REXPUBLICA

Daniel Cucu

Roma nu lipsește din niciun clasament al destinațiilor de călătorie din Europa, fiind la loc de frunte. Este un oraș fascinant și inepuizabil din punct de vedere al obiectivelor turistice, în special vestigii antice dar și monumente medievale, aflate atât în aer liber (piețe, grădini, fântâni), cât și la interior (palate, vile, catacombe, nenumărate biserici). Toată lumea știe de Colosseum, Forul Roman, dar și de Catedrala Sfântul Petru sau Fontana di Trevi. Fie că intri într-un spațiu muzeal organizat, fie că te plimbi, pur și simplu, pe stradă, istoria și arta te înconjoară permanent.

Este foarte adevărat că Roma constituie și o destinație pentru cumpărături în domeniul modei sau pentru experiențe culinare, ori pentru concerte și spectacole în aer liber, pentru aniversări sau cereri în căsătorie în locuri devenite celebre după ce au fost folosite drept decor în filme, clipuri muzicale, spoturi publicitare.

La întrebarea „ce ți-a plăcut la Roma?”, răspunsul este multiplu și foarte diferit, în funcție de interesul și gustul vizitatorului. Nu există răspuns „corect” sau „incorect”, nici măcar nu e nevoie de argumente – fiecare apreciază după propriile simțuri. Cineva mi-a spus că i-a plăcut înghețata. Altcineva mi-a spus că i-a plăcut Villa Borghese. Altcuiva i-au plăcut catacombele.

Eu am ales să merg la Roma pentru a marca o schimbare a prefixului vârstei, adică… i-am dat o semnificație în plus. Au trecut peste zece ani de atunci, motiv pentru care, anul acesta am planificat o revenire, pentru a vizita câteva muzee care n-au avut loc în programul primei vizite.

Orașul este foarte aglomerat. Traficul este infernal, dar e o aglomerație veselă, nu e o atmosferă tensionată, chiar dacă se aud și claxoane și înjurături, la tot pasul. Eu circul doar pe jos, foarte rar recurg la transportul în comun, de aceea aglomerația din trafic nu mă afectează ci mi se pare pitorească, eventual chiar amuzantă, datorită roiurilor de viespi (celebrele scutere Vespa) și a măiestriei cu care conducătorii lor se strecoară printre mașini.

Și la capitolul curățenie sunt probleme, în special vara, însă aici nu e doar vina autorităților, ci, în principal, a turiștilor.

În zona centrală a Romei, unde sunt concentrate cele mai multe atracții, distanțele nu sunt

mari, dar se pierde foarte mult timp la cozi, pentru a intra la obiectivele de mare interes. Unele muzee au regim de rezervare și nu se pot cumpăra bilete la fața locului  – Villa Borghese, Galeriile Colonna – la altele e bine să ai bilet luat online, chiar dacă se poate cumpăra și la ghișeu – Muzeul Vaticanului, Colosseum. Vă mărturisesc faptul că, primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la Colosseum, a fost să îi dau ocol și să privesc clădirile de jur-împrejur. Voiam să identific acea vilă care apare în filmul „La Grande Bellezza”. Evident, e posibil ca ea să nu existe, ci, faptul că priveliștea de pe terasă era chiar Colosseumul, să fie un artificiu de decor creat pe computer, asemenea păsărilor flamingo din film. Nu m-am lămurit. Sunt vreo două clădiri pe care le suspectez. Mai încerc și data viitoare.

Columna lui Traian mi-a făcut o surpriză, în sensul că am dat nas–în–nas cu ea, brusc. O aveam în traseu, știam că trebuie să ajung la ea, însă mă așteptam s-o văd de la distanță, să o văd cum crește, treptat. Coboram pe o stradă îngustă, cu iederă ce unea clădirile de pe cele două laturi, cu pavaj în trepte, care se vărsa într-o piață. Când am ieșit dintre cei doi pereți, s-a deschis câmpul vizual în piață și privirea s-a umplut de columnă. Era chiar acolo – surprinzător de albă și de curată, cu o strălucire schimbătoare, în funcție de intensitatea și direcția luminii. Este un monument impresionant pentru orice turist, însă pentru un român are o semnificație aparte și te simți… într-un fel… implicat în povestea spusă de înșiruirea de scene dăltuite în marmură.

Au fost și surprize dintre cele mai puțin plăcute: una a fost Bocca della Verita, pe care o căutam, o vedeam pe hartă, dar nu reușeam s-o găsesc (vorbim despre vremuri cu hartă în mână, fără GPS pe telefon). M-am învârtit într-un perimetru relativ mic, până m-a prins seara, ca să realizez, într-un final, că trecusem de mai multe ori pe lângă ea, fiind mascată de un grilaj – deci, chiar dacă am „dibuit-o”, tot n-am putut să mă apropii.

Cealaltă surpriză neplăcută a fost Fontana di Trevi, care, fiind în renovare, era acoperită de schele și n-am văzut mare lucru din ea – doar capetele cailor ieșind dintre cortine.

Vizita în Muzeul Vaticanului a fost punctul culminant al călătoriei. Este un loc atât de încărcat de istorie, de opere de artă și de mărturii ale evenimentelor care au marcat cultura mondială, încât nu trebuie ratat. Erau și acolo lucrări de renovare, săli în care am zărit, printre schele, picturi celebre – de exemplu „Școala din Atena” a lui Rafael, dar bucuria de a mă afla în fața lor, a fost mare.

Peste toate acestea, a fost un moment care mi-a năruit o imagine întipărită în minte din copilărie și mi-a distrus un mit. Chiar dinainte de epoca internetului, am văzut cu toții fotografii, reproduceri, filme, orice fel de imagini ale Capelei Sixtine. Am admirat geniul lui Michelangelo, măreția acelor scene, simbolistica gesturilor, expresivitatea personajelor etc. În mintea mea, toate acestea păstrau o patină a timpului, un aspect învechit, un aer de o sobrietate solemnă, acel „ceva” care te înfioară când vezi o capodoperă. La fața locului, am avut un șoc. Capela era proaspăt restaurată și avea un aspect de poster chinezesc: culori foarte vii și agresive, o strălucire stridentă, obositoare. Fotografiatul era interzis – cred că și acum e la fel – dar tare mi-ar fi plăcut să-mi fac un selfie care să păstreze expresia siderat- dezamăgită a propriei mele fețe.

Ieșind din zona centrală a „Cetății Eterne”, un loc de mare atracție este cartierul Trastevere. Este una dintre zonele boeme ale Romei, care seamănă cu obișnuitul „centru vechi” al tuturor orașelor italiene: străzi înguste, pavate, case vechi care au la parter ori demisol restaurante, galerii de artă, magazine cu produse artizanale; terasele te întâmpină cu fețe de masă în pătrățele alb/roșu, iar listele de bucate îți creează o mare dificultate de alegere, pentru că totul este apetisant. Fiindcă am spus „apetisant”, trebuie să vorbesc despre cannoli. Este slăbiciunea mea în materie de dulciuri. Nu e un desert specific Romei (originea o are în Sicilia), l-am încercat peste tot în Italia, numai că în Trastevere am găsit visul oricărui pofticios, un adevărat „corn al abundenței”. Un magazinaș modest, la un colț de stradă, cu 2-3 mese în interior și cu o vitrină irezistibilă: pe o parte era o stivă maaaaare de coji, „carcase” goale ale prăjiturii, pe cealaltă parte recipientele cu umplutură – cel puțin opt sau zece, din câte îmi amintesc – aliniate ca în galantarele cu înghețată și alte câteva cu topping-uri. Spuneai câte vrei, cu ce fel de umplutură îți poftea inima și cu ce fel topping, iar doamna guralivă (cum altfel!) îți compunea cannoli pe loc. De neratat!

Cine este amator de magazine de lux are la fel de multe opțiuni ca și amatorul de muzee. Celebrele „trepte spaniole”, folosite în anii 90 pentru prezentări de modă, coboară în, la fel de celebra, Piazza di Spagna, din care începe Via Condotti (Via dei Condotti), care, la rândul ei, se intersectează cu Corso (Via del Corso), zona cu magazinele marilor case de modă. Nu e singura stradă cu magazine de lux, dar acolo este atmosfera aceea de „pelerinaj de modă” – magazinele care au la intrare un valet în uniformă impecabilă ce îți deschide ceremonios ușa, domnișoara desprinsă din reviste care te preia, eventual te servește și cu un proseco, dacă ești client fidel, răsfăț pe bani foarte mulți. Sincer, m-am limitat la a privi prin vitrină, căci mi-a fost jenă să mă dau drept client într-un loc în care …. (aici, cei care au vizionat Pretty Woman, pot completa cu scena antologică a cumpărăturilor. Ceilalți – dacă mai sunt! – să facă bine să vadă filmul).

Sper ca, în cei zece ani care au trecut, să nu se fi schimbat (și acolo!) lucrurile, în rău. În vizita pe care urmează să o fac în minivacanța de 1 Mai, sper să retrăiesc o parte din plăcerile de atunci și să reușesc să adaug pe listă obiectivele rămase neatinse. Intenționez să văd Vila Doria Pamphilj, Termele lui Caracalla, Galeriile Colonna, Catedrala Sfântul Petru (din nou), biserica San Pietro in Vincoli (unde se găsește „Moise” de Michelangelo), Fontana di Trevi (fără schele).

Dacă toate acestea se vor realiza, promit să revin cu noutăți în exclusivitate în Revista Rexpublica.

Stați aproape!

Fotografii realizate în anul 2014, din arhiva personală a autorului.