Emilia Poenaru Moldovan
A tot butonat telecomanda, nefiind în stare să urmărească imaginile care se derulau cu repeziciune, nici nu voia să vadă ceva anume, era doar o descărcare nervoasă. Gestul repetitiv de-a schimba canalele îi dădea siguranța unei acțiuni necesare, care culmea, începea s-o liniștească în loc s-o enerveze. O aruncă în cele din urmă pe covor, ecranul deveni opac și noaptea parcă era mai neagră, nu mai distingea nimic în dormitor. Hai somnule, hai… era cântecul din copilărie repetat în gând până adormea, dar acum nu era somn, era numai o apă întunecată în care înainta cu greu, cu străfulgerări de imagini sau frânturi de conversații, unele foarte vechi, doar fire subțiri pe care nu reușea să le prindă, se destrămau imediat la atingere. Flaviu… fața lui de imberb, mustața subțire ce-l făcea, credea el, mai matur, și-i contura niște buze cărnoase, de copil, ochii negri care o priveau cu un licăr jucăuș, tandru și iscoditor… toate astea s-au spulberat… cel pe care îl întâlnise ieri pe stradă era precum o fotografie trucată, nimic tandru sau amuzat nu se ivise îndărătul ochelarilor la vederea ei, doar o privire placidă, de om învins. Mustața și-o păstrase, Dumnezeu știe de ce, că era aproape albă, buza de sus nu se mai vedea, bărbia și obrajii, tot fără barbă, deși netede, aveau o paloare de suferind… atât de fragil în aparență, dar cu ce forță a cuprins-o în brațe atunci, în timpul dansului, în noaptea de Revelion… peste o lună urma să facă 17 ani. Cei 20 de ani ai lui i se păreau culmea maturității, îl vedea bărbat în toată firea, era deja student, doamne, cât de naivi, cât de neverosimil de fericiți și încrezători în viață puteau fi! Și ce vârtej s-a pornit cu sărutările lor, pentru ea primele, se pare că și pentru el, după cum își striveau buzele peste dinții strânși cu înverșunare!
Oare ce am putut visa că mă dor așa dinții și maxilarele? Nu reușesc niciodată să-mi amintesc visele, deși în prima secundă după trezire am senzația clară că am trăit o viață paralelă completă. Degeaba îmi pun, de când mă știu, pe noptieră, un caiet și un pix să notez, totul dispare la trezire, lăsându-mi doar starea aceea în care știu că s-a petrecut ceva foarte important, că mi s-au derulat cel puțin una din variantele de viață pe care nu le-am ales să le trăiesc. Sunt cam mahmură… ah, da am băut gin cu doctorul aseară!
Îi reveni în minte toată seara mai mult decât absurdă, toată scena, cu încetinitorul, începând cu sosirea la hotel și plecarea ei din camera doctorului învins de băutură și probabil și de fusul orar. Oare ce însemna pentru ea acest Dan Duzinașcu, revenit atât de neașteptat în viața ei? Nu era tocmai sigură că el ar fi intenționat s-o caute sau s-o întâlnească, ceva s-a întâmplat, un joc bizar a scurtcircuitat destinul și i-a făcut să apară față în față după atâția ani!
El era mai surprins ca mine, deși era greu de observat asta în abulia de care părea cuprins. Mult timp și-a eliminat din minte acel incident, cum l-a numit ea, petrecut la plecarea ei din cabinetul doctorului. Sărutul acela neașteptat, dat în condiții total nepropice pentru scene romanțioase, a contrariat-o în așa hal, că nu a mai vrut să-și amintească de el. Apoi treptat, în bătălia ei pentru reconsiderarea întregului trecut și încercarea de a-și elimina tipare și programe pietrificate deja în mintea ei, a privit cu totul altfel „incidentul”. L-a întors pe toate fețele, l-a analizat, rescris, retrăit, l-a curățat de toate umbrele de rele intenții și i-a apărut dintr-odată ca o amintire prețioasă, de păstrat, de accesat din când în când, în momente de singurătate.
Țin bine minte când s-a produs schimbarea perspectivei, eram în Gare de Lyon din Paris, urma să iau TGV-ul spre Lyon, apoi un tren obișnuit spre Dijon, unde aveam prieteni buni care mă tot invitau să-i vizitez și acum în sfârșit, se ivise momentul. Amintirea a irupt pur și simplu, m-a emoționat, și a avut acea dulceață care m-a făcut să mă las pe speteaza fotoliului din tren și să visez cu ochii deschiși. Cărui bărbat, mi-am zis atunci, îi arde să sărute o femeie palidă, încă stăpânită de un tremur interior de slăbiciune după operație, mirosind a spital? Doar unuia căruia îi pasă de acea femeie mai mult decât de o simplă pacientă, care simte cel puțin tandrețe, dacă nu ceva mai mult. Odată vălul contrarietății smuls, amintirea i-a mai adus un aspect, pe care atunci nu-l observase. Gestul lui nu era al unui bărbat sigur pe el și care voia doar să mai adauge un nume la palmares, ci mai degrabă pasiunea și timiditatea unui adolescent păreau că l-au îndemnat la acel asalt brusc, negândit.
Zâmbi la gândul readus în actualitate, prietenii ei, Frank și Chantal – au remarcat tonusul ei tineresc atunci când au luat-o de la gară, Chantal chiar a întrebat-o dacă e îndrăgostită pentru că avea acel aer misterios și în ochii ei mai stăruiau urme de reverie.
Atena își plimbă degetele pe buze, avea o bănuială că doctorul îi bântuise visul pe care nu-l mai ținea minte, deși era conștientă că imaginea lui din patul de hotel, cu gura căscată și figura crispată, chiar în somn, nu era de natură să provoace vise romantice.
Voi vedea în zilele următoare ce înseamnă această întâlnire. Acum sunt convinsă că nu de bani avea nevoie, cine știe ce a înțeles acel domn Asztalos! N-aș vrea să fiu în pielea doctorului când descoperă plicul din geantă!