George Cosmin Borș
Nea Anghel murise, măcar acest lucru era clar. Îşi amintea durerea din piept, ameţeala, căderea din căruţă, zgomotul scos de oase atunci când se frângeau. Murise, iar acum urma să îşi întâlnească creatorul. Ce alt motiv ar fi avut să stea împopoţonat în haine de paradă în sala aceea plină de oameni? Privi confuz în jurul său. Fiecare om era absorbit de o activitate anume, doar că activităţile acelea erau absurde. La doi metri de el, de exemplu, un bărbat se lovea ritmic cu capul de un perete. Nea Anghel tocmai trăgea în jos a mia oară de turul prea strâmt al pantalonilor, atunci când se auzi strigat:
− Anghel Codreanu?
− Da, să trăiţi! răspunse bătrânul.
− Salut! Eu sunt Petru, cred că mă ştii, păzitorul cheilor de acces. Ce-ai zice să terminăm mai repede cu chestia asta?
Bărbatul era înalt, slab, purta un costum lejer şi părea să nu fi împlinit încă patruzeci de ani. Se uita într-un dispozitiv electronic de formă pătrată, pe care îl ţinea în mâna stângă.
− Şaizeci şi şapte de ani. O viaţă generoasă, nu?
− Tata a trăit optzeci şi cinci şi fuma Carpaţi fără filtru, începu Nea Anghel, înainte ca Sfântul Petru să îl întrerupă.
− Da, da. Ia să vedem. Alcoolism, zise clătinând din cap, în timp ce îşi făcea de lucru cu degetul pe ecranul dispozitivului. Alcoolismul nu e ok.
− Mai beam şi eu un pahar din când în când. Ca orice om.
− Şi, ia uite aici, rasism, continuă Sfântul Petru, fără să îl bage în seamă. Rasism cât cuprinde. Plus homofobie şi tratament discriminatoriu aplicat femeilor.
Bătu cu arătătorul în ecran.
− Chestiile astea nu sunt ok, Anghel. Sub nicio formă nu le mai putem accepta. Îmi pare rău să-ţi spun, dar noua societate este construită având la bază toleranţa.
Nea Anghel simţi cum inima îi tresare violent, deşi credea că aceasta explodase în timpul infarctului.
− Atunci… o să ajung în iad? Doamne, Dumnezeule!
− Ce? se miră Sfântul Petru privindu-şi plictisit ceasul. A, nu, noi nu mai susţinem astfel de concepte. N-ai auzit ce ţi-am zis despre toleranţă? Toţi oamenii moderni trebuie să ajungă în rai. Aşadar, te-ai născut un pic prea târziu pentru pedeapsa veşnică.
Îl bătu pe umăr.
− Cred că am terminat aici. Uite, porţile Raiului sunt în direcţia aia. Vezi, să te loghezi la intrare cu nume şi parolă.
Acestea fiind zise, Sfântul Petru se îndepărtă, trecând prin spatele bărbatului care încă se lovea cu capul de perete. Nea Anghel o luă nefericit spre porţile luminoase sugându-şi gingia. Îi părea rău că murise. Viaţa asta de dincolo de moarte nu avea niciun sens.