REXPUBLICA

Laura Lupu

Cei care au trecut pe bulevardul Bucureștilor în data de 28 noiembrie, în jurul orei 14, pe lângă Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești pot confirma faptul că Zavaidoc a fost în Ploiești. Făcând turul țării, artistul a binevoit să poposească la sala Centrului de învățare să ne încânte auzul cu poveștile sale de viață și gândurile adânc interiorizate din anii săi de glorie. A venit la Ploiești, a cântat și a fredonat poeziile, poveștile, aventurile și amintirile sale. Cum în spatele oricărui artist stă o femeie puternică, acesta a venit în orașul lui Caragiale alături de însăși Doina Ruști, creatoarea a nu mai puțin de patruzeci de cărți.

În deschiderea lansării de carte Zavaidoc în anul iubirii (editura Bookzone, 2024) ne-au împresurat cu parole frumoase și de laudă, dar și cu direcții de analiză literară și păreri personale conf. univ. dr. Marius Nica, organizatorul întâlnirii, și conf. univ. dr. Serenela Ghițeanu, ambii specialiști în literatura contemporană.
Marius Nica ne-a vorbit despre bucuria rară a întâlnirii cu Doina Ruști, despre scrierile puternice ale acesteia pe care el le propune masteranzilor și despre noutatea acestei cărți în care a (re)găsit un Zavaidoc ficțional plin de viață, dar mai ales (re)adus la viață prin poveștile pe care cele trei perspective narative le unește pentru o globalizare subiectivă, dar și (cvasi)obiectivă, a anului 1923. Marius Nica a deschis romanul Doinei Ruști și ne-a citit și propus spre dezbateri și analize ulterioare părți-cheie precum acest fragment care spune ceva despre puterea pasiunii pe care artistul o trăiește: „[…] Cânți pentru că te taie la icre, pentru că simți în coastă dintele viperei care stă lângă tine din clipa în care te naști. Cânți ca să te iubească, ca să pună mâna pe tine un suflet de om. Cânți pentru că mori și, chiar și-așa, târât către groapă, arunci un ultim strigăt de ajutor.” (Doina Ruști, Zavaidoc în anul iubirii, Bookzone, București, 2024, pg. 273)

Serenela Ghițeanu ne-a trecut prin toate referințele romancierei Doina Ruși începând cu trilogia fanariotă și dimensiunile narative ale omulețului roșu, până la recompunerea artistului Zavaidoc în anul său cel mai fascinant. Aceasta a trecut în revistă legătura dintre personaje, contextul istoric și a cartografiat locurile prin care acestea și-au trăit existența acestui an și a urmat cursul tragediilor istorice în raport cu scrierile ficționale ale romancierei. Cum era de așteptat, Serenela Ghițeanu a încheiat prin a spune că romanul Doinei este unul complex, asemenea unui caleidoscop ce îți oferă spre admirare „o imagine care alternează toate tipurile de planuri filmice, în care panorama și gros-planul se îmbină cu măiestrie, vârtejul acțiunii, dialogurile vii și descrierile suculente de cadre sau personaje sunt seducătoare, povestea centrală se deschide către povești mai mici, revenirea la povestea centrală după ce structura savantă a cărții a fost dezvăluită prin textele care se nasc unul din altul. Totul ține de existența unei lumi specifice Doinei Ruști, o lume magică, foarte credibilă, dar și fantasmatică, în care extraordinarul devine la fel de convingător ca o comparație în limbaj neaoș.” (Serenela Ghițeanu, Un carusel interbelic, publicat la data de 29.10.2024, https://revista22.ro/ cultura/ un-carusel-interbelic)

După intervențiile celor doi profesori, Doina Ruști ni l-a prezentat pe Zavaidoc din perspectiva auctorială. Cum orice artist se lasă descoperit greu, Doina ne-a purtat, înainte de a ni-l introduce pe Zavaidoc al său, prin poveștile din spatele scrierii acestui roman. Pornind de la fabuloasele coincidențe ce i-au scos în cale frecvent numele de „Zavaidoc”, aceasta ne-a conturat parcursul scrierii acestei cărți și dorința din spatele creării acestei povești complexe. Cum era de așteptat, procesul de documentare și de cercetare a anului 1923 aduce cu el povești tragice, bizare pentru lumea „de astăzi”, lucru ce-i surâde scriitoarei fiindcă aceasta decide să facă aceste inserții în lumea romanului pentru a-i oferi caracterul original și istoric de care avea nevoie să se completeze.

După frumoasele povești din spatele romanului, autoarea ne-a propus un dialog deschis. Mai timizi sau mai puțin timizi, studenții, profesorii, ori publicul din afara Universității au conturat direcția a unui dialog spumos. Întâlnirea cu Zavaidoc s-a încheiat călduros sub zodia ineditului în orașul castanilor. Romanciera a oferit autografe tuturor și sesiunea de fotografii ce a urmat cu fiecare participant și admirator, ori cititor al scrierilor sale a reliefat principiul imortalizării în timp (motiv și pretext la care apelează în toate scrierile sale).

De la vorbe la fapte e cale scurtă când există talentul și dorința de a scrie, căci ele-și găsesc mereu sens și cale când există o motivație reală. Cu un scris puternic și o activitate remarcabilă pe scena publicistică, Doina Ruști ni l-a propus la Ploiești pe Zavaidoc așa cum este el în cel mai glorios și de succes an al său, un Zavaidoc pe care ni l-a adus la Universitate să-l întâlnim în persoană, un Zavaidoc imortal ce trăiește printre rândurile și poveștile de iubire, poveștile tragice, dar și prin viziunile a două voci feminine, prin secretele și obiceiurile fertile și spumoase ale celui mai frumos an interbelic.

(Fotografii de Călin Dengel)