Nicoleta Iliescu
Iubirea? Nu porni în goană să o înțelegi și nici nu o căuta în haosul cotidian. Iubirea nu se declară, ea curge prin vene și-ți invadează tot corpul; este ascunsă; în vise, în visuri, în timp; în bătăile accelerate ale inimii, în îmbrățișări, atunci când în suflet este frig; în gesturile mărunte, pe care am uitat să le apreciem… și… și în sărutări sub luna roșie, luna poeților. Iubirea se ascunde în melodia favorită pe care ai ascultat-o de mult prea multe ori la radioul din cofetăria de la colț, în aroma inconfundabilă a acelui cappuccino cu sirop de caramel sărat.
Iubirea nu e atunci când un emoji trimis pe rețelele de socializare o afirmă. Iubirea se construiește treptat și se împarte la doi. Nu este un sentiment pe care astăzi îl simți invadându-ți fiecare celulă, iar mâine dispare, de parcă leacul a fost descoperit peste noapte de un savant nebun din dragoste. Sau poate… Mă înșel? Să fie iubirea capturată de o mare gaură neagră a inimii?
Într-adevăr, noi cunoaștem dragostea în diverse scenarii. O împlinesc emoții și întâmplări neprevăzute, dar cea mai profundă rămâne cea construită de provocările timpului. Momente spontane, suferințe, bucurii, gesturi tandre. Sinceritate, încredere, loialitate. Analiza irisului, milimetru cu milimetru, până cuprinzi tot universul oniric într-o simplă privire. Conversații profunde până în zori. Știi că ar trebui să te trezești devreme.
Da, când bărbatul se implică! Atunci când îi pasă că femeia de lângă el se străduiește să devină cea mai bună versiune a ei în fiecare zi, când îi înțelege nevoia nebună de evadare din rutină, când o mângâie pe obraz și o ține strâns în brațe fără ca ea să îi ceară, când nu caută scuze sau false pretexte și tot ceea ce își dorește este să o vadă fericită, cu zâmbetul ei superb, de copil tâmp, pe buze.
E minunat să nu te plictisești când mă vezi bosumflată și să nu te enervezi când hormonii îmi cotrobăie corpul mai ceva ca un batalion englez pregătit de Al Treilea Război Mondial, reinventat a patra oară, iar mintea mea ludică și ridicol de complicată creionează scenarii, mai ceva ca pe platourile de filmare de la Hollywood.
Sunt un amalgam de sentimente, cuvinte (și mister, completezi tu!) mă încurc printre emoții și nervi. Mâinile îmi tremură, tocurile mă strâng, gândurile și emoțiile contradictorii mă doboară, dar aș putea să mă îndrăgostesc de tine înzecit, dacă aș ști că tu ești acolo și mă susții, mă asculți și să mă menții pe linia vieții. Ceartă-mă, dar nu mă subestima, nu îmi pune la îndoială puterile și calitățile. Nu îmi arunca vorbe grele și nu mă ignora.
Sunt femeie, o contradicție ambulantă care se plimbă haotic printre galaxiile din mintea ei, cu părul răvășit în toate direcțiile, port cămașa neagră strânsă pe talie de un corset rebel, o nebunie îmbrăcată frumos în parfum de zmeură și ciocolată amăruie. Ascult muzică jazz în surdină, de pe vinilul ros de amintiri, în apartamentul prea mic, cu agenda și gândurile vraiște. Mereu pe fugă să nu întârzii, dar mereu cu tine în gândul meu portativ. Acolo îmi imprim fiecare notă muzicală a inimii. Și, ce iluzie! Ascultă! Ascultă cum doar numele tău mai răsună printre atâta gheață, spini și găuri negre…
Imagine realizată cu DALL-E