Bogdan Lucian Stoicescu
Ce-aş putea spune despre faptul că de la mult prea precipitata plecare, undeva, în micul-său-colț-de-univers, a prietenul meu, Traian T. Coşovei, se vor împlini, peste foarte puțină vreme, 10 ani* ? Poate numai că, de multe ori, nu-mi vine a crede că au trecut, atît de trist şi de duios, atîţia ani… Atît şi nimic mai mult. Dar, poate, cel mai mult îmi lipsește vocea lui ușor obosită, de la celălalt capăt al nopții electromagnetice care, atunci când îl sunam și-l întrebam ce mai face, îmi răspundea invariabil: Ce să fac, măi, Bătrâne Urs ? Doar ce mă pricep cel mai bine…
Ce s-a priceput el să facă cel mai bine? În primul rând să scrie poezie. Apoi, să scrie despre poezie şi despre poeţi (şi nu numai!). A scris cu profunzime, cu dezinvoltură, cu inteligenţă şi ironie, cu o inventivitate bine temperată, aşa cum îi era felul: boem şi fantast, sensibil şi tandru, frust şi alambicat, grav şi paradoxal, ludic şi caustic.
A scris îndeobşte cărţi – de la debutul său editorial din 1979 cu Ninsoarea electrică la Aerostate plîngând (Tracus Arte, 2010) ori Aritmetica pleoapelor (Tracus Arte, 2013), via celebrul Aer cu diamante (scris alături de Ion Stratan, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru și apărut în 1982, un volum pe care-l iubea nespus), reeditat la Humanitas în 2010, sunt peste douăzeci de volume – în paralel desfăşurând, în stilul său lesne recognoscibil şi devenit de mult un brand, o activitate publicistică demnă de invidiat (poeme, comentarii, recenzii, eseuri, cronici literare etc.), în paginile unor reviste culturale cu ştaif, unele mari, altele pitice, perene sau efemere, însă de la care, aşa cum singur şi nesilit de nimeni spunea, șugubăț, ori de câte ori i se ivea prilejul că a plecat de bunăvoie sau a fost concediat pe motive de insubordonare, precum numai unui nonconformist sadea cum era, îi stătea bine. Nemulţumit deseori de calitatea unor astfel de periodice şi le-a inventat pe-ale sale. Aşa a apărut revista Veşti proaste (concepută împreună cu Dan Goanţă) sau ziarul Punga d’un kil (organ de stat la coadă), elaborat împreună cu regretatul prozator Mircea Nedelciu şi care era tipărit pe pungi de hârtie folosite la ambalatul alimentelor, sub deviza Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza! Acest susţinut travaliu l-a impus, firesc, drept unul dintre liderii generaţiei sale, un răsfăţat al criticii literare, în colimatorul căreia s-a aflat permanent şi care, în majoritatea cazurilor, l-a vorbit de bine (stau mărturie, în acest sens, textele unor nume de notorietate, precum Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Ion Stratan, Marin Mincu, Gheorghe Grigurcu, Marian Papahagi, Mircea Cărtărescu, Octavian Sovianyşi a multor altora).
„Coşovei este un poet ornant, baroc şi sentimental. Am îndrăznit să spun într-un articol despre unul dintre volumele sale, că este un poet rococo cu o bună regie în ceea ce priveşte sentimentul în poezie.(…) Nu bârfim dacă spunem că Traian scrie o poezie sentimentală pe placul multora. Sentimentul lui este însă unul explicit, de tip minulescian”, îmi mărturisea prietenul meu Ion Stratan într-o convorbire** pe care am purtat-o cu ceva ani în urmă iar redutabilul poet şi critic de poezie Octavian Soviany scria despre poezia lui Traian T. Coşovei lucruri care mi s-au părut a fi extrem de exacte, dacă nu chiar emblematice: Masca lirică a acestui scriptor dezabuzat este băiatul rău care refuză să accepte convenţiile textului; semn al frondei, scriitura în răspăr rămâne totuşi una dintre modalităţile scriptulatului, paradoxul tragic al textualizării fiind în cele din urmă acela că nu se lasă negată decât prin producerea altui text, act sisific prin care se particularizează mecanica aburdă a existenţei.
Sunt însă şi mulţi care, luaţi pe nepregăite de prospeţimea, incisivitatea şi tonul rebel al discursului său poetic, unii juisând de plăcere, alţii cu scrobeală doctorală, s-au grăbit să-i caute şi apoi, chipurile, să-i şi găsească locul, să-i depisteze rădăcinile poetice, să-i identifice maeştrii, să-l beștelească, să-l desfiinţeze, bref, să-l aşeze pe o masă de disecţie declanşând o lecţie de anatomie literară sui-generis, pe viu, în cel mai neaoş stil românesc cu putinţă…
Însă ploieştenii, poeți sau simpli iubitori de poezie pur sânge îl cunosc foarte bine pe Traian T. Coşovei care, în ultimii ani ai vieții sale şi-a lansat numai la biblioteca «Nicolae Iorga» nu mai puţin de patru volume: Patinează sau crapă (ediţia a II-a, ed. Axa, 1997), Ninsoarea electrică (ediţia a II-a, ed. Vinea, 1998),Percheziţionarea îngerilor(ed. Crater, 1998) şi Lumină de la frigider (ed. Cartea Românească, 1998). Iată cum, încet dar sigur, după regretatul nostru prieten Ion Stratan, Traian avea să devină rapid unul dintre cei mai preţuiți poeți ai Urbei X, venind deseori aici din – aşa cum îi plăcea să spună – Bucureşti, cel mai mare oraş de provincie al ţării. Fapt confirmat, de altfel şi de încununarea lui (alături de poetul Ioan Flora) cu Marele Premiu al celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie «Nichita Stănescu» (Ploieşti, 2000).
Iubesc deosebit de mult pe Traian T. Coşovei, în versurile căruia găsesc o imensă şi înaltă puritate dură, spunea cândva ploieşteanul Nichita Stănescu.
Şi noi îl iubim cu asupra de măsură pe Traian și, din acest luminiș virtual de revistă, pentru el și pentru toți dragii noștri dragi, mult prea devreme conectați la Univers, unde-și recită versurile îngerilor, la Cina Cea de Taină a Poeților, să sorbim o lacrimă de vin și să vărsăm una de sare, dimpreună cu un gând bun şi vesel, preț de-o clipă-două…
* Traian s-a născut pe 28 noiembrie 1954 și a murit pe 1 ianuarie 2014, la Bucureşti, orașul în care și-a petrecut întraga viață.
** „Eu sunt cărţile mele…” în volumul „Convorbiri la lumina gândului. Despre fragilitatea vieţii, iubire, prietenie şi alte închipuiri” de Bogdan-Lucian Stoicescu, ed. Libertas, Ploieşti, 2006 (ediția a II-a, ne varietur, editura Mythos, Ploiești, 2016)
Poem de iarnă
De ce te-ai făcut frumoasă
tocmai în iarna aceasta
în care nu ninge?
Iubito,
dacă aș fi un secret,
ce-ai face cu mine?
M-ai păstra
sau l-ai spune?
Un înger care visează
Într-o dimineață de iarnă
dormeai atît de adânc,
încât respirația ta
era mai nelinișită
decât albul zăpezii.
În timp ce eu te priveam,
trăgând perdelele roșii ale frigului.
Anotimp secetos
Cele mai frumoase cuvinte sunt tăcerile.
Și cele mai frumoase vise: insomniile.
Urmează amănuntele amintirilor tale –
adunate în aritmetica de a clipi
mai des ca o ploaie de vară pe un câmp secetos.
Când va veni ploaia aș putea să te întreb:
ce amintiri au pleoapele tale?
Taci o secundă
să auzim împreună
cum înfloresc copacii!*
*** poeme din volumul Și dacă tu ești o planetă străină, antologie alcătuită de Ștefania Coșovei, ed. Tracus Arte, București, 2021
Foto:
***** Traian T. Coșovei alături de Nichita Stănescu
Fotografie de Gabriel Stamate (1958-2021) la Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Ilustrație realizată cu DALL-E