Irina Catighera
Papua-Noua Guinee este unul dintre capetele lumii și, poate, cel mai autentic loc prin intenția afirmată a monarhiei britanice de care depinde, de a menține triburile în această stare ancestrală, atemporală, șocantă prin naturalețe și farmec desuet. Nuditate care nu șochează, tradiții nemaiîntâlnite, sălbăticie neînspăimântătoare.
Nu mai participam de vreo treizeci de ani la festivalul de la Goroka, distanța este mare, iar pe vremea aceea, mergeam pe jos câteva zile și câteva nopți. Și toți au fost prinși, membri ai familiilor noastre, ținuți prizonieri și, până la urmă, mâncați de un alt trib. Acum ni se asigură transportul, dar nu mai plecăm, Goroka e un tărâm blestemat pentru noi, așa mi-a spus căpetenia tribului Mudmen, Asaro, cunoscut ca Holisa. Mudmenii sunt purtători ai unor tradiționale măști din lut, grele de circa zece kilograme.
Așa că, i-am văzut doar în satul lor, în cadrul unui dans ritual, în care ne-am lăsat antrenați cu toții, șapte-opt călători de naționalități diferite, adunați într-un grup temerar și extrem de curios. Am văzut triburile în satele lor, precum cei din Mt. Hagen, preparându-ne mâncărurile tradiționale – celebrul porc Mumu, sacrificat sub ochii noștri și gătit în cărbuni încinși, împreună cu legume, într-o groapă săpată în pământ –, precum Mindima „SkeletonTribes”, care cred și acum în prezența unui monstru care sălășluiește într-o peșteră și așteaptă noaptea, ca să-i atace și să îi ucidă. Așa că, în dansurile lor rituale, ei poartă costume care-i transformă practic în schelete.
Am înaintat din sat în sat, renunțând la confort și la alimentația obișnuită – Papua-Noua Guinee nu e pentru oricine! – până la Goroka, unde are loc cel mai vechi festival. Timp de trei zile, în fiecare an, începând cu 16 septembrie, ziua națională, festivalul adună triburile din întreaga regiune, până la triburi din îndepărtatele Australia, Noua Zeelandă și Polinezia Franceză. Un regal!
Onoarea și bucuria de a-i întâlni, de a interacționa, de a-i fotografia, vin din suflet, din inimă, din zâmbet. Am spus de multe ori în interviuri că primești ceea ce oferi în călătorii, uimirii sincere i se oferă expunere, adaptării limbajului la al lor sau simplului limbaj al trupului i se oferă încredere, surâsului cu toată fața acceptul de a face o fotografie. A nu se uita că adevărata fotografie e cea în care subiectul te privește în ochi!
Papua-Noua Guinee poartă numărul 156 sau 157, în ordinea țărilor vizitate, nu mai știu precis, am pierdut șirul, pentru mine nu mai contează demult cantitatea ci calitatea, iar vizitare înseamnă cunoaștere, adaptare la traiul populației locale și profundă introspecție. O destinație îndepărtată, dificilă și o incursiune într-un trecut întunecat, devenit prezent tumultuos pentru două săptămâni.
Foto din arhiva personală