Rexpublica nr. 4 (2023)
- #Ecranul-Univers
Dintr-o paletă de lumini ultraviolete
s-au născut cipurile-destin,
culorile pe care nu le vedem
dar le simțim, înnodate în spectre,
construiesc pânze
raze pe ecranul interstelar.
Particule de date şi praf
de stele
gravitează în secunde infinite,
atomii dansează în simbioză cu pixelii –
dans de fluturi electronici,
val de informație pură
care dă viață galaxiilor adormite.
Traversez fibrele optice
prin tunele de timp comprimat,
navighez printre realități augmentate.
Gravitația este doar un algoritm
și inima pulsează în serii de biți –
ritmic, cosmic, sintetic.
Acolo unde eterul s-a unit cu matrixul
și sentimentul devine un impuls electric,
transcend într-o simfonie de luciditate.
Codul ADN îmbrățișează tasta ENTER
rătăcește pe căi de siliciu
în căutarea unui vers neliniar
Pe acest Ecran-Univers,
privesc constelațiile
ca pe un tablou din pixeli strălucitori.
Senzorialitatea este inundată
de amintirile unor realități virtuale
în care dragostea se scrie și se rescrie
în algoritmi mereu efemeri,
mereu evanescenți.
- #Cyber orizont
Prin urbea de smoală plutesc anotimpuri
moderne
și trenurile trec prin fluviul de neon
oameni în derută,
pe străzi din beton care înghit pașii tăcuți,
iar globurile de lumină ascund tainele nopților reci
Ochi de ceară într-un vitraliu mecanic,
culorile sunt algoritm și pixeli,
strigă după povești în selva digitală.
Orașul respiră,
robot în vechi armuri/
Sunt şoapte care sfâșie timpul
în filamente de istorie ștearsă,
asfalt rece și ferestre care nu mai văd zorii.
Acoperișurile dansează
în așteptarea curcubeului sintetic,
cipurile ne-au devenit reflexe
și interacțiunile ecou
într-un cyber spațiu abstract
vezi aripa aceea de metal?
acolo, în ploaia acidă,
se naște o melodramă, pianul,
într-un colț uitat, cântă note de disperare
și un cod de bare înlocuiește
visele noastre.
În marea de bit și byte pierdem arca, noi,
călători fără busolă, căutând adevărul
într-o matrice de date. Ne rătăcim
în propriul labirint al neputințelor
și al posibilităților nelimitate.
Încă mai ai nostalgii?
Păstrează-le ca backup, când
vom uita să ne amintim hologramele
ne vor aduce aminte de noi.
E toamnă în codul sursă și frunze
virtuale acoperă rădăcinile trecutului
unde dragostea era mai mult decât
un algoritm complex
sau conectare wireless.
Așa că dă drumul la șiruri de caractere,
visează cod și lasă printr-un click
bule de săpun să plutească
prin cabluri subterane, poate
vei găsi în setul de instrucțiuni
un ecou de umanitate
în acest cosmos digital
unde sufletele sunt subtile,
fragile bites de memorie.
- #Oglinzi în cyber-spațiu
Adâncuri de octeți, vaste mări
de informație,
reflecțiile unui chip pe ecran
transpun în pixeli melancolia ochilor.
Oglinzi ale dorului caută sens
într-un infinit digital
Câmpii de date se-ntind în orizontul
cibernetic,
flori de cod înfloresc în logică
și structură, șoapte de algoritmi
se plimbă vântul subțire
adie delicat
prin câmpurile de verde binar.
În noaptea statică, freamăt de semnale
transmite ecouri
iubire
în secunde și biți, curg printre degetele
timpului
ale spațiului virtual.
Emoțiile capătă formă în simboluri.
Șiruri de caractere plâng
despărțirea de tine,
un alfabet al dorului în coduri
și funcții aștepteaptă
în calmul reticulelor virtual.
Te regăsesc printre linii de cod
și secvențe digitale
Inimi bat în ritmuri de procesor,
suav și constant,
gânduri de tandrețe sclipesc în pixeli vii
se conectează peste mări și munți,
peste ziduri de date
inimile noastre se întâlnesc
în echilibru fragil și pur,
chiar dacă ecranele se sting
și semnalele dispar,
chipul tău luminos persistă
în memoria mea binară
ca o imagine eternă
salvată în inima unui sistem
și nu cunoaște uitarea nici când
rețeaua cade.
În univers digital, în profunzimi de cod,
mi-e dor de tine,
o prezență fizică, tangibilă aș vrea.
Aș dărâma
orice barieră a spațiului virtual
pentru a-ți simți din nou căldura
într-o lume plină și reală.
- #Intersecție digitală
În adâncul nucleelor procesorului
acolo unde
electricitatea și emoția se întrepătrund,
ești tu:fragment de cod,
și totuși
un întreg în percepția mea.
Microscopice trasee de siliciu te poartă,
ca amintire
între bițuri și bytes,
sub limpezi suprafețe de sticlă.
Pe ecranul de plasmă
emoția ta licărește în miliarde de culori,
ca o prismă a dragostei noastre.
prin văile de circuite
unde sentimentul se revarsă
prin canale de date,
fiecare octet strigă numele tău.
spațiul cibernetic transformă
liniile de cod
în versuri.
Amintirea ta, o hologramă,
dă sens realității mele.