Cardioloaga B.
Exercițiul matinal al privirii în oglindă le lipsește unora care se împăunează cu realizările altora, închipuindu-se indispensabili în procesele evolutive ale celor din urmă. De aceea zic să-i ajutăm să-și clarifice situația, dacă vreo frântură de bun simț sau conștiință îi mai bântuie.
Urmează o frază lungă cu limbaj de lemn, ferea! Industria formării definește mentorul după următoarele calități cardinale: comunicare interpersonală excelentă, empatie, capacitatea de a fi un bun ascultător, flexibilitate și gândire deschisă, abilitatea de a îndruma fără a lua decizii în locul persoanei îndrumate, abiliatea de a susține dezbateri și discuții constructive, abilități organizatorice, așteptări realiste de la sine și de la ceilalți, cunoașterea excelentă a domeniului de activitate a persoanei îndrumate, capacitatea de a oferi noi perspective asupra unei situații sau probleme. În concluzie, un mentor eficient ar trebui să combine calitățile personale cu abilitățile profesionale pentru a sprijini, astfel, dezvoltarea și creșterea persoanelor din aria sa de activitate, într-un mod autentic și valoros.
Însă, stau eu și mă gândesc, că fiind vorba de lucrul cu oamenii, a fi mentor nu este o meserie, ci mai mult un dat. Adică nu e prentru oricine, pentru că despre carismă nu zice nimeni, cunoașterea excelentă a domeniului de activitate a persoanei îndrumate nu înseamnă cultură, așteptările realiste nu înseamnă întotdeauna măsură, iar sentimentul satisfacției nemateriale este un exercițiu intricat și deloc la îndemâna muritorilor de rând. Tocmai acestea trei dau amprenta personală a mentorului, dacă îl considerăm om și nu mașină. Și ar mai fi ceva, dar, pe care îl voi păstra pentru un final apoteotic.
Industria spune despre cum trebuie să fie sau ce trebuie să facă mentorul. Dar despre ce nu ar trebui să facă? Iată o listă cu NU-uri, des întălnite printre închipuiți:
- Mentorul nu trebuie să-și aducă problemele personale în zona de lucru. Ambițiile proprii, orgoliul, dorințele ascunse, preferințele, suferințele nu au ce căuta în zona mentoratului. Elevul simte și își va pierde încrederea. Astfel relația se compromite și nu are ce să mai iasă din ea.
- Mentorul nu trebuie să-și invidieze învățăceii. Sentimentul invidiei este cu atât mai puternic cu cât respectivul a ajuns în poziția dominantă greu, dar mai ales fiind absorbit de ea. Contactul cu oameni cu abilități deosebite, din ce în ce mai tineri, poate fi, pentru unii mentori, de-a dreptul înspăimântător. Teama de pierdere a poziției duce relația mentor-elev în zona paranoiei, primul uzând de poziția sa pentru a-l limita sau constrânge pe cel de-al doilea.
- Mentorul nu trebuie să-și limiteze învățăceii. În umbra marilor copaci nu crește nimic sau altfel spus, mentorul nu este o planetă în jurul căreia să se orbitze o veșnicie. Mentorul care te reține, o face din diverse motive: invidie, dependență, singurătate. Oricum, nimic bun nu se va întâmpla pentru cei ce nu părăsesc orbita. Mentorul ar trebui să-și cunoască limita, să și-o accepte și chiar să-și pregătească elevul pentru următorul nivel.
- Mentorul nu trebuie să-și ponegrească învățăceii. De multe ori auzi: “eu l-am învățat pe ăla și uite acum ce face sau ce zice, mi-a întors spatele” etc. Aici e o lipsă profundă de înțelegere a propriei situații sau poziții, o lipsă de demnitate și de bun simț.
- Mentorul nu trebuie să-și uite condiția. Există o smerenie a marilor mentori, care apare în clipa când își conștientizează rolul și simt greutatea responsabilității. Mentorul este un facilitator și nimic mai mult. Nu este de datoria sa să-și deseneze aureola sau să-și ridice un piedestal. Trebuie doar să fie conectat la realitatea elevului său și să-și vadă de mentorat.
- Mentorul nu trebuie să-și apropieze rezultatele învățăceilor. Cel mai grotesc lucru este să vezi un mentor lăudându-se cu reușitele elevului de parcă ar fi ale sale: cu X am câștigat locul întâi. Greșit! X a câștigat locul întâi. Tu i-ai arătat ce și cum, dar lupta, puterea și abilitățile investite în proces au fost ale lui.
- Mentorul nu există fără talentul elevului. Materialul clientului a fost mereu important. Nu poți construi dacă nu ai cu ce. E la mintea cocoșului. Numai în societatea comunistă s-au făcut profesori medici din muncitori necalificați. Impactul unor asemenea transmutații a fost dezastruos pentru generații și generații de medici.
Iată, la final, câte ceva despre viziunea și orizontul mentorului. Un om materialist va eșua în materialitate, indiferent cât de abil e și câtă priză are la discipoli. Unul rațional va colinda cu pricepere labirintul minții și va construi deopotrivă minți ascuțite și orgolii fioroase. Cel ce va vedea și simți dincolo de lumea aceasta, va deschide discipolilor săi căi de înțelegere și cunoaștere nebănuite.
Clint Eastwood spunea: „Ceea ce cred că primește mentorul este marea satisfacție de a ajuta pe cineva, de a ajuta pe cineva să profite de o oportunitate pe care poate el sau ea nu a avut-o.”