Puiu Damian Spiridon
Înnebuniți după Cultură
Felul ăla ceremonios, „ales”, de a vorbi despre literatură, despre artă în general, îl întâlnești în multe cronici de carte, scrise într-un perfect limbaj de lemn academic. Îl întâlnești la lansări și la fel de fel de cenacluri, simpozioane, întâlniri furseco-sărbătorești… o plictiseală de te doare capu’! Mai ales atunci când îi asculți pe veleitarii de serviciu, care te fac – invariabil – să ți se aplece de literatură. Ei sunt cei mai prezenți pe scenă, Le place la nebunie chestia asta, e rațiunea lor de a fi, așa că mișună peste tot, unde e vorba de… Cultură! Sunt înnebuniți după Cultură, n-ai ce-i face…
Sfârșitul…
În romanele viitorului, vom citi fraze de genul: „Creatorul digital se năpusti cu furie în tunelul de legătură cu Serverul Central… Ca orice creator digital, știa el ce știa, iar de data asta, se umpluse paharul! Fusese trolat, iar în logica lui de creator digital nu mai încăpea nici o îndoială: IEPURAȘUL, el era Ținta, era imperativ să-l avertizeze, fără IEPURAȘ, sectorul V, creatorii digitali de elită ar fi automat rejectați din Sistemul de marketing și publicitate…
O discuție
−Și? Te duci după fentă?
− Sincer?
− Păi cum…
− Da, mă duc, da’ cam toți se duc, ca să nu te duci, trebui’ să stai mai mult prin casă, să coci vinete, de exemplu! sau să citești Seneca…
− Ce mai stai? Pune în practică!
− Tu te-auzi ce zici? Păi io, dacă nu-mi bag botu’ zilnic p-aicea, sunt legumă, mă ia cu capu! E musai să-mi bag botu’, să dezbat, să mă iau la trântă, chiar dacă în mintea mea știu că mă ia valu‘, da’ uite că a ajuns să-mi placă să mă ia valu’, altfel… vorba aia, viața e pustiu… Ieri am ascultat cap-coadă cum s-a certat Salam cu unu’ Bursuc sau așa ceva. Parcă Salam avea dreptate, că nu prea punea la inimă… Bursuc punea! Ședea în casă cu ochelari de soare și zicea de Binele pe care l-a făcut în stânga și-n dreapta și punea la inimă, se vedea, degeaba-și pusese ochelarii ăia…
Bla, bla, bla- # pă nihilism
Multă pițigăială fandosită, narcisism, defazare, coțopeneală pentru un prestigiu calp și ridicol, cam asta se vede cel mai clar, acolo unde se află influensăreala aia cea mai Calificată… despre urlătorii cu misie, ce să mai zici, sunt în toată lumea cam la fel, asta e meseria lor, să mănânce căcat pe bani! La ce să ți se urce sângele-n cap din cauza lor? Ignoră-i, așa cum ignori șobolanii care se ițesc în gurile de canal,au și ei, șobolanii treburile lor… poți, în timpul astfel economisit, să asculți până te luminezi cât de cât, Beethoven, de exemplu, poți să decorezi pălării pentru doamnele de vârsta a doua, din Țările de jos, sau să croșetezi milieuri pentru capii Mafiei din Corsica, cică au mare căutare… poți să arunci un ochi pe o povestire de Isaac Babel, un geniu al stilului laconic, un portretist desăvârșit, asta dacă ai gărgăuni intelectuali în cap și vrei s-o arzi mai pă rafinament — așa…
În fine, mă cam dau în stambă, recunosc, m-a pișcat un țânțar de cot și m-am trezit cu capsa pusă, am adormit ascultând un podcast, de fapt o lansare a unei cărți, o fornăială pe sub mustață de platitudini culturaliste, un soi de îndemn pentru „literatura bine scrisă”, ca și cum asta ar fi literatura, o Știință de a combina vorbe care se învață în școli speciale! Păi da, e plin de absolvenți de asemenea școli,
aglutinați în câteva găști, care își împart între ele zonele de inters, se auto- încoțopenesc ei între ei, oferindu-și premii, distincții și apostile de bună purtare (și nu în ultimul rând, de bună purtare politică, da!) 😊… Cam așa se vede „Lumea Culturală” dintr-o gaură de șarpe… Mă rog, nu zic nu, poate că distanța prea mare de acest epicentru al Adevărului, Binelui și Frumosului, mă face să nu văd partea plină a paharului, că n-o văd! În fine, nu prea o văd, chit că mă străduiesc, păcatele mele… 😊