REXPUBLICA

Vreme îndelungată, oamenii au pierit fără să știe de la ce li se trăgeau suferința, tristețea, moartea. Au învățat să numească arșița, zăpada, înghețul, plantele otrăvitoare, animalele sălbatice. Și-au făurit arme, au croit haine din pieile prădătorilor, iar unii dintre ei au descoperit ierburile vindecătoare. Comunitățile mici au ținut, și încă mai țin, vracii la loc de cinste. În ținuturile lor ascunse de pericolul civilizației, aceștia au parte de respect și prețuire.
În lumea mare, modernă, guvernată de știință, cercetătorii au aflat compoziția aerului, a materiilor înconjurătoare, au depistat virusuri, bacterii, au născocit medicamente, vaccinuri pentru stârpirea bolilor. Însă, pe măsură ce știința avansează, apar indivizi ce pun la îndoială eficiența substanțelor prelucrate în laborator. S-ar întoarce la ceaiurile din plante, la alifiile din seu de urs sau focă, dar nimic din ce trăiește acum alături de noi nu mai e ca la-nceputuri: apele și aerul sunt poluate, solul din care se trage vegetația e plin de otrăvuri…
Uneori cred că, într-o bună zi, se va naște inventatorul mașinăriei de vise-amintiri. Capabilă să vindece orice trup cu ajutorul minții celui afectat de boală. Să presupunem că te-ai duce la el cu o migrenă puternică. Iar medicul inovator ți-ar fixa doi electrozi pe tâmple și ți-ar spune să te gândești la clipa, din viața ta, când ai simțit că liniștea te doare, atât de puternic te-a împresurat din toate părțile. Și-ți amintești de un apus la mare, când stăteai singur în fața unui cort, cu luna rozalie ridicându-se deasupra apei. Nu e chiar lucrul la care s-a gândit vindecătorul, dar tu, atunci, n-ai mai auzit vuietul valurilor, nici vocile îndepărtate ale unor turiști rătăciți, nici țipetele pescărușilor. Te-ai lăsat vrăjit de lună, ai privit-o fix și, pentru câteva minute, ați fost doar voi doi, tu zâmbind, ea conturându-se tot mai aurie pe cerul întunecat.
Cu ajutorul mașinăriei, senzația aceea ți-ar fi indusă timp de, să zicem, o oră întreagă. Iar la finalul ședinței ai descoperi, uimit, că ai scăpat de migrenă. Contra unei taxe din ce în ce mai mici pe măsură ce lumea s-ar încrede în el, inventatorul ți-ar implanta un vis aidoma amintirii tale. L-ar programa să se repete în nopțile de după zile torturate de migrene.
Să spunem că inima ți-ar lua-o la trap, că ți s-ar prescrie pastile de hipertensiune din ce în ce mai puternice. Că te-ai teme să mori înainte de a înțelege cum stă treaba cu viața, de fapt. Mașinăria de vise-amintiri te-ar forța să rememorezi prima clipă când ți-ai ținut în brațe copilul. Cum l-ai culcat pe pieptul tău, l-ai privit uimit de-atâta gingășie, ți-ai ținut respirația nevrând să tulburi în vreun fel ființa aceea mică, străină, dar atât de familiară. Atunci, o inimă și-o inimioară au găsit ritmul comun în care să bată, înfrățite. Ai închis ochii, ai inspirat adânc și-ai savurat magia începutului de viață.
Astfel, te-ai putea alege cu un vis-amintire menit să-ți scadă ritmul cardiac, ori măcar să țină medicii departe, calmându-ți temerile.
Poate o veste sau vreo vorbă te-au aruncat într-o depresie adâncă. Nimeni și nimic nu te-ar putea face să zâmbești, să-ți dorești să fii alături de oameni, să fii atins sau mângâiat. Iar electrozii mașinăriei te-ar forța să-ți amintești primul sărut. Poate ți l-ai dorit, poate te-ai temut de el, poate l-ai amânat, neștiind cum să-l trăiești. Iar primul nu s-ar referi chiar la primul, ci la acel sărut la care te-ai raportat din momentul când s-a produs. Cel după care ai simțit că trăiești, că filmele și cărțile romantice nu sunt ficțiune, că fluturii din stomac te pot tulbura indiferent de vârstă sau de experiență, te pot surprinde, își flutură aripile doar dacă-ți amintești.
Iar mașinăria ți-ar oferi speranță, senzația că alături de tine e un om care te vrea. Poate că, în lumea reală, acel om s-a îndepărtat, poate că s-a îndrăgostit de altcineva, dar fluturii aceia ce ți s-ar plimba prin stomac ar fi ai tăi, doar ai tăi, te-ar ancora în lumea simțirii, te-ar convinge să te dai jos din pat dimineața, să pleci spre birou, sau școală, crezând că acolo vei găsi ceva care să te bucure.
Alteori, cred că acel inventator nu se va naște niciodată. Că, într-un fel sau altul, vom reuși să găsim singuri mecanismul de producere a viselor-amintiri. Să ne vindecăm fără ajutorul cuiva din afară, fără ierburi, substanțe, alifii. Să extragem leacuri din emoții trecute, reînviate.