ACUM ori niciodată
Asociația pentru Cultură Urbană și Modernitate (ACUM) este o organizație nonguvernamentală creată în Ploiești, care își propune să integreze cultura, în special pe cea contemporană, în comunitate, într-un mod armonios, prin mijloace specifice artelor.
ACUM dorește să promoveze ce este nou și valoros, știut fiind că artele și știința stimulează colaborarea, creativitatea și o viziune umanistă, empatică, între membrii societățtii.
ACUM intenționează organizarea unei comunități artistice locale sau regionale, a unui hub cultural.
Asociația pentru Cultură Urbană și Modernitate sprijină talentele tinerilor și implicarea acestora în proiecte menite să-i ajute să se afirme în domeniile artistice în care activează.
Cum a apărut?
În seara zilei de 26 noiembrie 2022, la prima întâlnire a membrilor Asociației pentru Cultură Urbană și Modernitate, organizată la Bistro LEFF, Ploiești, prin amabilitatea doamnei Elena Feraru și a domnului Adrian Feraru, am discutat proiectele culturale viitoare și s-a votat (da, da, vrem revistă!!!) crearea unui vector care să ajute spațiul cultural regional cu o mai eficientă și nepărtinitoare vizibilitate, și anume, o revistă de cultură și literatură. Așa a luat naștere REXPUBLICA, hub independent de cultură urbană și literatură.
REXPUBLICA își propune să găzduiască în paginile sale voci noi, viziuni diverse, nume consacrate într-un efort editorial cultural incluziv.

Redacția
La realizarea primelor cinci numere ale revistei Rexpublica a participat următoarea echipă: Călin Dengel (director, tehnoredactor, fotoreportaje), Camelia Iuliana Radu (redactor șef), Bogdan Stoicescu (redactor, corector), Maria Dobrescu (redactor), Abie Elena (redactor, fotoreportaj), Marian Mărchidanu (redactor, fotoreportaj), Adrian Ion (DTP), Adrian Feraru (design coperte numerele 1&2), Bogdan Radu (fotoreportaj), Roxana Adoamnei (corector).
Mulțumim celor care s-au implicat în realizarea proiectului în tot acest timp și le dorim să-și împlinească aspirațiile prin forțele proprii, cu creativitate și originalitate.
Beneficiind de experiențele și provocările anterioare, ne continuăm parcursul editorial într-un mediu de lucru sigur și armonios cu o nouă echipă redacțională din care fac parte: Călin Dengel (director, redactor șef, tehnoredactor), Maria Dobrescu (redactor), Laura Lupu (redactor), Violeta Mihai (redactor), Laura Ion (redactor), Teodora Teodorescu (redactor), Marius Nica (redactor), Harun Mazlam (redactor), Daniel Cucu (redactor, fotoreportaj), Bogdan Radu (redactor, fotoreportaj), Lucian Condrea (creator site).
Mulțumim contributorilor și cititorilor noștri care dovedesc IUBIRE pentru cuvântul scris și PASIUNE pentru arte, motivându-ne, astfel, să mergem mai departe.
