Rexpublica nr. 6 (2024)
litanie între două stații
- la început n-am crezut
apoi ai apărut tu
și am îndrăznit să cred
și tot ce credeam că înțeleg
s-a făcut părere
și părându-mi-se am înțeles
că nu era nimic de înțeles
dar totul de trăit
de la început și până la
sfârșit - cine sunt eu
și cu de unde putere
să le refuz ochilor mei
dreptul la frumusețe
când mă uit la tine
și îndelung privindu-te
(să) te mărturisesc
poezie - se spune că;
nu se face primăvară cu o floare,
dar ați văzut vreodată,
nu cu ochii mei, ci cu ochii voștri,
o femeie înflorind?…
doamne, ce priveliște! - tu mi te arătai
cumva ca prin vis
și parcă nu îndrăzneam
să te ating nici cu gândul
dintr-o teamă absurdă
c-ai să-mi dispari - atent la detalii
pierdusem ideea de fond
apoi m-am trezit
cu mâinile acestea goale
în care am ținut-o
ca pe un ou al unei pasări rare
în loc să-i fi mâncat
printre altele gălbenușul - era frumoasă
ca iluzia unui cuvânt
în devenire
rătăcit pe cărările
unui gând răzgândit
care niciodată
nu va putea fi rostit
pe de-a-ntregul - în urma noastră
lumea întreagă părea
că se prăbușește
și noi două suflete
diferite prin definiție
dar egale în simțire
visandu-ne astronauți
călători printre stele
exploram universul
unei iubiri inefabile - odată ca niciodată
mă bucuram așa
ca milogul de pomană
de binele oricui
până când binele ăsta
m-a lovit într-o zi
fară niciun avertisment
și pe mine unul
vai e prea mult spuneau
o să te ucidă
negreșit o să te ucidă
și ca un făcut
toți aceștia de pe urmă
au început să moară
unul câte unul
de grija mea - era întuneric,
foarte întuneric,
și-n tot întunericul acela,
ea era…
cum s-o spun mai frumos:
licărul ăla de lumină,
de pe pupila mea. - voi veni cândva,
nu știu când, într-o zi,
numai pentru a-ți arăta,
că exist într-adevăr.
îți voi spune doar atât,
iată-mă, sunt, apoi…
mă voi întoarce în inima ta,
să nu ai alți dumnezei
în afară de mine,
mi-a spus.
- mă izbisem accidental
de frumusețea ei,
și n-am zis: doamne,
de ce dai de pământ
cu sufletul meu mărunt,
ci ferice de ochii mei,
am spus! - pe ea o pictase dumnezeu,
ilustrând abstract ideea de zbor,
pe cerul tern al sufletului meu,
când pasăre, îmi apărea, când dor. - aveam abonament întreg
pe toate liniile ratb
și aș fi putut merge până la capăt
dar mă ducea mai departe de ea
așa că am coborât la prima
și-am luat viața la pas sperând
că are să îmi vină în întâmpinare
și că ne vom întâlni undeva
între stații
ca două autobuze
pe aceeași linie continuă a vieții