Rexpublica nr. 3 (2023)
- sentimentele tac
și se apără pe fața ta
pentru că întotdeauna o să existe cineva
care înoată prin ceea ce tu renunți
și într-un fel sau altul
dimineața e o voce de femeie
care se învârte în tăcere - uneori
sunetele au nevoie să fie speriate
deși nu au câmpuri
să încapă până la gheare
dar
în general
e bine știut faptul
că trăiesc extrem de puțin
pentru a înțelege
cum se produce
digestia crezului - moartea nu este doar un cuvânt
care te privește
oriunde te-ai ascunde să numeri tot
ceea ce ai sentimentul
că o să îți mai rămână
miroase a literă mare
și tu ai părul legat înapoi
ca un condamnat
la gândurile murdare ale rănii
așa că îți dau din pieptul meu
forța care îți dezleagă mâinile
din supărătorul halat alb
să rămâi
și nimeni
și niciodată deopotrivă - o pauză care rămâne în urmă
ca o dâră de sânge
nu există decât în mintea celui care
s-a născut din memoria degetelor
unei femei
iar o astfel de înțelegere
nu o dorește nimeni
pentru că are miros de milă
și o să se predea fără răbdare
tuturor - ce ai avut de spus a trecut
iar de aici de unde te privesc
toți ochii
aproape toate lucrurile sunt clare
chiar și în subconștientul ierbii
probabil că toate liniile duc la roma
de drepte și paralele ce sunt
însă ceea ce duce cu ceea ce apropie
nu este totuna
iar țopăitul mâinii drepte în piept
nu înseamnă o credință
în cuvântul dumnezeu
pentru că realitatea mea este plapuma
care mă acoperă în fiecare dimineață
când plec din femeie spre frig
spre liniile mele
spre trenurile mele
spre împușcăturile mele
spre bețiile mele care sunt
doar scări de ghilimele
pe unde toată lumea vine
să își urce cumva inevitabilul
și să-l facă vecin cu groapa comună
pentru că e permis în gura peștelui
să nu mai poți să ai limba ștearsă Â
din greșeală
în mănuși purtate și apa de gură intrând
pe sub ușă încuiată
într-un cuvânt
pentru somnambuli să-ți ceară:
spulberă-te mă
ca o veste proastă! - poate că eram întreg
sprijinit de ceva tandru
care atârna la sfârșitul beznei
poate că mirarea este de fapt
o frică sculptată într-o singurătate
și din cauza asta nu știm
dacă ar trebui sau nu să ne curățăm știutul
din spatele ochilor
cu o batistă umedă
dar cred sincer că învierea costă - de fapt este chiar simplu
caldul crește o dată cu cercurile digestiei
care ar fi trebuit alungate
deasupra ușilor
dar nu vei vedea așa ceva
într-un crez zidit
în palma care a lovit - dacă tu treci ca tancul
prin vorbele goale
eu dau ocol timpului
probabil
cu o jumătate de trup mai devreme
pentru că tot ceea ce este nehotărât
îmi așteaptă privirea
de parcă ar fi un Big-Bang barbar
care suferă înfrângeri consecutive
pe lungimea firului de păr
dar mă ridic din numărătoarea inversă
spunându-mi că nu sunt
niciodată
mai mult decât cele cinci cuvinte
care ar fi trebuit să pocnească
ora târzie crudă
servită în celofan
însă tocmai când îți cerți cearcănele
înăuntru
și din propriile tale celule
au început să crească mâini
e mâine și plouă cu flori frumoase
care își pierd șirul
printre feliile mari de noapte bună
de unde adevărul pare îndreptățit
să-și înfigă îndărătnicia
direct în moalele inimii
cu o întreagă herghelie de oase
și iarăși mâinele a devenit un trecut
care se repetă - coborârea
prin perfectul simplu al conductei
care ajută la evacuarea materiei
ce întotdeauna propune
nu a funcționat
așa cum ai fi sperat
pentru că orice călătorie
care posedă asemănarea cuiva
și își cunoaște loviturile
cauzatoare de conștiință
o să se reîntoarcă înzecit acasă
iar aici camera e plină ochi
cu danieli
piruete care și-au făcut plinul
și limba ta stinsă - de fapt orele sunt supraterane
numai în palmele care au supraviețuit
intersecțiilor dintr-un autograf
pentru că totul e atât de puțin
derutat și închis
într-un limbaj de la începutul lumii