REXPUBLICA

Teodora Teodorescu

Acum mai bine de opt ani, îmi scriam lucrarea de disertație, la finalul studiilor în antropologie și relații internaționale, într-un oraș friguros și umed din nordul Scoției. Citind recent introducerea lucrării, m-a fascinat motivația alegerii temei: se afla la intersecția evenimentelor politice controversate cu perspectivele pe care le oferea antropologia asupra lor. Controversele care m-au ținut trează seri la rând și i-au adus pe polițiștii campusului universitar la ușa mea erau detonările atentatorilor sinucigași, majoritatea bărbați de credință islamică.
 

Pentru cine își dorește să se familiarizeze cu o disciplină mai puțin cunoscută, antropologia este studiul holistic al omului, care adună concepte din sociologie, psihologie, istorie, politică, medicină, etnografie și religie. În centrul antropologiei stă ideea de cultură și modalitatea prin care omenirea are capacitatea universală de a concepe lumea prin simboluri și de a transmite aceste codificări în mod social, de la un individ la altul. Vorbim, astfel, despre o disciplină holistică pentru că antropologia tratează, prin subiectele ei, toate dimensiunile umanității și toată specia umană. Debutând ca ramură a istoriei, antropologia își propune să decodifice simbolurile (și aici ne referim la obiceiuri, gesturi, comportamente etc.) ce stau la baza interacțiunilor interumane.
Cu atât mai interesant este, pentru mine, să încerc să descifrez simbolurile unui comportament de neînțeles pentru civilizația europeană. Pentru studiul disertației mele, am ales o serie de videoclipuri publice prin care detonatorii sinucigași revendicau atacul pe care îl conduceau în numele grupării din care făceau parte. Cronologic, lucrurile se petreceau în felul

următor: teroristul se filma înainte de a se detona, echipat cu toată recuzita pe care urma să o folosească, după care se petrecea atacul propriu-zis, iar videoclipul era publicat de gruparea în numele căreia se produceau atrocitățile către presă.
Primul pas a fost să mă desensibilizez de partea emoțională a evenimentelor, iar pentru acest lucru antropologia are o unealtă foarte bună, deși îndelung dezbătută de oamenii de știință. În orice demers din acest domeniu, când ajung pe teren și interacționează cu o nouă cultură, antropologilor li se recomandă să meargă cu mintea deschisă, fără preconcepții, unealta de care menționam numindu-se tabula rasa. Astfel, aceștia sunt mai puțini susceptibili în a eticheta comportamentele băștinașilor, adică se încearcă o analiză pe cât se poate de obiectivă. Revenind la teroriști, deși este imposibil să nu dezvolți un reflex contrar recomandărilor, în numele științei am depus ceva efort. Din păcate pentru un antropolog căruia îi place munca de teren, interogarea unui terorist sinucigaș este imposibilă, așa că a trebuit să mă rezum la materialele publicate în colțul întunecat al internetului.
Referitor la acest colț întunecat, problema logistică pe care am întâmpinat-o a fost că toate căutările mele pe internet erau monitorizate. Iar într-o țară cu număr și diversitate mari de imigranți, riscurile sunt multiple. Astfel că, într-o joi după-amiază, doi polițiști se prezentau la ușa campusului în căutarea mea, pe baza istoricului meu dubios de pe internet. După o discuție care a părut de la bun început un interogatoriu, în care tactul specific englezesc, voalat, era să mă scoată din tactul specific românesc, am descifrat misterul împreună cu profesorul coordonator al lucrării. Am jurat solemn amândoi în scris că totul este în numele științei, rămânându-mi în minte ideea că profesorii trec prin multe lucruri alături de studenții lor.
Revenind la studiu, concluzia este că există similitudini în ceea ce privește conținutul mesajului, partea tehnică a filmării și montarea lui. De exemplu, toți teroriștii filmați declară că își doresc să devină martiri, își cer scuze familiei pentru gest și menționează starea de eliberare, de nirvana către care aspiră. Cadrele sunt statice, în prim-plan având teroristul într-o locație obscură, foarte greu de identificat, plină de simboluri ale grupării din care face parte. Cu toate acestea, diferențele dintre discursuri sunt semnificative, costrucția lingvistică fiind variată, la fel ca idologia grupării din care face parte teroristul. Ceea ce am atins ca subiect doar la suprafață, a fost, după cum vă așteptați, actul în sine și determinarea unei persoane de a acționa prin gesturi care și după atâtea zeci de ani îți zbârlesc părul. Mi-a fost ușor să văd în acest comportament un simbol de exprimare liberă, așa cum înțeleg teroriștii musulmani libertatea – o decizie asupra corpului, care e printre singurele lucruri personale pe care le pot manipula cum își doresc. Degeaba ne întrebăm noi sau îi întrebăm pe ei de unde știu că se vor elibera mental și spiritual după moarte sau că vor atinge nirvana cu prețul atâtor vieți, de cele mai multe ori nevinovate. Descoperirea libertății ia forme de la cele mai pașnice până la cele mai extreme, atât la nivel personal, cât și colectiv.
Ceea ce mă aduce la o altă concluzie a micului meu studiu, un îndemn pe care l-am primit la finalul celor patru ani de studiu, respectiv nu avem nicio scuză să lăsăm lucrurile să o ia razna în societatea noastră. Pe partea aceasta de glob de unde citești acum, trăim într-una dintre cele mai liberale și mai prospere perioade ale omenirii, cu aces instantaneu la informație și cu libertatea de a decide la purtător. Societatea nu este altceva decât un concept pe care tot noi, oamenii l-am inventat. La fel și contractul social, acest fir de ață invizibilă care ne ține implicați în comunități formate, ghici ce, tot din oameni. Să nu uităm, deci, de puterea pe care o avem la nivel individual de a crea un loc înfloritor la nivel colectiv.

Ilustrație realizată de Copilot