REXPUBLICA

Ana Maria Ciobanu

Anna, o tânără actriță din Paris, un oraș agitat ziua și luminat noaptea, duce o viață îmbibată în lumina reflectoarelor și sunetul blițurilor care o urmăresc pretutindeni. Anna avea doar douăzeci și patru de ani și multe visuri mari. Ambiția ei făcea față oricărei provocări, reușind să o facă să strălucească precum un diamant în râurile de soare cald. Zilele ei decurgeau pe platoul de filmare, jucând diferite roluri sau în cabinele de probă unde o vedeam mereu pregătindu-se pentru vreun interviu sau spectacol. Anna nu reușea niciodată să aibă o zi liberă sau vreun moment cu ea, mai ales de când rămăsese singură. Ea nu se iubea pe ea, dar nici propria viață nu-i oferea satisfacție. Desi lumea o vedea mereu zâmbind, jucând sau vorbind cu alte persoane, când ajungea acasă, Anna se simțea singură, neîmplinită și neajutorată, ca și cum viața ei se ghida după un scenariu pe care nu ea îl scrisese, dar pe care ea îl ura atât de tare. O senzație ciudată care o apăsa mereu, în spatele ușilor închise ale casei ei imense, albe și cu scări, cea pe care și-o dorise de când era micuță. Dar la ce bun toate astea când nu ești împlinit?

Într-o seară de vară ploioasă, după o audiție care nu mersese chiar așa cum își dorise ea, Anna s-a ascuns din calea fulgerelor pe o stradă lăturalnică, dar care nu era luminată. Anna nu mai fusese acolo niciodată, însă frica a împins-o spre acel loc misterios. Ploaia nu a încetat cu una, cu două, așa că Anna a făcut câțiva pași pe străduța misterioasă, când a observat ceva ciudat. O ușă. Frunze. Bucăți de geamuri sparte. Fata face un pas în spate, însă curiozitatea nu-i dă pace. Vrea să plece, să se îndepărteze, însă ceva o face să se apropie din ce în ce mai mult. Un fulger luminează strada, iar Anna se sperie.

Anna analizează enigma. Dă la o parte iedera care acoperea ușa și descoperă o clanță. Cuprinsă de teamă, Anna apasă pe ea și se îndepărtează subtil. Ușa se deschide cu un zgomot ciudat, Anna se asigură că totul este în regulă. Pășește nesigur și pătrunde în încăperea neiluminată. Pe jos zăceau cărți vechi, pagini rupte, bucăți de lemn căzute din tavan. Totul era un haos care o speria pe Anna, dar care, simțindu-se ca într-un film pe care îl avea de jucat, își înfruntă teama și cercetează locul misterios. Nu voia să calce pe acele cărți, acele bucăți din sufletele unor oameni, însă pentru a păși, nu avea altă posibilitate. Era o librărie ascunsă, dar părăsită. Își aprinde lanterna de la telefon și încearcă să găsească ceva util, ceva care să-i atragă atenția.

Pașii Annei au dus-o spre un raft plin de praf care încerca, cu greutate, să tină câteva cărți rămase întregi. Anna își trece mâna peste cotoarele cărților, atenția fiindu-i atrasă de o carte prăfuită, cu coperțile negre, însă fără a avea vreun titlu. Anna cercetează cu atenție cartea pentru a afla despre ea; vrea să-i afle titlul si autorul, însă nu găsește nimic. Totul este șters sau poate că nu a fost scris vreodată. De afară se aude un zgomot puternic. Se apropie cineva. Anna bagă cartea în geantă, se strecoară afară și fuge cât o tin picioarele până acasă fără să se uite înapoi.

Ajunsă acasă, Anna scoate cartea din poșetă, o așează pe birou și, curioasă, o deschide. Acesta a fost momentul în care un fior rece îi îmbrățișează măduva oaselor. Începe să citească primele pagini, iar în inimă îi apare un țipăt pe care îl face să tacă. Nu-i vine să creadă. Închide cartea, caută încă o dată autorul și titlul, însă acest lucru este în zadar. Cartea nu are niciun nume, nicio însemnare. Anna nu înțelege ce este cu această carte, însă simte că un lucru ciudat se întâmplă. O deschide din nou și continuă să o citească. Același fior îi sărută măduva oaselor. Fiecare pagină, fiecare cuvânt, fiecare literă spune același lucru. Fiecare parte a cărții îi descrie cu lux de amănunte viața. Anna realizează faptul că aceasta carte nu este una obișnuită, deoarece paginile cărții îi ilustrau până și cele mai ascunse gânduri și sentimente. Cartea îi știa momente pe care nimeni altcineva, în afară de ea, nu le cunoștea, îi știa până și prima zi de liceu, prima zi de facultate, prima audiție… Anna nu se dă bătută, așa că se face comodă la biroul ei și continuă cartea misterioasăUn .

După ceva timp, Anna își dă seama că trecuseră deja multe ore de când citea cartea. Anna dă pagina, când observă că scrisul se oprise. Răsfoiește rapid paginile, însă cartea nu mai avea nimic scris. Niciun cuvânt, nicio literă, absolut nimic. Totul rămăsese un mister. Anna își citise toată viața până atunci. Trăise totul încă o dată: iubirea din liceu, plecările în vacanță cu părinții, relația cu R. Totul o bulversase, așa că a decis să închidă cartea și să doarmă. Somnul, cu siguranță, ar fi ajutat-o să se calmeze.

Dis-de-dimineață, Anna se trezește, merge în Bucătărie unde își pregătește o cafea, însă gândul îi stă numai la cartea misterioasă pe care o adusese acasă. Vremea era foarte caldă, iar soarele săruta tot în calea lui. Anna decide că este momentul perfect de a merge pe terasă. Astăzi își amânase toate întâlnirile pentru a se ocupa de carte. Merge în birou, ia cartea și o duce pe terasă. O deschide din nou chiar la ultima pagină când observă ceva bizar. Nu-i vine să creadă. Cartea continua să scrie singură evenimente care încă nu se întâmplaseră în viața actriței, prezentându-le perfect. Cartea îi scria decizii care urmau să fie luate chiar de ea, oameni pe care avea să-i întâlnească, locuri pe care urma să le viziteze, spectacole în care urma să joace. Totul i se părea ireal.

Panicată, Anna închide rapid cartea, o pune pe masă, în bătaia soarelui, când fără să-și dea seama, vede cum ușor, ușor cum apare titlul cărții pe copertă: Scenariul vieții tale, Anna. Anna privește din nou cartea, o apucă din nou în brațe și îi spune ușor:

– Nu ești adevărată, ești doar în mintea mea. Tu ești o carte obișnuită găsită într-o librărie părăsită.

              Cartea începe să se deschidă, când din ea apare o femeie înaltă, cu părul lung, șaten și cu ochii albaștri.

              – Tu cine ești, întreabă Anna uimită.

              – Eu sunt tu din viitor, răspunde femeia cu un glas ușor strident.

              – Eu din viitor? Nu se poate…

              Femeia era schimbată total. Părul ei șaten și lung îi acoperea umerii, iar irisul albastru îi sclipea vitalitateși energie. Anna tinde să o întrebe pe femeie ce s-a întâmplat cu ea, însă aceasta se oprește. Nu vrea să afle mai mult decât este cazul, așa că închide cartea, iar femeia dispare fără urmă.

              Anna s-a trezit prinsă într-un joc ciudat între realitate și ficțiune. Cu cât zilele erau lăsate să treacă, cu atât Anna conștientiza faptul că lucrurile descrise în carte se întâmplau, indiferent de eforturile pe care Anna le făcea pentru a le evita. Însă, cu timpul, Anna a realizat faptul că acea carte nu intrase în viața ei pentru a o avertiza în legătură cu anumite fapte, ci pentru a o învață să-și scrie propriul ei scenariu în care ea este actorul principal.

              În final, când Anna a ajuns la ultima pagină, a găsit-o goală. Ea nu ținea acum în mână o carte simplă, ci își ținea în mâini propria viață, propriul scenariu pe care îl continua așa cum sufletul ei simțea. Pentru prima dată, Anna a zâmbit cu adevărat și s-a simțit împlinită cu propria ei viață, cu propriul ei scenariu.