Sebastian Radu
Cei trei înaintau încet prin deșertul de zăpadă, trăgând două sănii după ei. Erau murdari, nebărbieriți și tremurau de frig. Orizontul era alb și plat în toate direcțiile. Primul dintre ei se opri, își înfipse bățul de schi în gheață. De sub faldurile din piele de ren scoase un ceas de bronz. Ceilalți doi se opriră și ei, respirând greoi.
− Ar trebui să fie aproape, spuse el, consultând ceasul. Probabil zece mile mai departe.
− Scott, Wilson, vă rog, lăsați-mă aici, spuse cel de la coadă.
− Mai avem puțin până la depozit, Oates. Nu te vom abandona.
Cei doi dădură din cap aprobator și își continuară drumul, trăgând săniile după ei. Oates șchiopătă ușor și își potrivi căciula de blană, după care porni și el mai departe.
Aerul devenea încețoșat și soarele abia se mai putea zări. Cei trei se opriră și începură să-și consulte instrumentele. Potriviră sextantul, apoi examinară harta și un tabel cu date. Câteva minute mai târziu își continuau drumul. Oates rămânea frecvent în urmă, deși Scott și Wilson trăgeau fiecare câte o sanie. Cei doi îl așteptau, își trăgeau răsuflarea, după care porneau iar la drum în tăcere.
Vântul se întețea și spulbera zăpada. Ceața acoperise complet soarele. Pășeau încet. Un icnet se auzi din spatele celor doi. Pe cât de scurt fusese, la fel de repede fusese absorbit de aerul glacial. Scott și Wilson se întoarseră către Oates, care căzuse în genunchi, masându-și picioarele.
− Gata, ne odihnim aici, spuse Scott.
− Pun cortul imediat, răspunse Wilson, începând să despacheteze.
Trei minute mai târziu săniile erau adăpostite iar o prelată groasă era proptită într-un stâlp și prinsă de gheață. Două steaguri triunghiulare fluturau deasupra cortului. Cei trei intrară, iar Wilson aprinse o lampă cu ulei.
− Nu îmi mai simt picioarele, spuse Oates.
− Amundsen o fi deja la corabie? întrebă Wilson.
− Naiba să-l ia, răspunse Scott. Ungeți-vă cu grăsime, să nu degerați.
− O păstrez pentru mâine, încheie Oates, îndesând cutia într-un sac.
Ședeau în tăcere, privind spre flacăra slabă din mijlocul lor. Vântul făcea prelata să vibreze din ce în ce mai intens. Scott scoase din sac un mic termometru cu mercur și ieși din cort. Se întoarse un moment mai târziu fără termometru și cu câte o conservă pentru fiecare.
− Nu pot să mănânc, spuse Oates. Simt sânge în gură.
− Ai făcut și tu scorbut, spuse Wilson. Mănâncă, să îți refaci puterile.
Oates refuză din nou și intră în sacul de dormit, încă tremurând. Wilson scoase un cuțit și încercă să își deschidă conserva, dar degetele nu îl ascultau. Scott le deschise pe amândouă în locul lui și apoi mâncă în tăcere. Mai târziu scoase dintr-un sac un jurnal și un creion. Deși apuca cu greu creionul, notă câteva observații meteorologice și un rezumat al zilei. După câteva minute, micșoră flacăra lămpii și intră în sacul de dormit.
Soarele se apropie de orizont, după care începu să urce din nou. Lumina acestuia însă abia ajungea la suprafață. Zăpada spulberată și ceața formau o pâclă densă, gri și usturătoare. Oates nu închise ochii în toate aceste ore. Se ridică și încercă să iasă afară pe furiș, dar foșnetul îi trezi pe ceilalți doi.
− E viscol, spuse Scott, nu plecăm nicăieri astăzi. Chiar și mercurul a înghețat.
− Ies doar afară și s-ar putea să stau ceva timp.
Oates ieși din cort șchiopătând. Nimeni nu îl urmă. Mugetul vântului îi acoperi sunetul ghetelor în zăpadă și îi înăbuși gâfâitul. Cei doi se priviră lung, după care își îndreptară privirea către flacăra lămpii cu ulei. Două ore mai târziu, Scott notă în grabă mai multe observații în jurnal, după care intră înapoi în sacul de dormit.
După o zi de mers prin viscol, cei doi ridicară iar cortul și consumară ultimele două conserve. Zăpada era împrăștiată de vânt și îi lovea cu putere. Acele de gheață pătrundeau prin fiecare crăpătură. Fețele le erau înnegrite și degerate. Lampa cu ulei nu mai oferea decât lumină.
Cinci zile mai târziu, vremea nu părea să se îmbunătățească. Wilson tăcea, ghemuit în sacul de dormit, în timp ce Scott termina de scris observațiile zilei. Îndesă jurnalul printre pieile de ren, apoi se băgă în propriul sac de dormit și șopti:
− Wilson, să nu mă trezești.