Singura mea iubire ești tu.
Îmi place să cred că mi-ai rămas credincios,
așa cum erai odată (Această frază am șters-o,
oricum nu eram sigură,
cred că asta a fost doar în mintea mea).
Așadar,
Tu, făuritor de vise,
unde-ți este casa
și câte chei de inimi porți cu tine?
Prizonieră ți-am fost
și n-am simțit,
stăpână ți-am fost
și nu mi-a păsat unde mergi,
în vultur te-ai prefăcut
și am râs,
și-n peșteră te-ai ascuns,
un fel de joc cu sentimentele mele.
Habar n-aveam că poți fi și al alteia
în același timp,
de-asta plâng acum.
Mi-ai spus că dragostea e nemuritoare,
un fel de umbră
a luminii ce-o port,
te-am crezut,
dovadă că nu o dată
am înnoptat cu izvoarele
și am lăsat luna să se scalde în ele,
așa cum fac poeții.
Te-am așteptat să cinăm împreună,
de multe ori te-am așteptat
și tot de atâtea ori te furișai
la fereastra mea,
îmi lăsai două-trei șoapte
și cine știe încotro alergai.
Of, timpule, timpule,
am câteva fotografii prețioase,
sigur și tu ți-ai făcut un album,
poate ne vom întâlni,
vom sta la vorbe și voi afla
doar ce-mi convine.
Nu, nu te voi îndepărta.
Nici gând!
Aș vrea să fiu ghidul tău
pe tărâmul îndrăgostiților,
să-i trec peste ape adânci,
să-i cazez în căsuțe cu bârne,
să-și citească mesajele la lumina lămpii
(fac eu rost de așa ceva)
și, mai ales, să iubească fluturii.
Uite, ia unul,
l-am păstrat și l-am purtat peste tot,
ești tu în miniatură,
nu, nu zbura,
bucură-te, împreună cu mine,
de ziua asta,
nu e ușor să-ți descarci sufletul,
dar ce să fac?
Numai așa voi ști că
și tu m-ai iubit.