Rexpublica nr. 2 (2023)
Îți aduci aminte?
ne râdeau castanii
la căderea serii,
pașii lui Nichita
parte a dimineții
măsurau lumina
dincolo de timp,
noi pictam iubire
prinși de roata vieții
ceasuri din muzee
ne zâmbeau
timid,
dincolo de toate,
ce coincidență,
în poșeta ta
era visul meu
prima mea iubire
din adolescență
ochilor adânci
le zâmbeam mereu:
– Se deschide viața
ramuri înfloresc
Dumnezeu și-aruncă,
poate,
ochii verzi.
Îți aduci aminte?
fluturi.. se iubesc!
22 aprilie 2021 Ploiești
Până să o știu
sufletul
mi-a fost învăluit
de furtună
m-a invitat
să privim
primăvara
de la fereastra sa
pe urmă
să ne odihnim
în gânduri
îi simțeam respirația
atât de aproape
parfum de flori
se odihneau
în mine
mi-am lipit gura fremătândă
de buzele ei
ca un fruct
auzeam doar greierii
și izvorul unei fântâni
ce ne dăruia apa vie
dintr-o gură
la alta
niciodată
nu am băut cu sufletul
și trupul această veșnicie
și pentru a fi
încă
precum am fost odinioară
am păstrat în amintiri
gesturile
mi-a zis:
– Noapte bună…
poate vei dormi…
în timp ce
de la fereastra ei
era o liniște minunată
și vântul…
și cântecul…
și pomul
cu fructe roșii
luna mi se părea
o imensă inimă!
– Noapte bună!…
i-am zis
și primăvara înflorea…
în ierburi și rouă
cu umerii dezgoliți
8 aprilie 2021 Ploiești
De la un timp
sunt năpădit de-un gând…
cu ochii-n gol
privesc de la fereastră,
iar ți-am citit scrisoarea,
dragă mamă
și rând de rând
întrebi de casa voastră.
Cu scrisul mic,
scrisoarea ta mă-ntreabă,
de ce vița-de-vie s-a uscat…
de ce a îmbătrânit
și teiul de la poartă
când tu
în tinerețe l-ai lăsat…
De ce mă-ncearcă visul
astă seară-
ți-aș da răspunsul maică,
dar nu știu,
scrisoarea ta
o țin vie sub pleoapă,
chiar dacă vântul bate
a pustiu.
Mi-e somnul zbuciumat și mă trezesc,
iar vântul rece
în fereastră bate
scrisoarea ta
măicuță o recitesc
și parcă aud ecouri disperate.
Ce gânduri mă doboară,
dragă mamă,
ce semne ne trimiți din cer- tăcând,
amurgul mă-ngrozește
și mi-e teamă
că nu apuc măicuță…
să-ți răspund…
30 martie 2018/ 1 aprilie 2021 Ploiești