REXPUBLICA

Laura Lupu

La centenarul nașterii marelui actor Toma Caragiu, Teatrul din Ploiești oferă publicului un spectacol de o măiestrie incontestabilă: „Contele de Monte Cristo”, un musical grandios adaptat de Adriana Drăguș Jighirgiu după celebra operă a lui Alexandre Dumas (tatăl). Sub muzica și libretul semnat Eduard Petru Jighirgiu, spectacolul aduce pe scena ploieșteană o viziune modernă, captivantă și plină de emoție, transpusă în două părți, fapt ce permite spectatorilor să aprecieze pe deplin povestea complexă a lui Edmond Dantès.

Unul dintre elementele inedite ale montării este integrarea spațiului teatral dincolo de scenă, extinzând acțiunea în culise, chiar printre spectatori. Astfel, publicul este transformat în participant activ la această epopee a trădării și a răzbunării. Elemente precum valurile apei ce lovesc țărmul sunt transpuse publicului prin implicarea actorilor în zona spectatorilor. Sunetul valurilor, luminile dramatice și prezența intensă a actorilor creează o atmosferă unică, aproape hipnotică, în care realitatea se contopește cu ficțiunea.

Teatrul „Toma Caragiu” – afișul spectacolului

Iubirea dintre tată și fiu este un element deosebit reliefat în spectacol prin traumele transgeneraționale pe care le explorează Dumas în roman. George Capanu, în rolul tatălui lui Edmond, redă sfâșietor durerea unui părinte abandonat și vlăguit de suferință, în timp ce Eduard Stoica, interpretându-l pe Albert Mondego, aduce în prim-plan contrastul dintre trecut și viitor, dintre păcatele părinților și dilemele copiilor. Acest fir narativ este tratat cu delicatețe și finețe și în piesă, sugerând întrebarea fundamentală a romanului: suntem condamnați să repetăm greșelile înaintașilor noștri?
Unul dintre cele mai sfâșietoare momente ale spectacolului este scena în care Edmond Dantès revine acasă și află despre moartea tatălui său. Lumina se stinge treptat, lăsând în prim-plan doar silueta lui Edmond, prins între speranța revederii și realitatea cruntă a pierderii. George Capanu, în rolul tatălui său, aduce pe scenă durerea unui om care, lipsit de sprijin și copleșit de datorii, moare de foame în așteptarea fiului său arestat pe nedrept. Gesturile reținute, vocea sfârșită și atmosfera apăsătoare creează un moment de profundă emoție, unde tăcerea spectatorilor devine un ecou al suferinței personajului.
Scena în care Edmond Dantès ajunge la țărm, epuizat după evadarea sa dramatică din închisoarea Château d’If, este redată cu o intensitate aproape viscerală. Actorul Rareș Florin Stoica capturează agonia și renașterea protagonistului întins pe nisipul imaginar al unei noi vieți, simbolizând începutul călătoriei sale de răzbunare. Lumina rece, sunetul valurilor și expresia sa încordată redă publicului trauma unui om care a cunoscut iadul și s-a întors pentru a-și dicta propria soartă.
În contrast cu această scenă a deznădejdii și transformării, spectacolul redă și momentul luminos, aproape sacru, al primei întoarceri acasă a lui Edmond, înainte de încarcerare. Încărcată de emoție pură, această scenă este un tablou al inocenței și al speranței, unde Edmond, tânăr și lipsit de griji, își revede tatăl. George Capanu interpretează cu o sensibilitate deosebită iubirea paternă, ochii săi strălucind de bucurie și mândrie în fața fiului proaspăt întors de pe mare. Lumina caldă, decorurile simple, dar pline de căldură, conturează o atmosferă domestică, în contrast puternic cu deznădejdea ce va urma. Această scenă accentuează și mai mult tragismul destinului, căci visurile celor doi vor fi spulberate de trădare, transformând fericirea de odinioară într-o durere insuportabilă.
Mercedes, interpretată cu sensibilitate de Melisa Antonesi, este o figură complexă, purtând în sine nu doar nostalgia iubirii pierdute, ci și greutatea originii sale catalane. Caracterul ei aprig, dar sensibil, evocă frumusețea tragică a unei femei prinse între pasiune și rațiune. Relația ei cu Edmond este pusă în scenă cu o tandrețe sfâșietoare, ilustrând nu doar dragostea pierdută, ci și imposibilitatea de a se întoarce la ceea ce a fost odată.
Andrei Radu, în rolul lui Fernand Mondego, conturează antagonismul rivalului său Edmond, reușind să transmită atât ambiția fără scrupule, cât și teama ascunsă în fața destinului implacabil. Karol Baker, în rolul baronului Danglars, redă lăcomia și ipocrizia cu o precizie diabolică, iar Tomy Weissbuch adaugă un plus de tensiune prin interpretarea lui Gerard, acolitul lui Danglars.

Foto: Mirian Dumitrescu

O mențiune specială merită Ion Radu Burlan, în rolul Abatelui Faria, figura esențială din linia destinului personajului principal, Edmond, care nu doar îi oferă cunoașterea necesară, dar îi și modelează percepția asupra justiției și răzbunării din rolul său de tată spiritual. Momentul în care Edmond își părăsește mentorul și evadează din închisoare este unul dintre cele mai puternice momente ale spectacolului, un simbol al renașterii și al asumării unui nou destin.
Nico, în rolul doicii, aduce o notă aparte de umanitate și de căldură spectacolului. Pe lângă interpretarea sa emoționantă, aceasta coordonează vocal scene-cheie cu un profesionalism remarcabil, asigurând armonia și profunzimea muzicalului alături de vocea superbă a Melisei Antonesi. Ea deschide piesa alături de ceilalți actori, stabilind tonul și atmosfera pentru întreaga reprezentație. Prezența sa scenică autentică și implicarea sa contribuie semnificativ la succesul acestui musical grandios.

Foto: Mirian Dumitrescu

Scenografia semnată de Alina Herescu este de-a dreptul spectaculoasă, fiecare detaliu contribuind la crearea unei atmosfere autentice. Lumina, sunetul și decorul se împletesc armonios, subliniind tensiunea și profunzimea emoțiilor transmise de actori. De la suferința din închisoare la gloria răzbunării, fiecare cadru scenic este minuțios orchestrat pentru a transpune publicul în lumea complexă a Contelui de Monte Cristo.
Tema răzbunării, firul roșu al romanului lui Dumas, este evidențiată în această montare, fără a eclipsa tema secundară: iubirea, explorată în toate nuanțele sale. Spectacolul redă fidel esența romanului, aducând în prim plan dilema morală a protagonistului: este răzbunarea justificată sau devine ea însăși o piedică în calea fericirii? Sensibilitatea epocii anilor 1800, cu ierarhiile sale rigide și constrângerile sociale, este redată prin decoruri, costume și limbaj scenic, amintindu-ne de tragedia iubirilor imposibile.
Fiecare interpret contribuie la crearea unei atmosfere captivante și emoționante, aducând la viață povestea clasică a răzbunării și iertării. Regia și scenografia sunt impecabile, iar muzica și coregrafia adaugă un plus de dinamism și profunzime spectacolului. Această producție este o dovadă a talentului și dedicării echipei teatrale din Ploiești: Robert Ciupitu (Caderousse), Robert Oprea (Morrel, Patronul vasului Faraon), Nelu Neagoe (Bertuccio, pescar), Dragoș Maxim Galban (Jacopo, pescar), Cristina Moldoveanu (Judecatoarea), Mădălina Cernat (Prințesa Haydee), Romeo Zaharia – recent semifinalist pentru San Marino la Eurovision 2025 (Contele Andrea Cavalcanti), Petty Musa, Razvan Hanganu, Svetlana Pavel, Loredana Bădică, Roxana Văleanu, Irina Macinic, Oana Hanganu, Alexandra Mihaela Dumitrescu, Ionuț Macinic, Robert Anton, Lucian Vasilescu, Sebastian Vasile Păun, Yasmin-Cristina Tănase și Melissa-Valentina Tanase (figurație specială).
Momentele de improvizație, replicile familiare și interacțiunea cu publicul dovedesc talentul actorilor de a menține vie energia spectacolului. „Contele de Monte Cristo” este, astfel, mai mult decât o simplă punere în scenă: este o călătorie prin trădare, speranță, suferință și răzbunare, un spectacol care te face să simți durerea și triumful fiecărui personaj, dar mai ales, este un spectacol de referință, care nu doar celebrează moștenirea lui Alexandre Dumas, ci oferă și o experiență captivantă, plină de emoție și rafinament, demnă de prestigiul Teatrului „Toma Caragiu”. O montare excepțională ce merită să fie văzută și revăzută, un adevărat triumf al teatrului românesc contemporan cu care Ploieștiul se poate mândri!