Rexpublica nr. 4 (2023)
1.
vei muri soldat exact cum scrie în carte
cu peniţa în bandulieră învelit de femei
pe care nu le-ai cunoscut şi nu le-ai iubit niciodată
şi imnul păcii cravată de pionier flutură
atârnată la cap ca un drapel pentru tot ce ai cinstit
în timpul vieţii dar ai uitat
ai uitat
că omul e făurit din vise de un faur
spuneai că dacă mori nu vrei minuni ca fiul văduvei din nain
ci floarea de păpădie să-ţi fie aproape
ca o răspândire de noi fără trup
de aceea te-am iubit
de aceea te-am părăsit
pentru nevisare eşti condamnat la nevisare
şi nu plâng
şi nu te învinuiesc
te-am părăsit pentru neplâns
2.
eternă ca o piatră sunt săpată de val
să nu mă strigi pe numele meu de umbră.
îmi crapă ochiul în palmă
sub cruce îmi găsesc oasele umede.
timpul îmi smulge din buză sângele
sunt plină de trup stătut.
la capul meu dansează un mort
mă ridic şi-l lovesc cu putere.
azi împlinesc încă o zi.
3.
am luptat pentru dreptate multă vreme/ prostită am fost şi sunt
îmi place să cred că raiul e o sfoară întinsă
de care stau agăţate sufletele noastre ca o foiţă de tutun
și cerul capătă noimă asemenea unei morţi fizice
în timp ce copilul rostogoleşte cercul
de mine se agaţă umbra
ia forma nimănui iar tu vezi omul
e plin ochi şi de el
odihnă trupului meu îi spun lui trupului
şi nu mă cred
când mă fac mă numesc
Silvia!
4.
nu mai ești blând și nu mai ești înger
războiul nu are nimic frumos în el
este o chestiune de expresie mai mult
nu e dreptate pentru că nici eșecul și nici victoria
nu te vor face mai bun sau mai drept
să-ți iubești cerul și marea
dușmanul să nu ți-l faci prieten niciodată
pentru că prin apropierea cu el
mai târziu te va trăda
însă dacă prietenul îți va deveni dușman
să-l ierți și să-l iubești mai mult decât pe tine
căci va muri singur și în durere
știind cât l-ai iubit
5.
ceva din ceva trebuie să fi fost la un adică
la primul strigăt plâns
un crepuscul ceva
o amintire încrustată într-un perete
undeva clipa ca o bufniță surpinsă în prim plan
în timp ce tu ești atacat invadat de ceva
clipa un refugiu
și zbang! zbang!
totul se termină brusc
filmul se rupe când nu vrei să ți se rupă
de viață
de viața ta
adio Doamne!
6.
Sun tatât de suavă ca o mamă
înzestrată cu toate durerile facerilor
cerești și mai puțin cerești
inima-i beată pentru iubirea pruncilor
uciși de viață
plângi tu! știi tu să plângi?
o mărețule ce ești
de nu te poate vedea nimeni
arată-ți colții din mătase
abandonează în sângele nostru iubirea de noi
nu vorbi despre apa schimbată-n vin
schimbă tot ce e dulce în sare pentru răni
mierea dă-le-o femeilor pentru frumusețe
să stea lipite cu buzele la ferestre
în așteptarea unui călăreț fără cap
7.
azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux
8.
nu-ţi face griji pentru mine
o să fiu aşezată în patul cu muşchi verde
cu păsările cum zboară aievea prin vis nemărginit
ochiul nostru cuvânt înainte de plecare
somn viu prins de coastele unui cal înaripat
cerul este viaţa noastră paralelă
în care dacă pluteşti ţărâna nu mai are sens aici
povestea dacă o pierzi într-un buzunar
se regăseşte în fiinţa ta într-o scorbură departe
existenţa nu este simplă
reprezintă o parte din ce nu ai găsit pe drum
când ai pornit din pas căutarea
şi chipul ţi-a rămas încremenit în prag
vântul ca un fior ce-ţi marginaliza şi-ţi micşora din trup
până când micimea se făcea punct
nu erai al tău erai unui sculptor de oameni amator
ce murise trist într-un buzunar
undeva în univers
9.
de rochia ei cu fluturi erau prinşi acei ochi
cu ei zbura căci aripile omului nu pot zbura atât de sus
ca într-un imn desăvârşit călcâiul scânteia poteca
nu vă miraţi de ce nu mă întrebaţi cam cum
există o vreme pentru toate
când dormi şi corpul pluteşte
asemenea unei planete surogat în burta mamei
te agiţi până ameţeşti
viaţa în subteran e ca o stare lichidă
când forma mea ia forma rochiei tale
te trezeşti într-o bună zi absent pe lumea asta
fără vise nu ai ce căuta în ţara ta
treci graniţa găseşti o bucată de palimpsest
pe care îţi scrii un nume la întâmplare
nu ştii cine eşti nimeni nu te învaţă
pentru că nimeni nu ştie
iei rochia cu fluturi o scuturi
moliile sar din ea le omori le pui la uscat
le înghiţi apoi devii un fluture
în final poţi zbura cu aripi
dar nu mai departe de lustră
10.
aşa ne cunoscusem
sub cortina de plumb a lumii
şi vie era Doamne paleta omului
uneori să zic eram ce sunt acum
un simplu călător
iar dacă mă întreba careva
dar ce mai poţi fi altădată
băteam uşor din aripi
zburam
nicieu nu ştiu pe unde
îmi lăsasem din gânduri
ca moştenire – neştiutele
umbra într-un pahar cu apă
mai târziu s-o beau dintr-o suflare
până când frunza se va clătina în urma mea
am avut noroc să slujesc pământul
să-mi ţipe copilul în noapte
mi-e foame
să curgă lapte din cer!