Rexpublica nr. 6 (2024)
Cutia neagră
(Din volumul Cutia neagră, în curs de apariție la Editura Platytera Books & Arts.)
Frumusețea ascunsă
În zadar încerc să demonstrez
că va mai fi și clipa următoare.
Fac un pas înainte, într-un gest reflex,
și pământul mă ține.
Fuga face din vocale
un abur pierdut, o înfrigurată ieșire
dintr-o odaie cu lucruri nefinisate.
Toate pe muche s-așază,
la firul ierbii ivite prin lespedea roasă –
le scaldă-n răstimpuri un val de uitare.
Te-am căutat peste tot
Moartea-i un poem mâzgălit pe zidul la roșu.
O îndeletnicire zilnică e să urmărești
cine s-a mai dus – luna seceră gândul
lipit de mâna lungă a umbrei
cu simțământul că rugăciunea contează.
Te-am căutat peste tot și nu erai,
târziu am zis cuvântului meu:
lasă-mă singur cu amintirile.
Era una frumoasă și tristă,
care fusese cu mine de la început,
mută ca un lup ce iese din bârlog cu gura închisă.
Inima s-a ușurat
de bătăile adunate în preumblările mele.
La nesfârșit
Verdele crud vine ca turnat
acestei cutii de rezonanță
în care crapă coaja sunetului.
Memoria salvează la nesfârșit:
în orice colț ajungi
ai impresia că ești așteptat.
Pe străduțele înguste și întortocheate,
casele se înghesuie una în alta,
în bătaia lampioanelor colorate.
Lanul de ciori desenează neliniștea
uriașului căzut în cenușa viselor.
Un risc mereu înnoit
S-au retras distanțele în muzica liniștită,
Lumina e un risc mereu înnoit.
Casa în care aștepți te poartă în cerc:
din viitor în trecut,
răsărind în prezentul ce ți-a scăpat.
Fii loc de odihnă,
fără grabă se duc la bun sfârșit lucrurile,
la granița dintre real și posibil,
care se deschide când ne rugăm în ascuns.
Fața aureolată a lunii
reașază altfel tristețea, durerea:
cum ar fi și n-ar fi pe acest pământ plutitor.
Un cuvânt se clatină-n gură ca un dinte
pe care-l pipăi cu limba. Doare.
E din familie, contăm pe nervul de la rădăcină.
Privim prin gard cu simțământul
că nimic rău nu se poate petrece,
pentru că din morțile de poveste
ieși mai cuprinzător.
Foarfeca vântului taie lucrurile
după o formă ce se-așterne pretutindeni.
Între posibil și imposibil
Nu știi când te trezești expulzat din logica ta,
ieșită ca un iepure din pălărie:
încercările te țin treaz,
migrează în suflet gândul cu cearcăne-adânci –
dispare în coadă de pește, beat de mirare.
Imaginea curbată între posibil și imposibil
amintește de tine.
Ochi și urechi
Vântul ciudat ne ascunde
prin colțuri de lume ca un vin bun
păstrat pentru zile negre.
Se strânge în jur durerea surdă a vremii,
ca un pumn, ca o ață pe un mosor.
Timpul intră la apă în clipa ce ne-nvârte
să vedem de jur-împrejur.
Gândul se aruncă în gol,
să-l prindă pe Dumnezeu de-un picior –
o amețeală plăcută pune stăpânire pe noi.
Respirație
Dă-mi voia ta s-o port
când mă las în bătaia vântului:
mă duce în neștire peste tot,
sunt acasă, în lumina dulce a umbrei.
Vin și plec și mă întorc
– chiar merg pe ape –,
dar la trezire mi se face ruşine.
Trăiesc lipit de gardul scorojit,
pe care îl vopsesc cu o pensulă,
gândind la tata – tâmpla i se pleacă
pe umărul subţiat ca zăpada.
Muzica unui poem
Să pierzi pe cineva e o cădere în gol.
La început nu ai nimic –
atragi în preajmă ființe și lucruri.
Apoi găsești, fără să știi,
umbli la margini și prinzi
subînțelesul mâinilor aspre și sparte.
Strânge-l uşor,
bucură-te de prezenţa lui Dumnezeu
Cel vechi de zile, veşnic tânăr,
gata să te scoată din orice belea,
suflând peste masa ta,
trăgându-ţi la mal corăbiile.
Universul trece prin noi pâş-pâş,
orhideea creşte pe repede-înainte,
mustul curge din teasc.
Pe întinderi albastre
Planeta se sufocă,
făcându-ne semne disperate.
Nebunul privește cruciș,
calul schimbă culoarea,
pionul se transformă,
regele caută patul.
Pe scările lui Escher,
dincolo și dincoace fac rocada.
Sfârșit
Cineva se-ascunde în noi să ne surprindă.
Clipa a încetinit, visul amestecă anii
în paharul din care bei și te trezești,
dând peste încercări cărora nu le poți face față
cu puterea obișnuinței.
Căile suspendate flutură culorile viitorului,
uneltele se tocesc cu viteza gândului,
peștii sar din apele obosite,
timpul se termină cu un scris de mână:
va urma.