Vlad Mușat
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook (în aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere − un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă aproape în fiecare zi. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. Zilnic, cele mai bune texte apar pe LiterNet.
Regulile după care au fost scrise poveștile:
*Povestirea ta trebuie să aibă 500 de caractere, cu tot cu spaţii.
** Textul trebuie să aibă legătură cu tema în curs.
*** Folosește punctul și virgula. Nu folosi semnul exclamării, puncte de suspensie, linii de dialog, emoticoane. Nu folosi ghilimele pentru dialoguri și replici.
Forever alone
Văduva ieșea doar în preajma sărbătorilor de iarnă. Le zâmbea tuturor și evita să spună ce a făcut tot anul. Vorbea doar despre cozonaci. Spunea că nu datorită gălbenușului străluceau, ci pentru că erau scoși afară 1 minut, când soarele se străduia să răsară. Uleiul, neapărat sfințit cu 7 zile înainte, la fel și făina. Drojdia trebuia preparată în timp ce se postea negru, iar nucile culese doar după ce cânta cocoșul. Deși mirosul de cozonaci cuprindea satul, nimeni nu avea curajul să guste ceva de la Văduva.
Te iubesc, a spus
Aris număra punctele negre de pe pereți, adică țânțarii striviți de palmele copiilor din salon. Era internat de un an. Totul era în regulă, mai puțin când avea viziuni și încremenea. Doctorii nu au găsit încă răspunsuri. Aris avea aceleași viziuni, cobora într-o mină de cărbune și auzea melodii de dragoste care se suprapuneau. Mergea prin întuneric și deodată dădea peste cupluri care își desfăceau copcile și strigau te iubesc în golul din stânga, locul unde ar fi trebuit să fie inima. Era Tărâmul Fără Ecou.
Ziua de apoi
Când primea eugenii, Alexandru era cel mai fericit. Le rupea, partea cu cremă o mânca el, partea fără i-o dădea lui Zeus, cățelușul care-i devenea plapumă în zilele geroase. În luna decembrie oamenii păreau mai buni. Acum doi ani a primit un cadou superb, un glob de Crăciun spart pe jumătate. Nu conta, îl ținea mereu cu grijă, înclinat. În noaptea asta de Crăciun, Alexandru stă sub cerul liber și vânează stele căzătoare. Când vede una, închide ochii, scoate globul și își pune aceeași dorință.
După miezul nopții
Fiecare centimetru de piele trebuie acoperit când ești afară. Cei câțiva oameni rămași nu mai văzuseră stelele de un secol, de la ultima noapte, când luna a devenit transparentă. Cei bătrâni le desenau celor mici, din poveștile auzite în copilărie, bolta cerească. Yuri era singurul pistruiat și fața lui era folosită ca hartă cerească. Îi plăcea, se simțea special. Speranța tuturor însă, stătea într-un grup de cercetători plecați acum un an spre lună. Până acum, singurul semn a fost un semnal radio, un fragment din melodia Space Oddity.
Marea evadare
Prietenii au hotărât că e momentul. Mi-au zis să urc la etajul 2, în blocul cu bulină din centru. Mirosea a mucegai și a crini. Mă aștepta. Oau. Corpul îmi tremura și mă simțeam de parcă aș fi mâncat trei ciocolate. A zis că sunt ultimul și că pot rămâne peste noapte, doar să fiu cuminte. De pe noptieră a luat o carte cu poeziile lui Bukowski. A pus jazz. M-a întrebat cine sunt cu adevărat. M-am fâstâcit. Abia devenisem bărbat, nu știam ce să-i răspund. M-am îmbrăcat și m-am grăbit să prind ultimul tramvai.
Străina
Insomniile nu-mi dau pace. Prefer să iau aer, chiar dacă în seara asta plouă. Frunzele castanilor se desprind încet. În parc se încălzesc doi oameni ai străzii. Cred că am auzit un te iubesc. Cred. Îmi cumpăr o ciocolată și mai dau o tură. Ea? Ne-am întâlnit după 14 ani. Tăcerea formase un zid între noi. Probabil, ca la Pititea, amândoi am numărat până la zece. La ce s-o gândi acum? Eu mi-am amintit când ne-am uitat umbrelele acasă și ne-a prins o ploaie mocănească, după un concert Alternosfera.
O oră în plus
Un altfel de timp. Un șarpe veninos cu limba lui bifurcată se ferește de razele soarelui, în interiorul unui cerc amplasat în singura biserică din oraș. O dată la un secol, în urma unor probe dure, un locuitor are posibilitatea să aducă înapoi din morți pe cineva drag. Trebuie doar să se lupte cu șarpele uriaș, să-l facă să dea înapoi, să privească soarele. Tânărul a intrat în cerc și, luptându-se câteva ore, a ucis șarpele. Când a privit mulțimea înmărmurită, a-nceput să fugă de razele soarelui.
Magazinul de pălării
Lord Mircea, bine ați venit. Pălăria dumneavoastră. Superbă. De ce sunteți supărat? Vechea poveste. Când le salut pe dame, distinsele râd de mine. Apreciază mașina de epocă, dar mă cred un ciudat. Totuși, femeia rămâne ceva sfânt pentru mine. Sunt un călugăr modern cu tabieturi expirate. Lord Mircea, dacă femeile ar ști secretul nostru, dacă ar ști că după ce vă dați jos pălăria în fața lor, acea pălărie intră automat în colecție și nu mai e purtată vreodată, ar fi impresionate. Secretul e secret.