Hub independent de cultură urbană și literatură

ÎNTÂLNIRI CU PUBLICUL

Redacția

Volumul „paraXENO: colecție de texte ignorate, refuzate, publicate sau inedite” (ed. Avalon, 2024), al lui Călin Dengel, provoacă cititorul să intre într-un univers poetic atipic, unde granițele dintre cotidian și metafizic sunt estompate. Prof. dr. Oana Chelaru afirmă: De departe, însă, „Poemele grilă cu răspunsuri multiple” reprezintă cheia de boltă a întregului volum. Îndrăzneala verbului, insolitul metaforelor, intertextualitatea, referințele literare alături de cele digitale și politice, autoironia mascată într⁠-⁠o lume obiectificată, gesturile banalizate ale cotidianului, chiar și într⁠-⁠o situație de criză („Te doare inima și nu știi pe ce să pui mâna”) transpun tot atâtea atitudini poetice de mare profunzime care invită la reflecție, mai ales că „Despre poezie nu trebuie să se vorbească, pentru că la început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”.

Miercuri, 22 ianuarie, 2025, la orele 17 a avut loc prezentarea volumului „Paraxeno” în cadrul Atelierului de lectură. Conf. univ. dr. Marius Nica și prof. dr. Oana Chelaru au expus publicului iubitor de poezie motivele pentru care acest volum merită lecturat. După interenția autorului a urmat o sesiune de autografe și fotografie.

Vineri, 25 martie 2025, Serata culturală Elstar a găzduit lansarea volumului la Câmpina. În atmosfera caldă oferită de librărie, cei prezenți sărbătorit poezia de ziua ei. Evenimentul a fost moderat de prof. Maria Dobrescu, iar scriitorul Florin Dochia a oferit o analiză cuprinzătoare a volumului, evidențiind forța liricului și inovația stilistică a autorului. Alte intervenții au venit din partea doamnelor Florentina Popa și Nicoleta Luncașu. Autorul și-a prezentat viziunea, oferind chei pentru recepția poeziei sale. Momentul a fost urmat de seisiunea de autografe.

Foto din arhiva autorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *