REXPUBLICA

Harun Mazlam

Recunosc încă din capul locului că trăirea de mai jos nu îmi aparține și că mi-a fost povestită de un „Creangă” din viața mea, un „Creangă” care avea un fel anume și doar al lui de a reda întâmplările din viața lui. Bunăoară a auzit el de un preot cu har ce lasă vorbele-i pline de bunătate să îmbrățișeze pe toți acei care binevoiau să îi calce pragul micii bisericuțe aflate pe undeva prin Ucraina. Și cum „Creangă” al meu este un evlavios din fire și prințip, nimic nu i-a stat în cale să alerge ca gându` și ca vântu` către locul iluminării, în mașina 4×4, achiziție nou nouță. Și cum n-are fir de egoism în el, n-a plecat singur agățând încă vreo trei cu frică de Dumnezeu.

Ceea ce trebuie știut încă de la început este că slujbele ținute de acest preot cu har încep la unsprezece seara, iar dacă vreți să știți și motivul, ei bine, o să rămâneți cu vrutul căci eu n-am avut curiozități de ce și cum. Și uite așa au ajuns ei mai devreme, să prindă loc în biserica, căci altfel auzi vocea celui cu har live și nu la difuzor în curtea bisericii ca toate mârlele!

Cum bătu gonguʼ de unsprezece ale serii, vocea cu har începu a zice lucruri. Și cum mai zicea doua trei lucruri, hai și un „Amin”, și toată lumea răspundea în cor „Amiiiin”. Acum, dacă ați călcat barem o dată-n viața voastră în biserică știți că toată lumea e ațintită cu privirea la altar și cu spatele la ușă. Nu trece mult de când a început slujba și Creangă aude în spatele lui niște sunete ciudate, aproape nelumești. Poate i se pare, și cu capul plecat ascultă slujba în continuare. La urmatorul „Amin”, iar aude un fel de nechezat fix în spatele lui. Opaaa! Stai, stai, stai, că nu-i a bună… Aruncă un ochi in dreapta, altuʼ-n stanga, nicio reacție vizibilă în jur. Bagă capuʼ la cutie, dar alert. Vine urmatorul „Amin” la pachet cu nechezatul din spatele lui Creangă. Hait! „Mamă, măiculița mea! Sfinte Doamne apără și păzește și să mă ai în pază pe mine cel ce nu-ți iau numele în van! Tu, Cel fărʼ de păcat și Milostiv, apără și păzește!”

Panica a pus stăpânire pe Creangă! Pân-aici i-a fost!

Pentru o mai bună înțelege a chinului și angoasei din sufletul săracului personagiu trebuie spuse urmatoarele pentru cei care nu sunt familiarizați cu „cele creștinești, alea din bătrâni, de prin părțile locului”. Odată începută slujba și cuvintele Bibliei încep a fi rostite, dacă printre enoriași se află și posedați, aceștia încep să scoată sunete animalice din ce în ce mai tare și ulterior încep să manifeste un fel de exorcizare. Nu asta ar fi marea problemă pentru cei din jur, ci, pregătiți-vă, să bată tobele, îngerii să cânte: dacă necuratul iese din acel om, treʼ să-și găsească „locuința” în altuʼ. Dar și aici sunt niște chichițe, ca-n orice contract bine gândit: necuratul sare în spatele primei persoane care dă să iasă din biserică sau care se întoarce și privește primul posedat în ochi. Fix cum spun americanii, că de-aia au ajuns unde au ajuns: the devil is in the details! Joac-o p-asta!

Ei, și acum vă imaginați disperarea și teroarea care au pus stăpânire pe Creangă al meu. Cum dracuʼ a avut el norocuʼ ăsta chior și prost să-i stea posedatuʼ fix în spate. Pfoooai! Și la o adică să fie el primul călărit de necurat! Fir-ar mama ei de viață astăzi și mâine cu cine v-a inventat și v-a facut! Și cum să se miște din loc?!? În spate nu se putea uita, că na, doar nu era tâmpit să-i spună necuratului „da frățică, hai pe mine, letʼs make it work” (să nu uitam de privitul în ochi); în față s-ar fi dus țintă la altar, că odată pusă mâna pe altar, nu se mai atinge dracuʼ de tine (alt fine print la subsol de contract), dar n-avea cum că era ticsit de oameni… Dispararea era în floare, transpirațiile curgeau șiroaie, planurile de viață erau în zadar!

În nebunia momentului apucă să prindă privirea amicului din stânga. Și ca-ntr-o tragedie de factură proastă, două priviri îngrozite s-au întâlnit. Ultima confirmare! DEFCON 1!

„ʼTu-i Paștele mami-i ei de viață dar astăzi și mâine cu cine mama dracuʼ m-a pus pe mine să vin până la dracuʼ cu cărți să i-l ascult pe obosituʼ ăsta de preot cu haruʼ mă-sii cu tot! Arză-te-ar focuʼ și pucioasa! Buba neagră să fie pe tine! Huuaaaa!”

Disperarea din privire începu să dispară și încet, încet îi luă locul nedumerirea… Amicul, disperat și el, începuse deja să își croiască drum prin mulțime; țelul era clar: să apuce să pună mâna pe altar. Și nedumerirea din privirile lui „Creangă” se transformă în ură și ciudă pe amic. „Plesni-l-ar trăznetul! Să-i înțepenească picioarele-n podea! Călări-l-ar dracuʼ!”

Și în toată nebunia momentului aude că prin minune un glas de femeie în spatele lui spunând, încet, cuiva: „nu te forța prea tare, draguʼ meu, spune doar din buze… așa…”.

„Ce-a fost asta? Ce-a zis? Ce să forțeze?… E vreun bolnav în spatele lui?” Și cu toată frica ce-i stăpânea ființa, Creangă întoarse încet privirea în spate, ținând strâns la inimă Biblia și murmurând ușor „Doamne, Dumnezeul meu…”. Un domn trecut de a doua tinerețe, îmbrăcat gros, cu traheostomie (e o gaură în gât cu tub pentru a putea respira) era sprijinit de soție și asista la slujba ținută de preotul cu har din micuța biserică de undeva din Ucraina.

P.S. Întâmplarea a fost reală, doar redarea și cuvintele au fost altele, căci cei pioși nu au gura spurcată ca mine!