Liliana Popa
Alexander Hausvater, „homo redivivus”, ludicus și philosophicus reinterpretează nouă dintre adaptările proprii, realizate după textele lui Gozxi, Zweig, Lorca, Asch, O’Neill, Frisch în recenta sa cartea INTERLUDIC, a cărei lansare a avut loc ieri, 9 noiembrie 2024, la Opereta INTERLUDIC cuprinde de fapt interludiile construite de scriitorul-regizor Alexander Hausvater pentru cititorul devenit spectator unic al unui spectacol ce de desfasoară treptat, pe măsură ce parcurge cartea.
Hausvater este un artist complet, a montat pe cele cinci continente spectacole de teatru în care frazarea, jocul scenic, dansul, pantomima, marionetele se întâlnesc într-o viziune aleasă de regizorul supranumit Năzdrăvanul Occidentului, titlul primei sale piese montate la Teatrul din Dublin în 1971. A debutat ca regizor cu spectacolul „Nazdravanul Occidentului” în 1971, la Teatrul Național Irlandez din Dublin. Spectacolul a fost interzis, din cauza pudibonderiei de atunci și pentru că se juca în limba celtică. Alexander Hausvater rămâne singular prin faptul că se adaptează şi nu se pliază ca individualitate la mediul în care evoluează, că pentru el „artistul materializează abstractul” și nu materializarea definește post factum abstractul.
Iar asumarea e sesizabilă inclusiv în cele mai recente montări ale sale de la Teatrul German de Stat din Timișoara și de la Teatrul Stela Popescu din București, „Dumnezeul Kurt”, și, respectiv, „Barbă Albastră”, dar și în volumele de ficţiune apărute la editura Integral, „Penumbra”, „Aici, radio Eros” și „Dor călător”.
| Cărți publicate: Ce dacă, lansare de carte pe Crai NouDecameronul (teatru), Editura Tracus Arte, 2008 Tovarășul pionier (teatru), Editura Tracus Arte, 2008Chopin. Ultima Mazurka (teatru), Editura Tracus Arte, 2008 Athenee Palace Hotel (teatru), Editura Brumar, 2008Solzhenitsyn (teatru), Playwrights Canada, 1979 Decameronul după Boccacio, Tracus Arte, 2008Ultima mazurcă, Editura Tracus Arte, 2008 Ce dacă…, Editura Integral, 2017Captiv în mine, Editura Integral, 2019Experimentul P, Editura Integral, 2019Penumbra, Editura Integral, 2020Aici, Radio Eros, Editura Integral, 2020Dor călător, Editura Integral, 2020Ludi, Editura Integral, 2021Orizontul TREI, Editura Integral, 2024INTERLUDIC (noiembrie 2024), Editura Integral Sursa: www.tnb.ro/ro/alexander-hausvater |
Alexander Hausvater: Cu timpul, adaptarea textelor a devenit pentru mine o necesitate sine qua non a activității regizorale. Romane, nuvele, scenarii de film, piese de teatru, mi‑au apărut pe drumul meu creativ, devenind materie primă pentru realizarea unui scenariu teatral, ca apoi, odată cu montarea lui pe scenă, să se întruchipeze cu adevărat într‑o piesă. Adaptarea a devenit pentru mine o modalitate de a vizualiza totalitatea unui spectacol, care să rămână mărturie într‑o artă efemeră si periodică. Adaptările publicate în acest volum le‑am făcut pentru producții punctuale, legate de perioada de timp și spațiu de joc în diferite teatre din România.
„De ce aici și de ce acum?” erau întrebările de bază, de la adaptare până la punerea în scenă. Prin prisma lor, comunicam actorilor, colaboratorilor și echipei tehnice formatul spectacolului, cu mult înainte de începerea repetitilor. Stilul, jocul actorilor, viziunea estetică, muzica, sunetul, lumina și imaginea video, erau prinse în adaptare, pentru a da tuturor o fundație comună din care să crească fenomenul spectacolului.
Când adaptarea urmărea opera unor scriitori ca Lorca, Stefan Zweig sau Max Frisch am încercat să rămân fidel pe plan textual accentuând posibile viziuni alternative. Direct din Amsterdam, „Here Is Anne Frank” era primul meu spectacol la Teatrul Evreiesc de Stat. Mi‑a rămas în memorie mai ales din cauza evenimentelor în spații neconvenționale din afara scenei. Intrarea publicului printre mașini, motociclete și soldați SS defilând pe stradă, care apoi era condus în sală, pe scenă, de unde avea să participe din apropierea imediată la tot ce li se întâmpla familiei Frank. La sfârșitul spectacolului, același public era invitat la ferestrele teatrului de pe cele trei etaje, ca sa urmărească cum personajele erau arestate și urcate în dube SS, de pe maidanul din fața teatrului, care se umplea de lumină și fum.
„Corbul” după Gozzi, tradus de Ștefan Peca, nu a fost încă montat pe scena. Își așteaptă cu nerăbdare rândul.
„Interludii”, după Eugene O’Neill, a fost produs de Teatrul de Artă, Deva, în colaborare cu Teatrul I.D. Sîrbu, Petroșani. Adaptarea utilizează o varietate de stiluri de la pantomimă, dans și imagine, ca să aducă la viață povestea Ninei, în perioade și locații diferite.
„Barbă Albastră”, după Max Frisch, a fost jucat la Teatrul Stela Popescu din București, avându‑i pe Marius Stănescu și Ada Navrot în rolurile principale. Totul se întâmpla într‑o sală de biliard, care, prin mișcările bilelor, se transforma în diferite spații. Muzica lui Cari Tibor acompania magia si complexitatea jocului, care devenea un caleidoscop de situații și personaje, într‑un proces al conștiinței personale, posibil și enigmatic.
„Dumnezeul Răzbunării”, montat la Teatrul Evreiesc de Stat, avea să fie ultimul spectacol al marelui actor Rudi Rosenfeld, într‑o adaptare care trecea prin diferite perioade istorice, urmărind o companie de teatru jucând piesa lui Shalom Asch, din oraș în oraș. În adaptarea mea, povestea spectacolului și a teatrului care îl producea, era prezentată paralel cu piesa lui Asch.
Compania teatrală a supraviețuit tuturor obstacolelor imaginabile, până la ultimul spectacol jucat la Auschwitz. Adaptat din mai multe piese ale lui Lorca, inclusiv pentru marionete, spectacolul mixa poezia cu arta scenei. Personajele umane, animalele și insectele erau interpretate de păpuși create de Viorica Petrovici. O creație care oscila între naivitatea incocenței și realiatatea ipocriziei.
„Demonii”, teatru/film, e o adaptare care încă nu a fost produsă. E un experiment care mă contrariază și pe mine și tare aș fi curios să‑l văd montat pe scenă și pe ecran concomitent.
„Balcanicele” a fost produs la Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, avându‑i pe Constantin Florescu în rolul ofițerului sârb și pe Carmen Ionescu în rolul mamei musulmane. Adaptarea introduce în textul imaginar secvențe de film, mai ales din „Regele Inimii”, care sunt proiectate, în lagărul de prizonieri, 24 de ore pe zi, ca formă de tortură. În imaginația prizonierilor, personajele filmului, bolnavi psihici dintr‑un ospiciu, ies de pe ecran ca să‑i ajute pe prizonieri să evadeze într‑o lume a mitului și a iubirii.
„Amoc” a fost montat la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, avându‑i în rolurile principale pe Zoltan Lovas, Bogdan Costea și Ioan Peter. Un spectacol care se derula în două realități alternative, pe un vapor și dedesubtul lui, în mijlocul mării, unde tradițiile asiatice erau sărbătorite în baluri mascate. Adaptarea romanului lui Stefan Zweig a îmbrăcat o formă neașteptată, stranie, deoarece starea de amoc era prezentă în permanență în droguri, sex si spiritualitate, in timp ce vaporul traversa oceanul. „Interludic” conține nouă adaptări care sunt menite să dea cititorului o viziune clară asupra spectacolelor. Adaptările nu doresc să ia locul surselor originale, ba din contră. Fără textele lui Gozzi, Zweig, Lorca, Asch, O’Neill, Frisch, aceste adaptări nu ar fi existat. Mi‑ar plăcea să cred că, parcurgând aceste texte, cititorul va avea senzația că e spectatorul unic al unui spectacol care se desfășoară în fața lui, și numai pentru el, provocându‑l să participe activ la acesta.
Alexander Hausvater: Adică, oricare ar fi situația, teatrul la bază are acest lucru: unul contra celorlalți. Hamlet se întoarce în țara lui revendicându-şi rolul de rege pentru că, altfel, prin revoluție, va fi luat de altul, așa că moartea lui Hamlet aduce o schimbare politică totală. Acest conflict între individ și o autoritate politică, oricare ar fi el, schimbă evoluția individului.