Rexpublica nr. 6 (2024)
RĂZBOI DE ȚESUT DISTANȚA
Croiește vestimentația timpului
cu infinită răbdare,
amestecând în clipă
toate motivele veșniciei.
Pentru primenirea de sărbători
costumul fericirii i se drapează pe suflet
în forme din ce în ce mai cunoscute.
Nicio cale rătăcită nu rămâne fără urme,
așa cum mânecile mai păstrează
căldura ultimei îmbrățișări.
Îmbracă și dezbracă visurile ce o compun,
le întoarce pe dos,
strângând satele risipite
în găicile inimii.
Poemele turcoaz sunt anexele vieții,
bricabracuri cutezătoare
ce înclină balanța.
Închis pentru inventar…
În zalele fulgilor de zăpadă
lepăda tăcerea ca pe-o armură.
Poate că visa la bătălia în care
sufletul nu mai era rănit,
ci dat de pomană
în leagănul de foc al mântuirii.
Privea la dinții de apă ai serii
cum mușcau din copcă,
la scripeții întunericului
ce scârțâiau din toate încheieturile.
Câteva puzderii de cer se întindeau
pe pâinea noastră cea de toate zilele.
Inima-i bătea ca o toacă
înainte de vecernie,
apoi îngenunchea la altar
pentru fiecare rugăciune.
Cineva trebuia să mulțumească
pentru albul îmbrățișărilor.
Distanța se înlocuiește cu partitura curajului
doar pentru cei care știu să cânte
pe puntea dintre două gesturi.
Să trezești clapele înseamnă
să te scufunzi în muțenia admirației.
Asculta greierii de zăpadă
pitiți în cojile nopții.
Neintonatul miez de primăvară
îi gâlgâia în piept.
Lacătul se îngrijora de îndrăzneala
musafirilor nepoftiți.
În preajma destinului
se simțea ca-ntr-o feronerie.
Până și-n visul aglomerat
îmi îmbătrânise adresa,
rătăcind printre nămeții de înțelepciune.
Am petrecut cu privirea timpul
ce-a dat în mintea copiilor.