Rexpublica nr. 5 (2024)
Simetric
Perdelele se trag în continuare,
simetric
până când ambele bucăți de material
se suprapun într-o nuntă.
Ca doi gardieni, păzind aceeași
groapă zi de zi,
se întreabă retoric
oare cine alege
momentul în care
nu mai rămâne nimic?
Mă agită răbdarea cu care
moriștile de vânt tac
învârtindu-și lamele
transformate într-o spirală ucigătoare,
care taie aripi,
sfâșie costumul de prim ajutor
și seacă artera principală.
Îmi număr frenetic
degetele de la ambele mâini
câte cinci la fiecare,
simetrice
cu care îmi trasez violent parcursul.
Idealizare bazată pe ficțiunea
care le domină, le dictează
frunzelor când să renunțe
la lupta pentru viață,
apei când să se retragă
sau să găurească piatra;
înșiruire veșnică de clipe,
odată trecute,
înghesuite unele în altele,
dizolvându-și amprenta,
unica dovadă că au fost escaladate,
până când adevărul devine un concept
ridicol.
La fel ca și perdelele
pe care am renunțat să le mai trag
– intimitatea mea aparține celorlalți.
Păpușa de cârpă
Iar când ai întors oglinda spre mine
am simțit cum arzi
ca eu să mă pot odihni în sfârșit,
cu capul pe perna găurită.
Aciditatea promisiunii
mintea captivă în sâmburi
– nuclee ale mărului scrâșnit între dinții tociți
de atâtea momente comprimate
într-un singur semnal sonor
al aparatului de tensiune.
Scânteile au ieșit la suprafață,
anihilează pânza din care erai facut.
Am văzut cum nasturii pe care îi cususem
plesneau sub tensiunea crescândă a aței
și cum fața ta prelua, pe rând,
în ritm alert,
toate păcatele mele.
Luminile s-au stins,
iar eu am dat voie palmelor
să îmi acopere – pentru prima dată – ochii.
Un privilegiu,
înlătură îndoiala că te-aș fi întâlnit.
Număram speriată firele de păr
participante active la răscoala minții mele,
iar bucățile în care te-am spart
îmi străpungeau genunchii.
Emanau ranchiună.
Palmele s-au retras molcom,
în timp ce căutam frenetic un pretext
ca să te-adorm – fără urme.
Am simțit cum îmi este negată ființa
Tratată ca o scurgere ce trebuie oprită,
dragostea se transformă în frică,
iar frica în pastile;
mâine,
toate celulele se vor revolta
împotriva
unicului mecanism de supraviețuire
rămas
se va declanșa – voi declanșa – un proces
de reamenajare a țesuturilor
în propriul corp care deține controlul.
Sentimentul
Mecanism avid de putere;
certitudinea în care ne-a ținut
pe toți cu forța,
într-un test impus de propriile limitări
sub acoperișul reglementărilor.
Minciuni care promit maximă sigurață,
pentru a identifica,
cu precizie,
toate erorile jenante, ascunse,
Cu precizie,
sub adstratul corupt de piele.
condamnarea
compusă din principii fundamentale
și așternută cu grijă
încă dinainte de prima respirație.
Așa că încep:
Îmi adun convingerile
și le suprapun în două grămezi identice,
între care îmi așez plângerea solitară,
Apoi
mă declar profund dezamăgită
de condițiile de la locul de muncă.
Război nuclear
Încearcă să rupă legăturile
între bucățile de carton frumos colorat,
se silește să nu facă găuri în podea
când se proptește în vârful pantofului,
se lasă convinsă de formulări goale,
ambalate grozav
și servite absent:
– Se simte confortabil în împletitura lejeră
din piese de puzzle îmbinate cu forța!
Ochii ei au devenit două viduri
absorb noroiul de pe asfalt
îl rafinează, clădindu-și din el
castele cu turnulețe roz care ascund balauri,
umbrele care te protejează
împotriva cancerului la plămâni
speranța că și mâine va trece
la fel de repede ca azi.
I-au reproșat carnația în exces,
în timp ce pielea lor se cojea
ca afișele de pe betonul clădirilor.
Predispuși la cutremur.
Când nu au mai avut răspunsuri,
au început să o întrebe pe ea
de ce radiațiile afectează doar vederea
celor sănătoși?