Puiu Damian Spiridon
La zoo
Și era omul vânător-culegător de mai multe feluri, dar nu foarte deștept. Bântuia în cete-cete, vâna ce putea, culegea ce găsea și cutreiera pământul, având o dietă bio-eco variată, consumată în cantități rezonabile și nu știa obezitatea, diabetul și restul. Dar, cum ziceam, era cam tâmpițel.
Și, unde nu apare, acu’ vreo 70.000 de ani, din Africa, nu în general (corectare/precizare binevenită de la neamuri și pretini), omul dăștept, adică Sapiensu’. Ăsta, dacă era mai șmecher, a făcut ce-a dres și i-a nimicit pe ceilalți, dar nu înainte să le ia femeile, să se procopsească și el cu niște gene de neanderthalieni și de alte rase (chiar și cu ale unui putinist afurisit, de prin Siberia de acu’ hăt-demult), până a stăpânit și împresurat întreg pământul.
Și stătea el așa și se uita, mirat, Sapiensu’ adică, în oglinda bălții și se gândea: „ia, uite, ce frumos îs eu! Și nu sunt nici ca mamutul, nici ca ursul, nici ca paserea cerului, nici ca pomul! Eu sunt eu și sunt cel mai șmecher!” Numai când trăsnea, ardea soarele sau creșteau apele, se întreba cine îi joacă feste și se cam temea!
Apoi, bântuind așa, vânând de toate, cetele se mai vânau și chiar se mâncau la nevoie, de foame, între ele, că deh!, sapiens-nesapiens, omul era incult și n-avea pic de etică! Acuma, nici nu mai știai dacă se vânează între ei sau poartă războaie! Își luau unii altora femeile prin bătăliile astea, își contaminau pedigreeurile și erau când aici, când acolo, harcea-parcea din rasele și teritoriile lor. Nu se înțelegea nici în cer, nici în pământ cine și de-al cui e! Niște barbari! Oribil!
Apoi, pe Sapiens l-au domesticit și îmblânzit grâul și pământul. Adio, dietă variată bio-eco! Ciuciu vânat! Sapiens s-a grăbit să ocupe pătrățelele cele mai mișto de pământ, lângă ape, și s-a apucat de sclavagit pământul. Un tâmpit! Dar nici nu se putea opri, căci știm și noi cum e cu turma: când o oaie proastă cu talangă o ia înainte, în lac, se duc toate după ea și se îneacă!
Și cum să trăiască ei la grămadă, așa, cu toții, cu plozi tot mai mulți, cu găini, oi, vaci și porci, care le umpleau bătăturile cu rahat, dezvoltând boli?! Regulamente, frate! Iată cum! Așa!
Și dă-i cu reguli și restricții de urbanism, tabu-uri, dumnezei și Patul lui Procust! Că atunci s-a inventat: cine nu încape – hârști! Neincluzivi, barbari nenorociți!
Dară colegii lor de prin alte zone, unii char mai sălbăticuți așa – exploratori ai mărilor și nomazi, care refuzau să scurme pământul -, când se plictiseau ori se simțeau strâmtorați, îi cam călcau cu vânătoare-război, pe co-specimenii lor. Și iar ieșea un harcea-parcea genetic și teritorial. Unii peste alții, de colo-colo, ca hunii, ca tătaro-mongolii, ca niște sălbatici ce erau ei! Încă nu inventaseră plasa de sârmă și gardul electric, d-aia n-aveau hotare! Umblau și se puiau d-aiurea, fără să-și respecte puritatea sângelui. Acu’ erau în Asia, acu’ erau în nordul Europei. Terci.
Și erau ei, barbarii ăștia, foarte, foarte inculți. Nu le ardea nici de operă, nici de pictură, nici de literatură, de poezie nici nu pomenesc! Aveau și păduchi. Erau preocupați cu agricultura, războiul, cu inventatul sculelor pentru aceste activități – cu supraviețuirea, practic. Atâta îi ducea capul. Dacă aveau copii bicisnici și bătrâni neputincioși, îi cam abandonau, le mai dădeau cu toporișca în țeastă, mai făceau din ei o supă, vorba aia, erau vremuri grele.
Triburile erau tot mai mari, teritoriile stăpânite tot mai vaste, așa că s-au gândit că au nevoie de niște armate acătării. Și de căpetenii. Și de multe-multe reguli sociale și de igienă. Regula înseamnă restricție sau interdicție.
Așa a început să se civilizeze Sapiens: tot mai multe interdicții și restricții în parcurile zoo în care se izolaseră împreună cu vitele lor. Nașpa. Nu le convenea tuturor, așa cum nu le convine nici azi: aia nu ai voie, aia nu, aialaltă nici atâta! Nu, nu, nu! De fapt, până în ziua de azi, educația înseamnă „NU!!!”. De cum se naște pruncul, se începe cu „NU!”.
Acest „NU!” a devenit o traumă, încât atunci când aude un „da”, omul se întreabă care-i șmecheria, unde-i capcana! Nu, nu, nu… Asta e viața noastră, după un lung drum de la vânătorii-culegători, la civilizația de azi, în parcul uman de sticlă perfect securizat, impecabil igienizat și reglementat până în profunzimea ordinii obligatorii a felurilor de mâncare și a pozițiilor din timpul actelor sexuale.
Sapiens a început să se retragă în mintea sa, izolându-se. Ceilalți au devenit Infernul. Răbufnirile periodice sunt prin violență și/sau artă. Cu violența e clar totul, dar prin artă sapiens le spune celorlalți, înjurându-i elegant, codificând informația în parametrii admiși de miliardele de restricții: „M-ați nenorocit, băi! M-ați distrus și m-ați nefericit de dinainte să mă nasc!”