În septembrie 2025, am avut deosebita bucurie de a fi invitată să particip la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la Patras, Grecia, la propunerea făcută de directorul festivalului, poetul Antonis Skiathas și de președintele Filialei București-Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, poetul și traducătorul Peter Shrager, cărora le mulțumesc și pe această cale.
Pentru prima dată la un festival internațional de poezie în Grecia, această participare a mea a marcat totodată o călătorie inițiatică înspre spiritualitatea elenă și misterele unei geografii literare ce transmite un tezaur cultural de neegalat. Reunind peste 80 de invitați din aproximativ 20 de țări din lumea întreagă, un festival de literatură este, în fapt, o poezie vie, rostită simultan în mai multe limbi, un simbol al libertății de expresie și a pasiunii ce ne unește dincolo de vârste, naționalități sau modalități de transpunere în cuvânt.
Te întorci cu mult mai bogat spiritual și artistic de la un asemenea eveniment major. Cei care scriu simt puterea energiei creatoare care se degajă, transmite de la un poet la altul. Inspirația is in the air, plutește ca o adiere suavă, precum o voce caldă a Providenței ce se coboară peste pământeni în dulcele stil clasic. Se leagă prietenii, se consolidează relații deja existente, se trăiește sincer și frumos. Se capătă experiență, se învață strategii de promovare și organizare a evenimentelor culturale; relevarea potențialului creator uman.
Despre rolul și importanța poetului în cetate, despre modalitățile de promovare a literaturii în comunitatea diversă, neomogenă, înveți extrem de multe lucruri interesante la un astfel de eveniment. Firește, ceea ce mi-a plăcut enorm și a contribuit la creșterea stimei de sine a fiecărui poet invitat la Festivalul de la Patras a fost afișajul stradal de publicitate poetică, distribuirea în centrul orașului, pe bulevarde sau străzi pietonale a unor afișe în dimensiuni apreciabile, cu poetele/poeții invitate/invitați. Iată cum am alergat pe străzi încărcați de emoții și adrenalină în căutarea celei de-a 8-a minuni: afișele cu noi în inima Patrasului. O dovadă de recunoștință și prețuire din partea organizatorilor și a edililor orașului, care ne-a impresionat teribil și pe care nu o vom uita curând.
Imersiunea Poeziei în viața de zi cu zi: pe străzi, în parcuri, îl locuri publice, în grădini sau în cafenele, poezia a prins aripi, a reverberat solemn, decent și cu prestanță. Poezia a ajuns la oameni în cel mai firesc mod cu putință și acesta consider că e unul dintre marile câștiguri ale festivalului de la Patras.
La Patras am cunoscut oameni cu două inimi în piept. Generoși în zâmbete, calzi la vorbă și-n privire. Voluntarii festivalului s-au remarcat la fel de bine pe cât au făcut-o și organizatorii, așa încât am dus acasă, fiecare dintre noi, cele mai frumoase amintiri și speranța unei reîntoarceri pe aceste meleaguri.
Nu vorbesc limba greacă, dar am trăit grecește în cel mai relevant mod cu putință în acele minunate zile din septembrie 2025. Și să vă mai spun ceva: Εκεί ερωτεύτηκα. Σας ευχαριστώ.
Kalavryta
La două și treizeci și patru fix,
1436 de bărbați și băieți
au fost uciși de forțele naziste
în Kalavryta.
creierii lor s-au împrăștiat
în țărâna sfântă.
Limba de moarte a focului
a pecetluit durerea
în veacuri.
La două și treizeci și patru fix,
în Kalavryta refăcută,
ceasul din turnul bisericii
cântă peste timp
icnetul de jale
al speranței.
Kalavryta
At exactly two thirty-four,
1436 men and boys
were murdered by Nazi forces
in Kalavryta.
Their brains were scattered
over the sacred ground.
The deadly tongue of fire
sealed the pain
for centuries.
At exactly two thirty-four,
in the rebuilt Kalavryta,
the clock in the church tower
sings out the mournful sigh
of hope over the time.
Kalavryta
À deux heures trente-quatre précisement,
1436 hommes et garçons
ont été assassinés par les forces nazies
à Kalavryta.
Leurs cerveaux ont été dispersés
sur le sol sacré.
La langue de feu mortelle
a scellé la douleur
pour des siècles.
À deux heures trente-quatre précisement,
dans la Kalavryta reconstruite,
l’horloge du clocher
chante le soupir lugubre
de l’espoir au-delà du temps.
Material realizat împreună cu:
Fotografie de Sissy Morfi (fotograf oficial al festivalului).