Daniel Cucu
Nu știam cum ar arăta toată Portugalia, dar puținul pe care l-am văzut eu din ea, m-a fermecat! Nu știusem cât de fresh este în februarie. De obicei călătoresc singur și mi-am documentat călătoria doar pentru aspectele esențiale. Tot ce a ținut de detalii – muzee, trasee, mijloace de transport în comun, prețuri la cazare și servicii – am lăsat la voia inspirației de moment și am plecat cu așteptări minime, fiind deschis către orice. Singura surpriză neplăcută a fost greva lucrătorilor de la căile ferate, care mi-a modificat programul în Lisabona, dar s-a dovedit a fi până la urmă, de ajutor. Amânasem șase ani această călătorie în Portugalia, tratând-o ca pe o destinație oarecare, nicidecum aflată pe lista de priorități turistice. Greșit!
Nu mă așteptam la o imersie în atât de mult verde în luna februarie, în timp ce acasă totul era mort. În timpul drumului de la aeroportul din Porto către oraș, am văzut din autobuz magnoliile și cameliile înflorite, streliții prin curți și prin parcuri și multă, foarte multă verdeață. Ajuns în oraș, a început defilarea faianței. Cineva m-a corectat, la un moment dat: „nu e faianță obișnuită, este faiencia sau azulejos”, „și nu e tot faianță?”, „e faianță, dar e pictată manual, smălțuită și, de multe ori, în relief, nu-i așa că e spectaculoasă?” Poți vedea azulejos pretutindeni, în culori și modele tradiționale care demonstrează imaginația, precizia și bunul gust al creatorilor. Domină albastrul, dar este loc și pentru galben, portocaliu, bej sau vernil, cele din urmă nuanțe calme, care completează de minune peisajul. Oamenii sunt gălăgioși, dar nu agresivi. Ca în toată lumea latină vorbesc mult și tare, dar nu sunt exuberanți ca frații mai estici. Se lucrează pe scară largă la construcții, în special la renovare, la reabilitarea clădirilor vechi. Oamenii se luptă să-și păstreze casa.
Este greu de afirmat ce mi-a plăcut mai mult, casele placate sau faleza oceanului, apusul roșu peste Atlantic sau luna plină peste podul Dom Louis, cameliile sau Muzeul Vitraliilor, priveliștea din turnul Catedralei sau străduțele înguste și întortocheate, vinul de Porto sau… Am ajuns la concluzia că Porto e unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, evident, după gustul meu și după cât de mult am vizitat până acum. Recunosc, cel mai mult mi-a plăcut apusul. Un apus fabulos. Porto este orașul în care mi-ar plăcea să trăiesc.
Era greu ca Lisabona să detroneze această primă impresie. Nici nu a făcut-o. Fiind capitală, orașul este mult mai agitat, mult mai aglomerat, mult mai obositor; este solicitant mai ales din punct de vedere fizic, pentru cei care preferă mersul pe jos, cei ca mine, din cauza reliefului foarte denivelat. Pe orice colină ai un punct de ”belvedere”. Peste tot vezi mărturia genei de navigatori a portughezilor, acest spirit materializat fiind expus și exploatat din plin; simți umbra personajelor istorice, culturale sau mondene, de la Vasco da Gama, la Amalia Rodrigues sau chiar Cristiano Ronaldo. Gastronomia are la bază peștele, nu-i nicio surpriză.
Obiectivele de vizitat sunt multe, diverse, răspândite și impresionante: Castelo de Sao Jorge – cea mai bună vedere panoramică din interiorul orașului, statuia Cristo Rei – cea mai bună vedere din exteriorul orașului, Catedrala, Mânăstirea Jeronimos, plimbarea cu tramvaiul 28 sau cu telecabina pe faleză, Oceanarium-ul, podurile, grădinile, piețele, multele statui, păunii, treptele – muuultele trepte! Sintra nu putea fi ratată. E un orășel mic, cochet, eminamente turistic. Poate ușor supraapreciat, este Palatul Pena, dar bine valorificat. Am rămas cu sentimentul că mult mai spectaculos ar fi cel la care nu am reușit să ajung, dar pe care îl văzusem în poze sau filmulețe – Palatul Quinta de Regaleria.
Capătul Pământului, adică cel mai vestic punct al Europei continentale, unde chiar se sfârșea „lumea”, înainte de descoperirea Americilor sau, mai bine zis, Capo da Roca, este locul de pelerinaj al tuturor aparatelor de fotografiat. Cine trece de la poză la film, are și dovada sonoră a vântului atlantic foarte puternic. Zona litorală și de surf – Cascais, grota Boca do Inferno, zona de cazinouri – Estoril, din fericire pentru mine, aflate acum în extrasezon, sunt numai bune de fotografiat fără puzderia de turiști din timpul verii.
(Foto: Daniel Cucu)