REXPUBLICA

Bogdan Radu

Merg până la capătul de nord-est al județului într-o incursiune prin satele prahovene cu oprire la Rotarea. Un loc retras și misterios, un tablou bogat definit de valea unui râu și dealuri împădurite. Asfaltul se termină brusc și se continuă cu o uliță înconjurată de ogrăzi și păduri desfrunzite. Rar zăresc câte un animal ce profită de pajiștile încă verzi. Îmi găsesc drumul pe albia râului, în câteva porțiuni chiar traversându-l, astfel apropiindu-mă de Piatra Rotări. Nu-i cunosc istoria, dar pot să ințeleg că a preluat numele de la satul din apropiere. Piatra aceasta este, de fapt, o grupare de stânci aliniate, sprijinite unele de altele ca niște coloane de bazalt. E spectaculos cum, pe întinderea văii, un deal își termină arcuirea în felul acesta la câțiva metri de râu.
Este finalul lui noiembrie, ultimele frunze arămii se joacă în vânt cu câțiva fulgi de zăpadă ce strălucesc în soarele timid al după-amiezei. Sunt curios să văd pietrele uriașe de aproape, iar asta implică urcușul inclinat pe un traseu ce mi-l croiesc cu grijă. Altarul de la nivelul cel mai accesibil al acestor stânci te introduce imediat în povești și legende. Trecătorii vechi, dar si mai noi au numit această terasă cu adânciturile ei circulare în care apa se adună ca în niște vase, „altar’’. E ca o palmă de piatră care te ține pentru a-ți arăta cursul apei, vârfurile copacilor și muntele din depărtare. Se spune despre locurile acestea că au fost ocupate de civilizatii străvechi în urma cărora au rămas povești, iar noi am legat poveștile noastre cu acest loc. Pereții stâncilor poartă însemnele vântului și apei, gresia etalându-și nuanțele variate de gri și maro până la roșu, toate conturate de frunzele galben-arămii care și-au găsit adăpost prin scobituri. Voi lăsa pe alții să dezbată istoria acestui loc, timp în care mă bucur de această experiență. Aici îți poți da frâu liber imaginației și poți asculta glasul pădurii și observa semnele ei (vântul ridică, din când in când, cu putere frunzele la picioarele mele). Cât timp străbat ținutul Rotării nu văd suflare de om, deși curțile le sunt deschise, iar fumul de lemn ars se ridică deasupra acoperișurilor. Doar un șir ordonat de gâște coboară spre râu într-o liniște neobișnuită, dar atât de potrivită locului. Nu mă îndoiesc nici o clipă că locul acesta este aparte. Pe drumul de întoarcere caut să iau cu mine din prospețimea aerului și liniștea locului.
Lumina amiezei se duce ușor în spatele brazilor aliniați pe coama dealului opus. Înconjor încă o dată cu privirea vastul peisaj și fotografiez încă o data pietrele ce se ridică pe malul râului. Piatra Rotări se vede acum în urmă ferită tot mai mult vederii de fulgii deși trimiși de vânt, de data aceasta cu o viteză amețitoare. Rămân cu amprenta acestui loc în minte, în timp ce caut următoarea provocare, următorul ținut despre care să povestesc.

Fotografii de Bogdan Radu