente cât stau și ascult caut, cu disperare ca să fiu sincer, acel capăt de ață de care să încep să trag și să așez acele gânduri și trăiri într-o formă și culoare. Sau mai multe, de ce nu?
Apoi începe un dans al vorbelor și al sunetului de creion pe hârtie care după multe povești pornite din povești care duc în alte povești ajung la un final care și acela rămâne, totuși, deschis. Dar s-a conturat și, îndrăznesc să spun, s-a arătat negru pe alb un personaj care face parte din persoana care mi-a trecut pragul.
Dar care ar fi personajul meu? Cum ar arăta el? Blond, brunet, roșcat, chel, înalt, scund, filiform sau rubicond, cu mâini lungi, cu trunchiul mai îndesat, cu picioarele mai scurte? Cu spate de halterofil sau ușor bănuit de bulimie? Este sau nu este conform „corect politic”? Îl vreau sau nu din spectrul larg al omenirii sau să corespundă doar anumitor standarde de-ale mele? Dar care standarde s-au tot schimbat odată cu gașca, cu școală făcută, cu ce am trăit, cu ce am simțit, ce am început să văd că mă definește… Și-apoi încet, încet îmi apare-n creieraș un gând cum că de fapt și de drept fiecare lucru care îmi iese din mâini, după vorbe peste vorbe asezonate cu vorbe, este o extensie a persoanei din fața mea, dar care nu s-ar fi născut dacă nu eram eu cel care să picur puțin din personajul meu în visul ei.
Hmmm… Cred că sunt propriu-mi personaj…
(schițele autorului)