Rexpublica nr. 2 (2023)
VIAȚA ÎN EPIC
1
nu am știut niciodată să plâng doar câteva lacrimi amare
care plecau din mine din senin când te vedeam
pe un geam opac acoperită de sânge
tu erai undeva într-o poveste cu prințese
care–și spălau buclele în apa Iordanului
o clipă râul a început să urce o lumină a căzut pe noi
atâta lumină că fiecare păcat devenea transparent
iar eu aveam ochii încleștați și voiam să mă ridic
să revin acolo unde eram biciuit de viață
iar tu erai o zână care cădea peste mine
2
au trecut multe zile din calendar și fiecare cifră
devenea o povară care circula prin vene
apoi am văzut oamenii care fluturau cuvinte
peste groapă și eu ceream trandafiri și apă
aveam atâta sete să sting incendiul
bisericii din altă parte a lumii
să te văd acum credinciosule
cum vei stinge aceste flăcări ale iadului
cine are curaj să urce în turlă să ia icoana pictată pe sticlă
numai așa pornește furtuna care stinge răul
3
mi-ai povestit că l-ai văzut pe Dumnezeu cum oare
avea barbă și ochii negri trona într-un amfiteatru
unde noi eram așezați pe trepte diferite după rangul păcatelor
nu vedeam fețele nimănui nu auzeam ce vorbesc
doar mișcări diferite de mâini pe care El le asculta la fiecare
apoi arăta cu degetul locul fiecăruia unii urcau alții coborau
cei norocoși treceau prin poarta care îi aducea la viață
să îndrepte ce era de îndreptat în viața noastră
4
mi-ai povestit despre moartea soțului știai când o să plece
nu i-ai spus niciodată dar eu știam de la tine și
cumpăram ziare pe care le răsfoiam curios la rubrica necrolog
prima dimineață când nu ne-am văzut la navetă
am întrebat de tine mi s-a spus că ești la înmormântare
și acum văd biserica cu icoana de sticlă
pe care o atinge fiecare credincios care are flăcări disperate-n el
5
mult timp am fost alergat de ziariști să le spun povestea ta
tu erai într-un azil între flori de mușcate erai albă și priveai
o fotografie cu noi când tinerețea plângea din iubire
te vizitam în fiecare joi când credeai că este ziua ta
tu semănai cu o prietenă de-a mea din școala de la Câmpina
ochii albaștri părul lung și inelat ea avea sângele obosit
prea devreme să tulbure apa de izvor din viitorul ei
adormeam lângă tine iar tu mă priveai și nu știai cine sunt
dar știai să mă strigi Nic să-mi povestești ce târziu ne-am cunoscut
apoi te-am căutat plecaseși undeva pe treptele lui Dumnezeu
o sfătuitoare pentru El și pentru noi
așa mă trezesc într-un autobuz
care merge în stațiune acolo ne-am cunoscut
o poartă între Dumnezeu și noi muritorii
locul unde Tatăl ne așteaptă la poarta mănăstirii
6
mult timp am fugit de morți și înmormântări
era un coșmar pentru mine
copil fiind mă țineam de poalele unei frumuseți blonde
care mirosea a flori de câmp și care mă ocrotea
copilul de atunci care a văzut o măicuță care se sinucide în altar
și frumusețea blondă în sicriu m-au ținut departe de moarte
cu timpul am înțeles cum este dezlegarea cum este plecarea pe alt tărâm
cum moartea vine de unde nu se știe cum fiecare rugăciune
mă apropie de iubire care ține răul departe chiar dacă ridurile
mă dor de moarte
apoi multă agitație în jurul meu că nu știu cum timpul
a trecut fără voi și vrea și fără mine
7
mi-ai povestit atunci cum te hărțuia o boală
cumplită de care eu nu știam
credeam că adori perucile și culorile ascunse-n eșarfe
negrul este culoarea mea preferată
chiar dacă este o culoare tristă și sobră
mi-ai povestit despre viața ta lângă un alcoolic
spaimele că vor rămâne singure cărțile care le citeai
orele la catedră erau bucuriile tale
fiica ta care nu te cunoștea
dar te iubea în felul ei
absent dar plin de căldură
degeaba dacă fiica ta era închisă în sine
și numai eu reușeam să comunic cu lumea ei
degeaba dacă lumea ne-a împărți
pe o lamă de cuțit și nu am fost lângă tine
chiar ascuns după cotidianul din noi
acum suntem o sumă de povești
triste depășite de timp și cu multe cearcăne
parcă suntem copacii din care
furam piersici pentru tine
care par adormiți și obosiți ca noi
mult timp voi purta culori negre
să mă simt lângă tine
prietenă plecată-n amintire