Redacția
Anuala de artă urbană „Artown Now 2025” cu tema „Genius loci: Spiritul Locului și Templul Timpului”, este un festival de artă urbană și un laborator de transformare socială, care propune un exercițiu de imaginație colectivă, în care spectatorul devine co‑autor, iar spațiul neutru se convertește în loc cu sens. Această mutație de la „eu” la „noi” este esența civică a proiectului, astfel arta nu se consumă pasiv, ci se trăiește practic în co‑prezență.
Orice intervenție artistică este, în fapt, un act de fondare. Când un gest creativ se instalează într‑un loc, acel loc se sacralizează prin stabilirea unei funcții, atenție și grijă, devenind un spațiu cu durată și indicație, un fel de templu. Astfel, arta funcționează ca un ritual de întemeiere în care fiecare lucrare reconfigurează relația dintre comunitate și spațiu, transformând orașul într‑o rețea de microsisteme de sens.
Imaginile nu sunt banale reprezentări, ci instrumente de activare a memoriei colective, care atrag și resping, invocă și alungă, protejează și expun. Aceaste tensiuni generează pelerinajul urban, lucrarea devenind destinație, iar drumul către ea o practică a prezenței.
Fosta platformă indurstrială UZUC, adică Uzina de utilaj chimic, o reminiscență a economiei comunismului a fost din nou epicentrul proiectului fiind redenumită Urban Zone of Unconventional Culture. Fabrica s-a convertit într‑un spațiu uriaș de expoziție imersivă, în care comunitatea artiștilor invitați și-a exersat puterea de a reimagina împreună orașul. La cea de‑a patra ediție a sa, Artown NOW și-a dorit identificarea a ceea ce poate fi numit genius loci, adică a spiritul locului prin murale, intervenții, sculpturi și expoziții care au impulsionat explorerea aceastei prezențe. Mileuri uriașe au evocat nostalgia și ideea de „acasă” a spațiului est european, au existat iterații ale mitologiei locale, s-au putut distinge figuri ale Ploieștiului interbelic, s-a mers după semne de circulație originale, iar personaje abstracte au amintit că orice loc are un suflet al lui, adică genius loci.
Există o fiziologie a modului în care interacționăm cu arta, iar, cu cât este mai intensă această intercțiune cu atât funcția artei este mai integratoare. Teama de nou, de experiment poate fi depășită când se renunță la prejudecăți și limitele autoimpuse. Mereu se vorbește despre zona de confort, rolul artei fiind acela de a ne ajuta să ieșim din bulele pe care cu asiduitate ni le creăm. În comunitate, reușim să ne apropiem, să ne încălzim și să ne deschidem, mai ales când pretextul este arta. Ea transformă comunitatea, impregnează spațiul cu mesaj și energie și devine limbaj de comunicare cu artiștii. Artown Now a introdus termenul de „rurbanizare”, care exprimă proprietatea orașului de a fi „locuibil prin întâlnire”. Sensul festivalului este acela de a obișnui societatea cu ideile de coeziune și coexistență, care stau la baza acestei noi relații cu arta. Intervenția artistică devine astfel un ritual de întemeiere, iar fiecare lucrare reconfigurează raportul dintre comunitate și spațiu, transformând fragmentele orașului în microsisteme de sens. Muralele, instalațiile și imaginile devin repere în peisajul ruban și, mai târziu, instrumente ale memoriei colective. Artown Now mai vorbește și despre „pelerinajul urban”, în care oamenii vin ca să vadă lucrări diverse, transformate în destinații, prezență și continuitate.
Peisajul urban ploieștean actual este rezultatul unui nenoroc declanșat de calamități, războaie, politică, industrializare forțată și lipsă materială și de viziune, care l-au transformat profund mai bine de un secol. Are de toate și nimic care să-i asigure o notă originală. Poate cea mai puternică lovitură adusă brutalismului este reprezentată de muralele realizate pe blocurile de locuințe. Griul monoton este spart cu intervenții de formă și culoare care sunt aici ca să rămână o vreme. Câteva generații își vor insuși noile repere și le vor procesa la nivel de limbaj și de memorie. Orașul se colorează treptat căpătând căldură și lumină și în sezonul închis. Unele murale, prin multiple nivele de interpretare, intrigă și intimidează, altele deschid sensuri neașteptate în spații banale, oricum, fiind un câștig. Platforma industrială a trecut și ea la un alt nivel de folosință și încă are potențial în zona artistică, înainte de a deveni un alt proiect imobiliar. Nu are sens să ne întrebăm până când, pentru că este cu mult mai important că se poate acum.
Arta urbană trăiește în tensiunea dintre apariție și dispariție. Ea se naște direct în spațiul public, expusă trecerii timpului, intemperiilor și privirilor. Zidul pe care se instalează poate fi mâine demolat, pictura poate fi acoperită de un nou strat de vopsea, sculptura poate fi vandalizată sau pur și simplu uitată. Tocmai această fragilitate îi conferă forța artei urbane, care nu promite eternitate, ci intensitate, fiind un gest viu, care își asumă perisabilitatea ca parte din mesaj. Astfel ni se amintește că nimic nu este definitiv. Arta se degradează, se transformă și dispare, acest proces invitându-ne să prețuim momentul, să fim atenți la prezent.
Anul acesta au participat: Artez (Serbia), Arzoiu Beatrice, AeuL, Beatrice Von Babel, Alex Baciu, Oana Barbonie, Cătălin Bătrânu, Line Bordoiseau (Franța), Sînziana Cadar, CHEKOS (Italia), Comic Blues (Germania), Andrei Costache, Raluca-Ilaria Demetrescu & Andra Achim & Ecaterina Poca & Ana Toma & Maria Staicu, Emily Eldridge (SUA), Dumitru Gorzo, Loreta Isac, Albert Kaan, Kitra, KSELE, Federico Lamas (Argentina), Andrei Leontin, Elléna Lourens (Africa de Sud), Alina Marinescu, Alberto Montes (Spania), Răzvan Năstase, NeSpoon (Polonia), NULO (Uruguay), OCU, Adrian Piciorea, Plan B (Finlanda), Dmitri Potapov (Republica Moldova), Pren, Slava Ptrk (Rusia), Lea Rasovszky, Valentin Soare, Laura Șoneriu, Aer Wear & Andreea Esca by Sweet Damage Crew, Ciprian Tauciuc, Ovidiu Toader, Twee Muizen (Spania), Alexia Vulpe, Wuper (Serbia).
Deschiderea a avut loc pe 12 septembrie, la ora 17:00, iar programul a curpins tururi ghidate ale fabricii, în care vizitatorii au descoperit lucrările noi, dar și pe cele din edițiile anterioare, alături de mesajele și poveștile artiștilor, un poetry performance al poetei Rozana Mihalache, un concert susținut de Corina Sîrghi și Cătălin Răducanu (pian) și un DJ set al Biancăi Oance la finalul serii. Ediția din acest an a însumat 22 de picturi murale noi, 17 sculpturi, peste 50 de intervenții urbane, 4 tramvaie, 9 expoziții în fabrica UZUC, precum și 6 piese de mobilier urban. Tururile ghidate și evenimentele au durat până pe 12 octombrie.
În esență, Artown NOW este un ritual urban de întemeiere și recunoaștere. El transformă orașul într‑un spațiu viu, locuit de memorie și proiectat spre viitor, unde arta nu doar se expune, ci se trăiește ca formă de coexistență. Totodată a permis industrialului să devină suport pentru cultură.
VIZIUNE
(student doctorand la CESI, Facultatea de Litere, Universitatea București)
În orașul post-socialist, spațiul urban nu este un simplu fundal al vieții cotidiene, ci rezultatul unor practici sociale succesive, al unor negocieri continue între trecut, prezent și proiecții de viitor. Marcat de industrializare forțată, rupturi istorice și reconversii incomplete, acest tip de oraș funcționează ca un palimpsest vizual, în care straturile memoriei se suprapun fără a se anula complet. Arta urbană stradală intervine în acest peisaj ca formă de rescriere simbolică a spațiului. Muralele nu doar decorează orașul, ci îl reactivează narativ, transformând suprafețele marginale în suporturi de memorie și reflecție colectivă. Spațiul urban este, astfel, înțeles ca relațional și deschis, aflat într-o permanentă devenire. Fiecare mural funcționează după propria sa „gramatică a imaginii”[1], capabilă să îi implice pe locuitori într‑un dialog spontan cu orașul. Astfel, arta stradală devine un veritabil suport narativ, o pagină vie dintr‑un caleidoscop cultural în care trecutul, prezentul și viitorul comunității se reflectă și se reinventează. Street art se dovedește a fi și un catalizator al regenerării urbane, operând o reconfigurare vizuală a spațiilor marginale: zidurile odinioară gri, fragmentate de degradare, devin suporturi de re-scriere simbolică, insuflând orașului o nouă textualitate vizuală. Tușele acrilice și spray-urile neon nu sunt simple accente cromatice ale artei graffiti, ci elemente performative care declanșează reacție. În opoziție directă cu discursul consumerist omniprezent, materializat prin panourile publicitare și alte forme de invazie vizuală standardizată, pictura murală propune o estetică a subiectivității, un discurs vizual plurivoc și, în esență, umanizant. Prin caracterul său adesea efemer și participativ, arta urbană funcționează ca o formă de memorie activă: nu conservă trecutul, ci îl pune în circulație, îl reinterpretează și îl negociază public. Orașul devine astfel un caleidoscop cultural în care identitatea urbană nu este dată, ci (re)construită continuu, prin imagini, practici și relații.
[1] vezi: Gunther Kress & Theo van Leeuwen, Reading Images: The Grammar of Visual Design (1996). Ei definesc „gramatica” imaginilor ca ansamblul de reguli tacite care guvernează modul în care elementele vizuale (culoare, perspectivă, compoziție, spațiu) se combină pentru a transmite semnificații coerente și recognoscibile.
(Fotografii de Călin Dengel)