Indubitabil mi-a plăcut la Patras. Și pentru că a fost Grecia, locul meu preferat de soare și mare, de „cură helio-marină”, cum se spunea pe vremea lui Eminescu (nu mă satur niciodată chiar dacă se adaugă felii peste felii), dar și pentru că a fost despre poezie, despre solidaritatea asta dezordonată (poate boemă) a poeților de pretutindeni. Poeții fără frontiere. Și 83 de poeți din 23 de țări e chiar ceva. E un comando plurietnic în toată regula. Forțele mulținaționale ale cuvântului! E aici o punere între paranteze a rosturilor lumii, a alergăturii ei, a nebuniei cu care de cele mai multe ori ne ducem viața. Apoi ne oprim. Ne oprește un necaz, o boală, răsuflarea morții. Abia atunci ne amintim că viața are gust de poezie, de cântec, că e de fapt o călătorie scurtă, o părere, un vis, un dar, o trecere. La asta poate se vor fi gândit oamenii care se opreau ca să asculte poeții internaționali din parc sau din mijlocul străzii pietonale, sau de pe alei. „Frumoșii nebuni ai marilor orașe” făcând alianțe și suduri de suflet și oprind orele și aprinzându-le în acest fericit oraș care este Patrasul… Cinci zile de rostire pentru memorie, pentru frumusețe (care, da, mântuie!), pentru lucrurile cu adevărat importante, pentru infinitul fie el limitat al minții și inimii, al metanoiei. Apoi, litus maris, locul prin excelență al poeților, al nimfelor, cerul de albastru lichid al neîmpăcaților. Cum să nu îți placă, cum să nu te bucuri de țesătura de străzi pline de soare, de tineri, de aer de vacanță. În ultima zi, ablațiunea și drumul smerit la racla sfântului cu pași mulți numărați chiar în Dobrogea înrudită și apoi, în clipele vesperale, panoramele vindecătoare de la castelul bizantin, expoziția de sublim din rotirea privirii de la întâlnirea cerului cu marea și a ambelor cu orașul. Muțenie, solemnitate, aur de amurg. Și câteva rugăciuni de mulțumire ridicate pe vânt ca zmeele. A doua zi, înaintea plecării, un popas la acasa vinului, la Achaia, unde strugurii pot reproduce ochii negri plini de dulceață ai iubitei. Da, Mavrodaphni, cu ce să te îmbeți dacă nu cu iubire, dacă nu cu tristețea că fericirea trece, că voluptatea se risipește. Noroc că de la Patras nu plec singur și nu plec gol. Plec cu toți prietenii pe care îi trec deja la pomelncul vieții: Amelia Stănescu, Iulia Pană, Călin Dengel, Skiathas Antonis, Liana Sakelliou, Angela Bratsou, Giorgos-Ikaros Babasakis, Mariana Crăciun, Nikolaos Vlahakis, Laurent Grison etc. etc. etc..
La Patras
la Patras
unde s-a strâns
ridicola armie a poeților
ei sărbătoresc
acele așchii de viață
care pare să merite
clipe prețioase care
într-un anume fel
n-au fost
și poate
nici n-or să fie
mici bucățele de aur
pentru care merită să trăiești
pentru care merită să mori
un fel de fructe mici, magice, pădurețe
holograme, fleșuri, instantanee
ale fericirii
toate nestematele
și mirodeniile vieților noastre
obținute în alchimia disperării
aduse din călătorii
și vise
de departe
s-au strâns
să sărbătorească
ei
ridicolii și inutilii poeți
de parcă au câștigat
lupta cu timpul
lupta cu moartea
hâdă și arogantă
la Patras
ei
au ieșit din joc
din decor
din datorii
din mecanism
au făcut
paranteze în realitate
un fel de corturi
de sere
pentru
flori din cuvinte
pentru fluturi
pentru bezele
pentru deochi
în afara vieții obișnuite
în afara lumii
și-a alergăturii
la Patras
s-a strâns
ridicola armie a poeților
să sărbătorească
At Patras
where the ridiculous army of poets
has gathered
to celebrate
those splinters of life
that seem to be worthwhile
those precious moments which
in some way
never were
and perhaps
never will be
tiny golden fragments
worth living for
worth dying for
a kind of small, magical, wild fruits
holograms, flashes, snapshots
of happiness
all the gems
and spices of out lives
forged in the alchemy of despair
brought back from journeys
and dreams
from far away
them
the ridiculous and useless poets
have gathered
to celebrate
as if they had won
the battle against time
the battle against
the ugly and arrogant death
at Patras
they
stepped out of the game
out of the scenery
out of debt
out of the mechanism
they made
parentheses in reality
a kind of tents
or greenhouses
for flowers
out of words
for butterflies
for meringues
for the evil eye
outside ordinary life
outside the world
and its race
at Patras
the ridiculous army of poets
has gathered
to celebrate
À Patras
où l’armée ridicule des poètes
s’est rassemblée
pour célébrer
ces fragments de vie
qui semblent valoir la peine
ces précieux moments qui
d’une certaine manière
n’ont jamais existé
et peut-être
ne seront jamais
de minuscules fragments d’or
qui valent la peine d’être vécus
qui valent la peine de mourir
une sorte de petits fruits sauvages, magiques
hologrammes, flashs, instantanés
de bonheur
tous les joyaux
et les épices de nos vies
forgés dans l’alchimie du désespoir
ramenés de voyages
et de rêves
de loin
eux
ces poètes ridicules et inutiles
se sont rassemblés
pour célébrer
comme s’ils avaient gagné
la bataille contre le temps
la bataille contre
la mort laide et arrogante
à Patras
ils ont sorti du jeu
du décor
de la dette
du mécanisme
qu’ils avaient créé
Parenthèses en réalité
une sorte de tentes
ou de serres
pour les fleurs
des mots
pour les papillons
pour les meringues
pour le mauvais œil
hors de la vie ordinaire
hors du monde
et de sa course
à Patras
l’armée ridicule des poètes
s’est rassemblée
pour célébrer
Material realizat împreună cu:
Fotografie de Sissy Morfi (fotograf oficial al festivalului).