REXPUBLICA

vina cea de taină

s-au strâns în jurul mesei
vinovații de ticluirea fără sens a lumii
se ospătează
cu firimituri din trupul
și picături din sângele
unui mântuitor
iluzoriu al păcatelor atavice
cântece deșănțate
se rostogolesc peste caldarâmuri
din bucăți de inimi împietrite
în așteptarea unui timp al izbăvirii absolute
doar într-un colț de univers albastru,
un oarecare
își plânge în taină trădarea,
numărând iertări în șiragul de mătănii
și în săruturi întinate de gânduri.
înfășurat în mantia zdrențuită
de ghearele conștiinței
ca o fiară rănită, așteaptă
când ospățul
se va sfârși,
când cântecele deșănțate
vor înceta,
iar mesenii
vor fi adormit
cu capetele pe buza neantului,
când nimeni
nu va mai ști
cine poartă adevărata vină
pentru păcatul absolut,
doar el va ști că adevărul
se va fi scurs demult,
odată cu vinul, în pământul mustind
de păcate nemărturisite…

îngerul păzitor

când l-am găsit,
îngerul meu păzitor
zăcea cu capul pe masă
își vânduse aripile
pentru un pahar de absint
cârciumarul
le agățase în cuiul
înfipt în lemnul tejghelei
ținea mult la cuiul ăla
cineva i l-a vândut
spunându-i că
era unul dintre cele
care fuseseră bătute
în palmele lui Iisus
-Iartă-mă! a plâns îngerul
iar cioatele
îi tremurau
de durerea zborului
în timp ce aripile
sângerau
pe lemnul
slinos al tejghelei

Spovedanie

Doamne,
m-am pierdut
în deșertul orbilor de cenușă…
Am băut din apa
morților fără cruci
și am plâns în lumina zăpezilor
moarte fără lumânare,
înainte de vreme…
Mi-am ucis strigătul
prin sugrumare
cu degetele albite de furie…
Am săvârșit păcatul
trufiei carnale,
printr-un egoism deșănțat
al trupului meu cu pielea netedă
ce nu cunoscuse arșița timpului biciuitor…
Mi-am făcut chip cioplit
din speranțele dăltuite în inima împietrită
așteptând foșnetul florilor de cireș
deasupră-mi..
Regret
toate secundele
de adevăr dureros pierdute
în ore de minciuni nevinovate…
Dacă crezi că toate astea
nu sunt o blasfemie,
ia-mi de pe suflet povara îndoielii
cea fără de margini
și pune în loc pe cea a fericirilor mărunte…
Și mă izbăvește de ce-i rău…

radiografia unui fluture

pacientul
are un istoric ciudat al bolii
o singură zbatere de aripă
în ecosistemul pădurilor ecuatoriale
a declanșat odată
o furtună devastatoare
în Oceanul Atlantic
o mistuitoare iubire
care a tulburat
un întreg metabolism
al unor îndrăgostiți
dar mai presus de toate
radiografia
a revelat
o metastază
a zborului

Descăpățânarea lui Lenin

Mărețul cap din bronz
al lui Lenin,
se rostogolește încă
pe treptele Kremlinului
deși, mai sunt mulți care cred
că el e cel mumificat în mausoleu…
Căpățâna lui Lenin
se rostogolește încă
pe treptele Casei Scânteii,
de unde, odată, se lua lumină,
iar acum vine întuneric….
În drumul ei
spre căutarea trunchiului,
tigva e neschimbată:
are aceeași privire
de mânie proletară,
iar trupul,
are aceeași postură,
cu mâna întinsă
către zorii roșii
brăzdați de seceri și ciocane
programatice!
Din căpățâna lui Lenin
încă mai curge sângele ritualic
al decapitării,
și multe carnete de partid
mai sunt pătate de roșu,
nespălate,
unele,
din principiu,
altele
din lașitate…

pământul

pământul
își ține primăvara în buncăre
spre a nu fi pătată de
noroi și sânge

pământul
își plânge cernoziomul
ucis de ogivele înfipte-n el

pământul
se uită spre cer
și nu mai vede decât zborul
păsărilor de oțel

pământul ăsta
arat, bombardat, otrăvit
întoarce și celălalt obraz
răbdând și gropile de bombe
și gropile de sicrie

cu toate astea
același pământ
luat pe bocancii copiilor-soldați
mai are inima
să aștearnă în calea lor
verdele ierbii peste rănile armelor
covoare de flori pentru șenile
și ramuri de salcie înmugurită
înaintea morții…

bătrânul

bătrânul
plecase să-și alinieze
bucata de Pământ
cu planetele
era primăvară
în iarnă
și el simțea cum
vântul îi fură pământul
de sub picioare
amestecându-l
în marea de pământuri
deznădejdea
îl cuprinse văzând
cum rămâne cu
semnele
făcute din bețe de salcâm
pentru că nu mai are
reperele pe care le cunoștea
de ani de zile.
vântul
i se încurca prin păru-i cărunt
și singurul semn
pe întinderea aceea
era doar pălăria lui
ținută în mână a deznădejde:
,,-Vântul
ne ia pământul
și pe noi odată cu el!”