Rexpublica nr. 3 (2023)
ÎNGERUL ȘI CUFĂRUL DIN ALABASTRU
PLICTISIND ÎN CEAȘCĂ
…tace masa
sub apăsarea coatelor mele,
îmi simte freamătul scrisului,
mă uit la sticla golită de bere,
la cafeaua încă jumătate,
plictisind în ceașcă,
nici pliculețul îmbrăcat cu zahăr,
nici scrumiera, înălbind de goală,
nici polițiștii înfruptându-se
cu mici și bere,
(chiolhan!?)
(cotidian!)
nimic să-mi semene prin gând
vreo urmă de mișcare,
cărți peste cărți își saltă fila,
citesc avid,
dar zâmbetul mi-e… arid!,
și strâmb…
cum strâmbă clipa,
te știu pe-aproape,
nu-i vreme numai mie să-mi fii…
știu!
mi te port în mine,
mă-nghesui prin priviri,
nici nu șoptesc… mi-e teamă
glasul ce-ți se doarme în aud,
să-i tulbur somnul,
las totul nemișcării relative,
îmi închid ochii!,
și ce-mi zâmbești din mine…
păi?!
hai în Q, acu!
pe marmură tabloul,
dă numele tu!
brr!
de-acolo…
de pe unde mi te-ai fi acum,
mi-aruncă o privire
spațiul s-ar face fum
și fumul vântului pală,
mi te-ar aduce pe genunchi,
și inima ți-aș face poală,
tu mi te-așează!,
apoi doar,
mi te rezemi în pieptul meu,
pustiit!
fără inimă,
fără clocot…
unde mă fierb plumbul?
iar de-mi vei vrea nu mor,
privirea ta presară-i-o-n bătăi…
o da,
hain dorul, sec
îmi aprinde amarul,
ce sărac mă trec!
dar nu…
vremea îmi arată obrazul,
roz!,
e toamnă!
și alabastrul în fumul ce se iese prin coș,
duce semn
către noaptea prelinsă-n mormânturi,
unde, o Talpă!,
tot calcă, pe moarte…!
un om nu mișcă din liniștea prea-adâncă,
sare către mine un vers,
vroiam să mi te strig!
adu Letopisețiu’M!
aici,
ți-l cere Trecutul!,
să afle nu-ș ce…
și o pală mă-ntoarce cu ochii spre răsărit,
bombele încă ne mai înșeală,
de unde dragoste?
în silă, din silă!, cade întrebarea,
și versul se-ntoarnă-n mormânturi,
Talpa Cea Sfântă mai are frământuri…
și-atâtea vieți ofilesc, petală cu petală,
ușor sufletele adorm,
în corolă…!
de ce-ai strivi?
nu mai am loc în mine de astă-ntrebare,
știu atâtea despre atâtea însă… mai zic,
pe-ormă,
adorm de subt chin,
balsamul de schimnic
mă toarce, pudic!
ai-ha!