Dan Tămaș
Din chiar clipa intenției de a portretiza un artist realizezi că în fapt te afli în fața unei provocări și în același timp a multor obstacole. Dar provocarea este mai puternică pentru că Daniel îmi este și un drag prieten. Bineînțeles că și obstacolele devin astfel mai dificile. Dar chiar această situație este cea care generează acceptarea provocărilor de tot felul.
L-am cunoscut pe Daniel acum mai bine de un an, într-o expoziție de grup restrâs, unde am expus împreună povești suprareale de tot felul alături de alți câțiva oameni tare frumoși. Ne-am împrietenit repede și sper sincer să rămânem mult timp în această stare a noastră. Evident, cineva va putea spune că ceea ce scriu este așadar subiectiv, lucru pe care nu-l contest, ba chiar îl subliniez. În fapt tot ce afirmăm conține o doză oarecare de subiectivism. Iar asta este tare bine, pentru că ne ferește de greșeala de a gândi la fel toți ca niște clone ale nu știu cui.
Daniel este un artist complex. Iar aceasta este o altă mare și dificilă provocare.
Cu formare academică istoric, cu zeci de expoziții de pictură la activ, scriitor cu multe cărți publicate, membru al Uniunii Artștilor Plastici din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România, oare cu ce să încep?
Am să încep cu A.I. sau Ineligență Artificială cum spunem noi. Dar ce este această AI în fapt? Pentru că mereu ne speriem când auzim de ea.
Este doar o vorbă mai exotică, mai incitantă și asta tocmai pentru că alătură într-o sintagmă două cuvinte ce aproape săvârșesc un paradox: artificial, adică creat de mână omenească și inteligență, aceasta fiind presupusă o calitate doar a omului. Personal consider că este un titlu sonor menit să facă reclamă unui produs. Așa cum a fost la începuturi și imaginea digitală, așa cum a fost la începuturi și imaginea fotografică. Nimic diferit. Doar un ușor șoc de civilizație ce va deveni mâine o pagină de istorie. Istoria despre o mașină ce lucra foarte, foarte repede și care dispunea de o imensă bază de date. Și mai ales accesibilă oricui. Tot o provocare. Că de asta au îmbrățișat-o și Daniel și mulți alții.
Dar de aici discursul se schimbă și intrăm în zona liberei exprimări. Majoritatea dintre noi știm să scriem, dar nu suntem toți scriitori. Firesc și binevenit fapt.
Daniel Dăian însă reușește să ne uimească prin polivalența sa atât de frumos susținută și argumentată. Pictura sinceră și dincolo de realitate, creația digitală la fel de sinceră și de vie, scrierea metafizică și cu izul mișcării artistice a lui Andre Breton. Ce sunt în fapt toate acestea? Clipe, permanente clipe de sinceritate. Detalii ale unui vast autoportret ce se cere deslușit și se lasă deslușit într-o sinceră spovedanie a omului creator al propriului chip. E un dar acesta. Poate îl primim, poate nu vrem să îl primim. Eu l-am primit cu bucurie. Am reînvățat că alter, cel de lângă mine, este diferit de ego care sunt eu. Și asta e bine. Am învățat că acolo în spațiul tău interior, protejat, aproape sacru, există multe ferestre pe care poți să le deschizi. Dacă vrei. Și asta iarăși este bine. Am mai învățat că voluptatea organică a pastei de culoare vorbește tare frumos cu artificiala și inteligenta imagine (presupus) realizată de către mașină, iar toate acestea sunt însoțite de limpezimea cuvântului scris.
„atunci când palmele devorează palme” – grafică digitală, 2023
Poate mai mult decât orice altceva, Daniel ne inundă frumos cu culoare. Culoare vie. Culoare ce definește stări ale autoportretului pe care îl arată cu dezinvoltură celorlalți. Poveștile sale colorate sunt rod ale imaginarului și ale imaginației. Dar sunt ale sale. Atunci când îi privim lucrările de orice fel nu vedem ceea ce vedem. Nu. Vedem ce el a văzut cu mintea sau cu emoția lui. Fără această înțelegere a sensului reprezentărilor noi privitorii vom vedea doar propriile noastre trăiri, emoții, dorințe, tristeți. In fapt așa funcționează percepția asupra imaginilor privite.
Poate ne vom întreba de ce suprareal? De ce atât de mult dincolo de realitate?
În loc de răspuns, să nu uităm că totul, absolut toate, imaginar, imaginație, orice reprezentare, ne vin din tot ce există.
„drumul spre inimă” – digital, pe fond pictural, transpictural și transfotografic, manipulare digitală, Neptun, august, 2024.
Nu cred că am reușit să-l descriu pe Daniel. Nu cred că am să reușesc să descriu pe cineva. Nu cred nici că altcineva ar putea așa ceva. Pot să-i privesc însă arta, pe care o face cu bucurie sau cu încrâncenare, cu dorință sau cu disperare și da, atunci poate reușesc într-o oarecare măsură (întotdeauna sub condiția de autosuficiență) să înțeleg ceva din bucuria și lumina acelui om.
„liniște cu lumina ta înăuntru” – digital pe fond pictural, transpictural și transfotografic, manipulare digitală, Deva, august, 2024.
„cele două straturi ale orașului” – digital pe fond pictural, transpictural și transfotografic, manipulare digitală, Deva, august, 2024.
Dan Tămaș este doctor în arte vizuale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.