REXPUBLICA

Fluturii nu-s de vină pentru beția de cuvinte

Desfizi beția de fluturi în soarele-amiezii,
mersul pe vârfuri în căutări încrâncenate,
iei distanță atât cât să vezi vârful plopilor
în care-ți crești aerul tău de poet singular.
Misterul nu sporește în sărutul de umbre,
atingerea lor este iluzia supremă;
calmul amiezii și dogoarea nu se contrazic,
întristarea nu se-ascunde sub pecețile lor.
Ca să ajungi aici, ai ars mai multe etape,
fără să scapi cu totul de beția de fluturi.
Făceai mereu naveta între abstract și concret,
imaginarul nu se poticnea în iluzii.
Ce ștergi din piele nu moare nicidecum în cuget,
se-ascunde prea bine să scape de entropie;
când nici nu te mai aștepți, se-apropie pas cu pas,
ca niște buni spioni veniți în recunoaștere.
Vor găsi altceva: o beție cu fluturi,
cuvinte răsturnate în apusul unui gând,
înfiorări de pajiști părăsite de greieri,
scobitori abia înfipte în carnea ideii.
Suflă vântul prin această absență regală;
tacticos, umflă pânzele „corabiei bete”.
Zgomotele de fond asigură armonia
dintre pauză și-un efect presupus muzical.
Dar ce treabă au fluturii cu toate acestea,
cu extazul în fața nimicului bivalent?
Poți să-i desfizi cât vrei, firesc le este baletul,
de neegalat prin transfigurări de cuvinte.

Colecționarul de singurătăți

În colecția ta de singurătăți
ar putea intra aproape orice,
mai puțin stupizenia,
care, oricum, făcuse un pact cu inteligența:
„Nici tu nu mă deranjezi,
nici eu nu-ți calc marginile.”
Și-ar găsi loc, mai întâi,
singurătatea poetului la tinerețe,
cu toată călătoria sa prin lumea cărților.
Apoi, singurătăți-turn,
în care orice ascensiune provoca amețeală;
singurătăți-piatră,
aparent fără nimic rămas de cioplit;
singurătăți-cuc,
mereu în căutarea cuibului pentru ou;
singurătăți-fluture,
bucuria floricelelor de pe câmpii;
singurătăți-mieroșenii,
acuzate că ar invada paginile,
devenite, astfel, capcane ideale pentru muște;
singurătăți din file unse cu untură
(să fie mai bune!)
și multe, multe alte singurătăți,
sensibile sau reticente la taxonomii.

În fine, ar veni pe urmă
unul nu prea dornic de cultură
și-ar zice:
„O! ce coș magistral aș da,
de-aș face o minge din toată colecția ta!

Un fluture în criză

Știam că pândea îndulcirea supremă,
avidă, ca o albină degustând melasă.
Un fluture maidanez își pierduse busola;
floricele pe câmpii se-ntristau, mii de mii.

În vremea asta, noii esteți înghițeau prea mult praf,
tot bătând câmpii în lung și-n lat.
Încercam să eternizez aerul lor progresist,
nu mai aveam formol.

Ce-i drept, Nordul este același pentru fiecare:
eu îngheț, tu îngheți, el îngheață.
Nici măcar vreun pion mai dezghețat,
să poți spera, cumva, la o remiză.

(Nici nu mai spun: cum să rezolvi o criză?)