Gabi Gabrinov
Fata se opri o clipă în fața barului, clătinându-se. Băuse cam mult, dar nu mereu avea timp să se vadă cu prietenii, așa că nu-i părea rău. Era aproape miezul nopții și nu mai circulau autobuzele, așa că-și deschise geanta și cercetă conținutul portofelului cu o mutră plictisită. Dădu la o parte câteva buletine mai vechi, cu diferite nume, și numără din ochi banii pe care-i mai avea. Nu-i ajungeau de taxi, așa că, neavând încontro, își trase fermoarul gecii de piele și porni pe jos către casă, cu mâinile în buzunare. Strada era pustie. Clădirile din centrul istoric al orașului păreau cufundate într-o dulce amorțire. Trecu pe lângă un grup de tineri veseli și gălăgioși, fete și băieți care chiuiau cât îi țineau plămânii. Zâmbi în colțul gurii. Ce frumoasă era tinerețea, mai ales când era nelimitată… Ajunse în dreptul străzii principale și traversă fără să se asigure. Oricum, nu venea nicio mașină. În alte dăți, străzile erau inundate de lume, dar acum, deși mai erau câteva zile până să înceapă școala, orașul era tăcut. Toamna mușca deja din frunzișul copacilor, frunze de miere și nucșoară acopereau trotuarele, iar în aer plutea un miros vag de fum. Dar mai era ceva, iar ea nu era sigură dacă i se păruse sau nu. Ajunse pe partea cealaltă a străzii și se opri să privească în urmă. Semaforul nu mai funcționa. O altă pală de vânt răsculă câteva frunze, pe care le prinse într-un vârtej și le purtă în lungul drumului. Ceva nu e bine, se gândi ea. Porni, însă mai departe. Trecu pe lângă un centru comercial, a cărui parcare luminată făcea clădirea să pară încruntată și sinistră. Logo-ul luminos de deasupra intrării pâlâpia intermitent și producea un bâzâit strident. În urma ei, vântul împletea șoapte neștiute. Dana grăbi pasul și intră pe o străduță laterală, mărginită de castani. Era mai întuneric, dar putea vedea la fel de bine ca ziua.
Se auzi o mâță mirolăind în apropiere și Dana tresări. Se opri în mijlocul trotuarului și se uită în toate părțile. Drumul era pustiu. Își verifică în grabă telefonul. Era 12 și 10 minute. Pașii ei repezi nu produceau niciun sunet pe caldarâm, din cauza stratului de frunze veștejite. Tăcerea aceea bolnavă o șicana. Ieșind în capătul străzii, trecu pe lângă o clădire de birouri, dar se feri să-și privească reflexia în geamurile curate. La răstimpuri, vântul ofta cu nesaț, stârnind frunzele. Ajunsă în stația de unde lua de obicei autobuzul, se opri o clipă să-și tragă răsuflarea. În urma ei, o suită de umbre vagi șușoteau, împletindu-se în fuioare groase, care se târau ca niște șerpi. O pândiseră? De când ieșise din local știa că porniseră după ea, amușinând și bolborosind, hămesite. Dana le auzi, dar nu se întoarse. I se ridică părul pe ceafă, iar frigul nefiresc care-o cuprinse o făcu să-și încolăcească brațele la piept. Porni mai departe, privind în stânga și-n dreapta, dar nu și în spate.
Cunoștea orașul ca în palmă, știa toate scurtăturile și gangurile, toate piețele, cartierele și zonele industriale, centrele comerciale și, mai ales, restaurantele și barurile. Trăise aici destul de mult timp, dar în curând avea să fie nevoită să se mute. De fapt, ar fi trebuit deja să înceapă să-și facă bagajele, numai că n-o lăsa inima. Îi plăcuse să stea aici, unde își făcuse prieteni, unde fusese primită cu bunăvoință și căldură. Nu-i venea să plece, dar trebuia.
O fărâmă de șoaptă rece îi trecu pe lângă ureche. Grăbi și mai mult pasul. Mai avea aproape un kilometru de mers, până să ajungă acasă. Cu cât se afunda mai adânc în rețeaua de străduțe străjuite de copaci, ale căror coroane blocau lumina felinarelor, cu atât i se făcea mai frig. Nu dură mult și începu să sufle aburi fierbinți pe nas.
Umbrele se adunau tot mai multe, formând rotocoale veninoase, care se unduiau avand parcă voință proprie. Le era foame și deveneau nerăbdătoare? Se mișcau fără cuget, împletindu-și firele mătăsoase în sfori groase de întuneric. Dana simți o miasmă ciudată. Plutea în aer. Hotărî să nu-i dea atenție, deși mergea cât putea de repede. Începu chiar să gâfâie. Urechile îi țiuiau. Când ajunse, în sfârșit, în capătul străzii pe care locuia, se opri din nou și ascultă atentă. Liniște stranie. Se amplifica, împrăștiindu-se în unde de energie pe care le simțea izbindu-se de trupul ei, de parcă o inimă uriașă bătea pe sub asfalt. Umbrele agitate se opriră în spatele ei și se contopiră într-un singur fuior gros și înalt, care se ridica tot mai mult în aer, pregătindu-se parcă să muște.
Cu o smucitură scurtă, dar imprecisă, capul stihiei se repezi spre Dana, care se întoarse și, dintr-o mișcare, își ridică palma pe post de scut. O lumină temerară izbucni dintre degetele ei și crescu atât de repede, încât, învălui întregul cartier într-o flamă translucidă. Namila întunecată se prăvăli la picioarele fetei, zdrențuită și descompusă. Umbrele sâsâiau a agonie, iar unele dintre ele începură să se târască înapoi în tufișurile de pe marginea drumului. Dana își scutură mâneca gecii de parful cenușiu, pufni într-un râs ușor, senin și porni mai departe, spre casă.