Daniel Cucu
Cu toții avem vedete preferate – din lumea muzicii, teatrului, sportului – pe care ne-am dori să le vedem manifestându-se artistic în carne și oase. Nu mă refer aici la profesia de fan în care ocupația principală este de a-i urmări în turnee sau evenimente, ci la oamenii obișnuiți care se mulțumesc cu o reprezentație din categoria „o dată-n viață”, o bucurie întâmplătoare pentru suflet.
De obicei, la un spectacol care are pe afiș un star internațional, biletele se vând foarte repede și sunt foarte scumpe. Există, însă, șansa de a intra într-o sală cu reprezentație „sold out”. Frumusețea nu constă doar în întâlnirea cu un artist, ci e un cumul – orașul, clădirea, sala de spectacol, oamenii, ținutele de gala, vedetele aflate în public, atmosfera, EVENIMENTUL. M-am aflat în postura de „lucky loser” de două ori într-un interval de trei luni. La începutul toamnei trecute, mi-am planificat câteva zile la Londra, pentru jumătatea lunii decembrie, pentru a vedea niște spectacole și am așteptat cuminte să apară programul aferent lunii decembrie la teatre și la operă. Fiindcă n-am stat chiar zilnic cu ochii pe site-urile de specialitate, una dintre piesele de teatru pe care le vizam, s-a vândut repede și n-am apucat să iau bilet. Am luat pentru un alt teatru și pentru o operă. M-am consolat, dar … n-am uitat! Am avut grijă ca niciunul dintre biletele cumpărate să nu fie în ziua în care se juca spectacolul ratat. Ora spectacolului era paisprezece și treizeci de minute. Pe la ora douăsprezece mă duc la casa de bilete cu „nu vă supărați, se întâmplă să aveți ceva… rămășițe, refuzuri, locuri în picioare…?” Vânzătoarea a râs de gluma mea rostită într-o engleză oribilă și mi-a răspuns: desigur, mai am două locuri pe rândul patru. Le doriți?” Mănânci, calule, ovăz? Am luat fără să clipesc unul dintre cele două locuri și, după ce m-am așezat confortabil, dar încă șocat de surpriza nesperată, m-am felicitat reciproc cu tânărul italian care s-a bucurat de celălalt post vacant: suntem niște norocoși! O întâlnire cu Ian McKellen, la o distanță atât de mică, este o ocazie unică. Evident, spectacolul a fost o încântare.
A doua întâmplare fericită a fost și mai și. În iulie 2023, s-a afișat programul pentru stagiunea 2023/2024 a Operei din Monte Carlo. Îmi doream de multă vreme s-o văd pe scenă pe Cecilia Bartoli, dar, de când este directoarea Operei din Monte Carlo, ea apare foarte rar, de obicei doar în recitaluri extraordinare. Un astfel de recital, alături de pianistul Lang Lang, era trecut pe afiș pentru data de douăzeci și trei martie a acestui an – deci la distanță de nouă luni.
Am încercat să cumpăr bilet de pe site-ul Operei din Monte Carlo. O întreagă procedură, la fel ca la înscrierea la tragerea la sorți pentru Concertul de Anul Nou de la Viena – înregistrare, identificare, puricare, purificare, șamponare, apretare…
După vreo două săptămâni, primesc un e-mail foarte politicos, în care sunt anunțat că nu mai sunt bilete disponibile. Înjurături peste înjurături în sinea mea, dar le trimit un mesaj revoltat, cum că nu mi se vinde bilet fiindcă sunt din România (eram pățit). Primesc un alt e-mail, la fel de politicos, în care mi se explică procedura de vânzare a biletelor: locurile se atribuie abonaților, iar la vânzare se scot doar acele bilete care sunt refuzate de titularii de drept. Voi fi anunțat dacă apar locuri disponibile.
Hmmm… Slabă consolare. Și totuși: peste alte două luni, primesc un telefon, la care – cretinul de mine! – n-am răspuns, fiind un număr extern și crezînd că e o tentativă de fraudă. Abia după ce a terminat de sunat, a apărut pe ecran, în locul numărului, Opera din Monte Carlo. Apelez imediat, sunt pus în așteptare, lunga așteptare, dar mi se răspunde: v-am sunat ca să vă întrebăm dacă mai sunteți interest de bilet la Cecilia Bartoli, pentru că s-au eliberat două locuri, dar, cum nu ați răspuns, le-am dat altcuiva, (pumni în gură, zgârieturi pe ochi, etc.), dar stați pe-aproape, că vă mai sunăm!
În februarie 2024, apar pe site niște „locuri excepționale pe scenă”. Sun. S-au epuizat și acestea. Dar dacă aș veni la casa de bilete, înaintea spectacolului, sunt șanșe să găsesc un loc? Răspuns: Dacă sunteți în Monte Carlo în ziua respectivă, veniți cu o oră înainte de începerea concertului.
Atât mi-a trebuit… Nu m-am dus cu o oră, m-am dus cu cinci ore înainte. Aveți? Avem! VORBIȚI SERIOS? DA!
Nu vă pot descrie sentimentul. Nu e bucuria unui câștig la loto, (că … a fost pe bani), ci bucuria unei victorii muncite. Eu am asociat-o cu sentimentul unei note maxime la un examen imposibil, la care nimeni nu mi-ar fi dat nicio șansă, nici chiar eu însumi.
Concluzie: șansa trebuie jucată până la capăt. Când pui ochii pe un eveniment la care ți-ai dori să fii prezent, chiar dacă nu mai sunt bilele la vânzare, îți planifici o mini-vacanță în locul respectiv sau în vecinătate, astfel încât sejurul să cuprindă și ziua reprezentației. Îți organizezi programul pentru a vizita tot ce se poate, să te bucuri de locuri și oameni, dar treci pe la casa de bilete, cu câteva ore înainte de eveniment, pentru a încerca marea cu degetul.
Dacă ai noroc, vei fi fericit că ți-a ieșit pasiența, dacă nu reușești – nu vei fi dezamăgit, pentru că ai câștigat o excursie memorabilă. Nimic de pierdut.
Foto: Daniel Cucu