Rexpublica nr. 5 (2024)
facerea lumii
eu n-am să-ți scriu foi albe de iubire
cum femeile când la trezire
îți fac
n-am mâini să te cuprindă
nu am inimi să bat
n-am destule guri să vestesc
ce-a plecat
tot mai mică mă număr
când din brațe mă scutur
și nu am să te-mbrac
ie albă-mi voi țese
din femeile tale
o voi da ca să curgă
la vale
un cortegiu de isis
o să plângă-mpreună
din zdrențele ude
când lumea o fac
cad fețe
calea tatălui prin calea fiului
trece
oaste de fețe la pământ
cum fața nouă de fața veche
se spală
până când corpul se face
atât de senin
că față cu față
se vede
am găsit mormântul gol
m-am dus după firul de apă
până-n adânc de mamă
dar nu eram acasă
și mi-am privit chipul în bălți
dar nu eram acasă
i-am pizmuit absenți de la masă
dar nu eram acasă
și mi-am cântat un cântec de morți
dar nu eram acasă
mi-am învelit umbra-n părinți
dar nu eram acasă
și-o jale de tot m-a cuprins
dar nu eram acasă
atunci am privit în sus înspre tată
și s-a pornit alene să-mi plângă
pe pleoapă
orice trup intră-n altul
ei veghe-n jurul nopții
în șoaptă îmi cer
cu pumnul strâns de tină
de-o viață la piept
peste umăr să-l cern
să nu adorm din nou
înspre somnul din groapă
să nu mai caut din ochi
trupurile mele ard toate
mi-alunecă prin pumn
când le ating turbate
de zgârciuri și de cute
și de noduri pe drum
ce străine-mi par astăzi
ce departe acum
orice trup intră-n altul
ca o umbră de scrum
frica
are exact vârsta minților duse
memorie răstignită pe roți
o strigi pe nume
iar ea dă din carne spre ușă
bucăți din corpul tău este frica
o dai să le fie de hrană
când centrul ți se frînge pe maluri
tu să arzi drept
și pe toți ăștia mici
cu flăcări din flacăra mare
să porți
s-a deschis ușa
pe-aici ți-este vremea să treci
când degetul în rană
socoți
ca un viu
fața rănilor
se privește în fața cuțitului
între ele
pășește Dumnezeu
în albele-i haine
și nu spune nimic
doar Cuvântul răsună
ca un viu
în urechile surzilor
nimic la plural
să îți ții dușmanii
departe
e parcă ai dormi
tu unul
în mai multe paturi
cine să-ți spele părțile
de tine
când partea ta
tu n-o împarți
cu nimeni
și când din golul dezghețat
nu curge
decât un gol de găuri
plin cu lume
și cum să urci în sus
când jos coboară
că dintr-un pat în altul
te mănâncă scara
să-ți ții tu tăul tău
aproape
e parcă nu ai fi
nici n-ai avea
mireasă
și dormi în paturi multe
cu dușmanii
tu cel ce-ai fost
cu cei ce vin
tot unul