REXPUBLICA

Sorana M. Ilie

Hei! Bună! A trecut ceva vreme… Poate ești curios ce fac, poate încă îți mai pasă. M-ai uitat complet? E trecut de două noaptea, dar nu ca în melodia lui Smiley și nu e nici miercuri spre joi ca la Vunk. E doar luni dimineața.
Stau tot în sufragerie cu fierul de călcat în mână. Un Philips 7000 luat la mâna a doua de la talcioc. Mai sfârâie câteodată, dar cine îl bagă în seamă. Îmi netezesc fiecare cută. Aburul îmi pătrunde prin piele dilatând venele, transformând sângele într-o vastă mare lichidă. Pirați în corăbii de globule se luptă cu marile talazuri, ridicându-și ancorele oxidate spre cerul stacojiu. Le aud strigătele reverberându-mi prin trup.
Fierul de călcat s-a încins. A durat ceva. O fi de vină ștecherul sau poate carnea mea. Un miros de carne arsă se ridică în aer. Privesc în jos și văd cum o bucată de pe brațul stâng se topește ca argintul întinat de foc. Am apăsat prea tare se pare, dar nu simt nicio durere.
Corpul întins pe masa de călcat pare să nu fie al meu, dar chipul cu ochii aidoma ierbii proaspăt cosite este fără doar și poate o copie identică a mea. Șuvițele mov îi cad pe frunte într-un dans sălbatic, săltate din când în când de adierea aerului condiționat. Pielea impură și plină de lipoame strălucește, atinsă de valurile de transpirație. E prea cald aici.
De afară, luna își proiectează razele peste masa de călcat. Un fascicul de lumină pătrunde în irisul verde, ce privește țintă tavanul. Varul s-a decojit, aidoma pielii de pe trup, și cade în bucăți mici, acoperind podeaua cu o masă alb roșiatică.
Mai ești la capătul celălalt? Ai ridicat măcar receptorul? Aș vrea să fii aici să poți simți și tu mirosul de carne arsă. Să mă privești la dublu și să te întrebi care sunt eu cu adevărat.
Pot să îți spun un secret? Îmi este teamă că nimic din mine nu mai este al meu… că totul aparține fierului de călcat. Că eu, noi, suntem doar pielea topită de pe suprafața de metal a mașinăriei.
Ai și tu un fier de călcat? Un Philips 7000?