Rexpublica nr. 3 (2023)
Poeme din volumul Lupta cu umbra, Tipo Moldova, 2014
Corăbierii veşniciei
I
umbra apelor
umbra cuvântului
corăbieri ai veşniciei ne luminăm
ce mare durere
ne lepădăm de timp
şi el devine o purpură melodioasă
prin care se cern fărădelegi
acoperind pustiul
II
îndură-te de mine
iubito ce mister îţi tulbură pântecul
cineva cântă
imn sau rugă
deschizându-ne drumul către pisc
adie vântul
sfeşnic de îndoială în templu
ascultă cum plânge clopotul
III
despre viaţă şi suferinţă
vorbesc scripturile
despre umbre de cetăţi
despre coifuri şi spade
despre împărăţii
uitate-n nisip
îngropate sub munţi
în cristale
uneori despre tine iubito
feciorelnică dansând pe mătăsuri
IV
despre ce a fost
despre ce va mai fi
lumea fuge din oglinzi
se ascunde într-un punct
magic apoi se revarsă
vibrează-n adânc
un poem
iliada şi odiseea
celui care mai sunt
secundă ori clipă
în fărădetimp
V
poate vom muri iubito curând
vino pentru ultima cină
să te botezăm cu pământ
cântând la harpă
ne aşteaptă luntraşul
ne vom întoarce în apele negre
înceape călătoria
tu să nu plângi
VI
ne-aşteaptă regina pierdută
la orizont călăreţii cei patru
pândesc nevăzuţi
hangiul ne aşteaptă
pentru un sacru ospăţ
regina nălucă albastră
de la meridian până la pol
visăm grădini suspendate
semiramidele
în asfinţit
VII
îmbătrânim s-a făcut mai târziu
curg secunde din ugerul timpului
cineva aşteaptă la capătul drumului
se depărtează cum o părere
la răscruci şi la poduri felinarele stinse
apa cântă
ţărmul visează
părul tău pare nins cu o mie de fluturi
Lupta cu umbra (XI)
I
îmi repovesteşti viaţa
cavaler hăituit de cea mai nobilă tristeţe
se cutremură dealul magia bântuie catedrala fiinţei
apoi se luminează apa
sunt mai fericit decât un cuvânt
decât o aripă de înger care se tânguie vâslind
se arată un oraş parcă de fum
acolo te voi împodobi
cu o frumuseţe doar de mine ştiută
moartea îşi va deschide coperţile
voi deveni poem nemuritor
II
se cern pustietăţi prin cuvinte
fragmente de timp înşirate pe trup
în dimineaţile copilărie nu eram aşa de singuri
potecile creşteau dintr-un munte
acum suntem fotografii de praf
pe un perete care se micşorează
trenurile s-au rătăcit prin gări
prin halte albastre
crapă un fulger pe acoperişul pădurii
păpuşile se rostogolesc împreună cu noi în uitare
III
e toamnă frunzele au coborât de pe cai
viaţa o simfonie neterminată
în pustiul dintre două secunde
te strig de pe munte cuvintele ard
poemul creşte
să fugim către râuri
nălucile ne botează cu cer şi pământ
materia nu mai există
îngerul îmi face semn cu un crin
iubito să fugim din oraş
spada sutaşului retează o pasăre de aer
IV
cum o strajă de noapte
umbra se furişează departe de trup
acolo unde dorm corăbieri de nisip
aşteptând refluxul să cadă din vis
sunt semne pe cer
făptura se oglindeşte în sine
tu eşti femeia
pierdută într-o cruciada de vânt