Rexpublica nr. 3 (2023)
lecţia de poezie
trebuie să scrii minimalist
îmi spunea
(aha)
oamenii nu mai au răbdare să citească
poeme lungi cât o zi de post
trebuie să scrii minimalist
să-ţi poţi învăţa poezia pe de rost
s-o citeşti în marile pieţe
în trei secunde hai patru
poezia ta să fie un flash
în antracte la teatru
un fel de reclamă scurtă
cu mesaj subliminal persuasiv
(aha)
nu trebuie să ai un motiv
de a scrie
să aştepţi muzele până ţi se ia
dă-i drumul aşa la poezie
ca şi cum, hodoronc, ai respira
ai înţeles, domnişoară?!
ea scrie mărunţel pe-o hîrtie:
foaie verde poezie
fie-ţi pana mea uşoară
când te trimit direct în ea
critica născând zambile
(tablou naiv, fără morală clară)
ai capul dezorganizat
îmi spunea
scrii tot ce-ţi trece prin el
n-ai planul A, planul B,
poveştile tale sunt ca visele,
imprevizibile şi haotice
ba plăteşti tribute înaintaşilor
ba te prostituezi de dragul rimei
dar cel mai ades dai aşa cu barda
şi chiar te crezi barda îndrăgostiţilor nebuni
din frică de sirop devii crudă
(paparudă, caracudă
îl îngânam eu în gând
fără să mă pot abţine)
nu semeni niciodată cu tine
ca o hidră, ca un balaur
(cu solzi filigranaţi, din aur!)
uite, scrie pe viu despre inima mea
(şi-şi deschise pieptul cu stiletul de tăiat hârtia)
na, ia de-aici, în direct, poezia!
eu mă miram cum stă aşa ciopârţit
fără tampoane sau anestezie
şi încercam să înţeleg
ce o fi aia, dom’le, poezie
m-am apucat să îl cos
(că totuşi, totuşi mi-era milă)
când văd străfulgerată cum îi creşte
din atriul stâng,
o ditamai zambilă
cursa şobolanului
sunt prima fiică a mamei mele
prima doamnă a domnului meu
sunt un leu paraleu
într-o inovatoare cuşcă
am jucat leapşa pe maidane de lux
mi-a fost convivă o biciuşcă
într-un habitat asumat
să fiu pensionar la stat
atât mi-a mai rămas ca ţel
păi foaie verde dediţel
dacă cei din urmă vor fi cei dintâi
cum vom fi, Doamne, ăştia, primii?!
puri, conştiincioşi ca heruvimii
dintr-un dodecaedru cumpătat
la şcoală coroniţă, pe cruce la fel
şi înc-o foaie verde dediţel
workaholici şi cuminţi
mândreaţă pentru părinţi
spălaţi de trei ori pe dinţi
un doi trei, un doi trei
faceţi toţi la fel ca ei
mâine e zi de salariu ce bine
toate furnicile vor semăna cu mine!
blestem
puneţi pe ordinea de zi
întâi şi-ntâi, verbul a fi!
dacă vi se pare cumva
că vi s-a dat prea mult trup
pentru un sufleţel
cât gămălia de ac
să nu vă imaginaţi c-am să tac!
cu poezia vă voi hăitui
până când veţi cădea în neştire!
în sârmă ghimpată să vi se agaţe
haina de atras sexul opus!
să vă doară carnea de iubire
să imploraţi magia când s-a dus
să nu-şi mai deie către voi din coate
hingheri păroşi de suflete blazate!
să vă iubiţi din galaxii vecine
(şi să nu mă uitaţi nici pe mine!)
din iubire platonică ies cei mai frumoşi copii.
să-i botezaţi pe toţi la fel: Poezii!
fiţi fericiţi, trăsniţi, fiţi osândiţi
creşte-v-ar IQ-ul când mă citiţi!
unui oarecare
nu mai vorbi cu gura plină
stimate domn din plastilină
nu e frumos, nici sănătos,
doamne fereşte să te-ntorci pe dos
ca o bandă möebius defectă!
ştiu, gena dominantă ţi-e erectă
dar ai trudit atât s-o converteşti
în ceva modern şi ultraşic
că te-ai transformat în nimic!
ţi-ai deformat şi funcţia tactilă
tot ce atingi e aspru, fără milă
iar din iubire, ce să mai vorbim,
ai făcut decor de ţintirim.
stop joc! te şterg acum din lista mea
stimate domn de mucava
iar de gândeşti să te muţi prin vecini –
vulpe bătrână căutând găini –
n-ai grijă! eşti non grata, eşti proscris
că am stropit cu verde de Paris!
hasta la vista, babe, cale bătută
puricii (morţi de verde) te sărută!