Cardioloaga B.
Nu e un secret că unii „deștepți”, dorind să pară mai originali, dau cu oiștea în gard. Devine, însă, tabu să discuți despre aceasta în spațiul public sau de față cu respectivii, mai ales când e vorba de persoane cunoscute. Însă nu ar trebui să sucombăm în acesse de smerenie gratuită. Aceste persoane sunt datoare auditoriului să conștientizeze că numele și poziția nu le salvează, însă ceea ce debitează poate afecta major opinia publică și de aici înainte începe să miroasă la greu a manipulare. Demarcația dintre peudo-intelectualitate și intelectualitate este fină, mai ales când proba caracterului nu este posibilă. Atunci, o trusă de analiză critică nu ar strica, mai ales că uităm că în spatele unui zâmbet pot sta scheme înfiorătoare.
Subiectul implică nu doar psihologia individuală, ci și dinamica socială, media și cultura în general. Contrafacerea culturală crește asemeni maionezei. Oamenii care se prezintă drept „cultivați” și „originali” pot avea un impact disproporționat asupra opiniei publice, mai ales când își folosesc prestigiul intelectual în mod strategic. Iată câteva procedee de manipulare sau dezinformare:
- Simularea autorității
Dumnealor se prezintă ca experți în multe domenii, chiar dacă nu au competențele reale, dar noi nu trebuie să știm asta. Folosind un jargon academic, cultural sau pe aproape dau impresia că știu, iar aceasta le consolidează poziția de superioritate, cu scopul clar de intimidare. Uneori creează un aer misterios invocând surse obscure sau neverificabile sau enunțând alte semnificații ale unor scrieri, care sunt, de altfel, la îndemână. - Emfaza sau teatralismul
Cu ușurință adoptă opinii contrariante sau unghiuri secundare doar pentru a părea inovatori, enumerând argumente multiple, dar fără greutate. Distanțându-se de consensul general, se chinuie să creeze alternative a căror coerență scârțâie. Utilizează paradoxul și ambiguitatea pentru a evita responsabilitatea ideilor exprimate, dar aceasta mai mult la nivel de atitudine pentru a prinde în gheare cât mai multă audiență. Apelând la emoție și nostalgia istoricului colectivîși desăvârșesc gaslighting-ul. - Câteva cioburi de adevăr
Prin selectarea doar a unor părți convenabile dintr-un context mai larg, înșiruite cu abilitate, omițând esențialul, creează un narativ propriu, care pare a avea o logică. În realitate, la o analiză obiectivă pot ieși la vedere premisele false, interesele și mijloacele. Dar câți mai sunt capabili de gândire critică în fața unei povești frumoase? - Accesul la media și amplificarea
Prin repetarea obsesivă a acelorași idei, acestea devin adevăruri acceptate pe scară largă. Televiziunile, podcasturile și rețele sociale le vin în ajutor construindu-le armate de susținători, care nu numai că le validează opiniile, dar le și transmit mai departe în pată de ulei, punându-se bazele unor adevărate culte. - Manipularea emoțiilor
Cu un cocktail de frică, indignare și nostalgie își duc publicul într-o stare de dependență, alienându-i de la viețile proprii și ducându-le zbaterea în domeniul luptei cu sistemul, cenzura sau asupritorul ocult. Creează povești cu impact emoțional atunci când sunt lipsiți de argumente. Numai noi câte știm. - Discreditarea adversarilor
Etichetând, ridiculizând sau patologizând opiniile contrare duc discuțiile în zona de agresivitate verbală și ulterior fizică. În „echipele” deja formate controlează starea de spirit cu false dileme, de pildă, „ori ești cu mine, ori ești împotriva adevărului”, din care se înțelege situarea propriei persoane pe aceeași treaptă cu adevărul, acesta fiind narativul care trebuie aceeptat și respectat.
Puterea manipulării nu vine din cine știe ce subtilități, cât din aria largă de posibilități, de conexiuni și existența unui substrat nativ naiv, reîmprospătat frecvent, întreținut cu lipsa accesului la educație, în principal. La acestea adaug și o disfuncție de maturizare psiho-afectivă, oarecum specifică societății în care „merge și așa”, „avem pe cineva, pe undeva” sau „nu o să-ți ridice nimeni statuie”.
Lasă un răspuns