Harun Mazlam
Casa Filipescu-Cesianu din București a găzduit în n perioada 15 mai – 02 iunie 2024 expoziție de design vestimentar Fashion Forward – Fashion for World, cuprinzând lucrările studenților de la UNARTE, atât de la anii de studiu de licență cât și masterat. Pe parcursul anului universitar 2023/2024 fiecare dintre anii de studiu au avut mai multe lucrări de realizat și prezentat cu diferite teme de inspirație. Temele studenților din anul 1/ licență au fost următoarele: 1. Tapiseria „Doamna și licornul” (Flandra, secolele XV-XVI), unde reinterpretarea siluetei feminine și cea a unicornului au trebuit realizate din materiale neconvenționale (ex.: carton, sârmă, cuie, lipici, capace de borcan, tapet, plastic etc), dar fără a coase; 2. Deformarea corpului uman, adăugând sau extrăgând forme 3D; 3. Arta multifuncțională, piese/produse ce pot avea funcționalitate multiplă; 4. Volumetrie, inspirație din curentul Suprarealist; 5. Tehnici noi de realizare tipare, volume și forme; 6. Matlasare cu inspirație din stilul Brâncovenesc. Studenții au fost ghidați și sfătuiți în realizarea acestor experimente artistice vestimentare de către profesori, asistenți și tehnicieni. Iată câteva imagini din cadrul expoziției.




Foto: Bogdan Radu
