Harun Mazlam
Sunt în întârziere și am senzația că mă mișc în reluare și nu mai ies odată pe ușa casei! Cobor din lift grăbit și îmi fac avânt să ies pe ușa blocului când un vecin, vizibil agitat, îmi face semn din ușa apartamentului să vin mai aproape. Un bărbat în vârstă, bine întreținut, frumos îmbrăcat, nu l-am mai văzut până atunci. Mă apropii, iar în mintea mea „hai, nenea, că sunt în întârziere…”. Și-mi zice: „E cineva la mine în casă și nu vrea să plece”. Eu mă uit la el, cu ambii ochi, mă uit peste umărul lui în hol și cât puteam vedea până în sufragerie și zic: „Nu văd să fie cineva”. El se da la o parte din ușă și mă invită în casă. Acum, știi cum e, ai mai văzut și tu un film două de la cetetea filmului, ai mai citit și tu o carte două, fie și de colorat, ai mai auzit și tu o poveste ciudată ici și colo. M-am uitat la moș ușor neîncrezător… Închide asta ușa după mine, cine știe ce zăvoare are și dup-aia tabăra pe mine și mă hacuie aici în fel și chip de nici pe lumea ailaltă n-o să știe aia cine sunt. Dar îmi zic „las-o-n curu’ gol că n-o fi fix moșu’ ăsta Sora Treișpe” (personaj în filmele chinezeșți cu karate). Și intru cu inima strânsă, recunosc.
În apartament, curățenie, lucrurile așezate la locul lor, ca atunci când te duci la bunici și toate sunt la locul lor, vechi, cu ceva praf pe ele, dar aranjate. Luminile aprinse peste tot, în bucătărie mergea aparatul de radio, în sufragerie televizorul. Înainte de a păși până-n mijlocul sufrageriei spun: „Vedeți, nu-i nimeni, nici în bucătărie, nici în sufragerie.” El se uită la mine, se uită în jur, apoi iar la mine, ușor confuz. Eu, în mintea mea „pfoaaaa, în ce rahat te-ai băgat! Moșu’ are vedenii! Stai să vezi că acu’ își revine și începe să urle cât îl țin rărunchii că cine sunt eu și ce caut în casa lui și că hoții! Hoții! Mânca-ți-aș, cum mi se arată mie rahaturile astea!”. Mă întorc spre hol și dau să merg spre ușa. Moșu’ în șoaptă: „Sunt în dormitor”. Nu! Nu! Nu! Lăsați! Hai, fiecare cu mă-sa și papapa! N-am chef de cuțite-n spate, topoare-n țeastă și alte țăcăneli dintr-astea! Paltonul e d-ăla bunu’, scump, fata mea este frumoasă, zic eu, așa că să nu stricăm lucruri frumoase și scumpe. Hai, lăsați! Moșu’ întinde mâna, mă atinge pe cot și îmi arată drumul spre dormitor. Viațaaaa meaaaa! Hai, dacă tot te-ai băgat, barem fă-o pân’ la capăt și aia e! Îmi iau inima-n dinți și îi fac semn să mergem în dormitor. Îl las pe el înainte, nu de alta, da’ să am cale liberă dacă e să fac stânga-mprejur și să ies prin ușa de la intrare, ca-n desenele animate! Intrăm în dormitor. Lumina cam chioară, patul ușor dezordonat, cu lucruri aruncate pe el, șifonierul cu toate ușile deschise cu alte lucruri căzute din el, pe noptieră ceva fotografii în rame vechi, pe peretele de la pat un tablou cu ceva natură moartă. În sinea mea: „hai cu Hitchcock, hai!” Și-mi zice: „Uite, vezi, eu le spun să plece din șifonier și ei nu vor! Nici ăia de la geam nu vor să plece. Stau acolo și mă amenință că o să intre peste mine!”
Și, într-o miime de secundă, a trebuit să îmi resetez creierul și să caut cu viteza luminii un mod de a-l liniști pe bietul om și să iau legătura cumva cu cineva din familie. După ce am trecut cu mâna peste toate hainele din șifonier și i-am zis că eu nu văd pe nimeni și că nici la geam nu e nimeni, am crezut că l-am liniștit. Dar am crezut prost. Se uită la mine de parcă eu aș fi fost cel care avea o pâclă pe ochi și nu vedea ce era aievea. Și dacă am văzut că lucrurile stau așa, am schimbat foaia și am început să urlu la „cei din șifonier” și la „cei de la geam” să plece că n-au ce cauta acolo, că nu sunt bine veniți și să se ducă unde or vedea ei cu ochii, dar nu acolo. Asta pare-se că l-a liniștit pe moș căci dintr-o dată a devenit mai jovial și sprințar. Și, dacă tot am prins momentul, l-am întrebat dacă are copii și din întrebare în întrebare am ajuns să o sun pe fiică-sa. I-am spus doamnei ce și cum și că sunt scoase la vedere tot felul de lucruri mici de valoare, care ar putea tenta pe careva dacă găsește ușa casei deschisă. Doamna mi-a zis că deja era în drum spre tatăl ei.
Eu am mai țipat odată la geamurile de la balcon și la hainele din dulap, le-am făcut și cu degetu` că îi ia mama lu’ proces verbal dacă mișcă vre-unu’-n front, l-am așezat pe moș pe canapeaua din sufragerie la tv și am ieșit spre întâlnirea mea.
La câteva zile după asta, apartamentul era golit și o echipa de muncitori se ocupa de renovare.
Imagine realizată cu Copilot