REXPUBLICA

personal

trupul meu are o arhitectură
absolut întâmplătoare
punctul geometric al celor două brațe
îmi deschide pofta de cer
am uitat să încuviințez
mersul cu capul în nori
dar poeții ating zarea
cu și fără tipare anume
pentru că noi putem
însămânța pământul
cu palmele bătătorite de vers
dorul de înălțimi
face poemul să crească
din smintitele simțiri
trupul meu drept stă în picioare
dar întârzie pe undeva
cărat pe rând
de clovnul obosit|
și de calul vinovat de propria rasă domestică
a fost de ajuns
să pierd acea lume
pentru ca toate corpurile noastre despicate
de atâta bunătate
de la un capăt la altul
să măsoare cuvântul
dintr-o pagină în alta

un poem de sine stătător

bunicul și tatăl meu
scriau
cu litere mari de tipar
la fel ca sufletele lor
răsădite primăvara
în loc de ferestre
litere mari
prin care intra Dumnezeu
fără cod de bare

vârste omonime

ce-ar putea fi mai departe
de autostrada creierului
gutuiul solar
strânge infinitul de subsuori
violoncelul
calmează calendarele pregătite
de concediul estival
tu ce visezi
matur fiind
în jurul oricărui obiect
umbrele șterg amintiri
apoi cu spatele în oglindă
o iei de la capăt
ne-am lăsat fericirile în parc
brodate în evantai de fluturi
băncile ne cer iertare
pentru că nu am inventat
plimbări și pentru ele

e un mister organic al așteptării
în oamenii
care cresc vinovat prin zâmbetul
cuvintelor neursite
doar în luna septembrie
nașterea pielii
primește votul unanim
în jurul oricărui nou născut
nu-ți dai seama cine ești
pentru că fiecare naștere
se adaugă altor vieți
mi-a spus tata
ai grijă cine se uită la tine
din cer
și a închis ochii
bărbatul de lângă mine
îmi promite noaptea vicleană
străină ca și el
și la fel de inutilă
mă scufund în ea
căutând să reașez
ordinea protestelor voluntare

am deschis ochii după douăzeci de ani
și botez statuia tinereții
dar cum în jurul oricărei ființe
gravitează
nevoia de libertate
extrag radical din coapsele străinei perfecte
rămasă în mine